© Vatican Media

Slujire indispensabilă a Bisericii

În scrisoarea apostolică "O fidelitate care generează viitor", Leon al XIV-lea aminteşte că preoţia este "o slujire indispensabilă în misiunea Bisericii". Cardinalul Lazzaro You Heung-sik, prefectul Dicasterului pentru Cler, subliniază acest lucru într-un interviu acordat la mass-media vaticane pe care îl publicăm mai jos.

Eminenţă, Sfântul Părinte - cu câteva zile înainte de Crăciun - a dorit să ne surprindă cu această scrisoare apostolică despre slujirea primită prin hirotonire. Care sunt impresiile dumneavoastră despre aceasta?

Înainte de toate, doresc să-mi exprim cea mai profundă recunoştinţă pentru alegerea Sfântului Părinte de a celebra această a şaizecea aniversare a decretelor conciliare Optatam totius şi Presbyterorum ordinis, care - deşi din perspective diferite - tratează despre viaţa preoţilor, despre formare şi despre slujirea primită prin hirotonire. Cred că alegerea Sfântului Părinte este deosebit de importantă, mai ales într-o epocă în care preoţia poate fi văzută ca o moştenire a unei lumi antice destinate să dispară sau - poate din cauza numeroaselor scandaluri dureroase - ca o vocaţie care şi-a pierdut atracţia, frumuseţea şi actualitatea. Cred că această scrisoare apostolică le aminteşte întregului popor sfânt al lui Dumnezeu că preoţia este un dar minunat, o responsabilitate foarte înaltă, dar mai presus de toate o slujire indispensabilă în misiunea Bisericii aşa cum a voit-o Domnul Isus.

"O fidelitate care generează viitor", care credeţi că sunt principalele indicaţii ale Sfântului Părinte pentru viitorul preoţiei în cadrul misiunii Bisericii?

Cred că răspunsul la această întrebare se găseşte imediat în titlu: nu poate exista viitor fără fidelitate. Fidelitatea, mai ales în lumea occidentală, tinde să fie considerată aproape o dis-valoare, ceva pentru oameni imobili, statici, dintr-o altă epocă. Nimic din toate acestea! Viitorul Bisericii se construieşte întotdeauna într-un prezent care este informat de istorie şi tradiţie şi care se hrăneşte din aceste rădăcini. Desigur, fidelitatea nu înseamnă a fi închis la orice fel de creativitate a Duhului Sfânt, ci înseamnă - din partea tuturor slujitorilor hirotoniţi - a menţine întotdeauna un spirit de angajare interioară faţă de chemarea Domnului şi faţă de misiunea pe care ne-a încredinţat-o prin Biserică. Fidelitatea, de fapt, este însăşi măsura carităţii. O iubire adevărată şi autentică, nu egocentrică, se hrăneşte în primul rând din cuvântul lui Dumnezeu şi trăieşte din fidelităţi mici şi mari. Cred, aşadar, că scrisoarea Sfântului Părinte ne arată calea pe care noi, ca Dicaster pentru Cler, trebuie să o parcurgem pentru a păstra, a vesti şi a promova frumuseţea unei preoţii fidele lui Cristos, Cuvântului său şi Bisericii.

Textul foloseşte lentila fidelităţii pentru a analiza diferitele domenii ale vieţii unui preot. Care dintre acestea credeţi că este cel mai apropiat de inima Sfântului Părinte?

Sfântul Părinte afirmă în mod explicit că este deosebit de preocupat de exercitarea efectivă a comuniunii şi, prin urmare, a sinodalităţii în viaţa preotului. O comuniune care realizează efectiv ceea ce este propriu naturii preoţilor. Niciun preot nu poate exista şi lucra singur, ci toţi sunt inseraţi în comuniunea eclezială şi toţi trăiesc aceeaşi misiune împreună cu alţi slujitori hirotoniţi şi cu poporul sfânt al lui Dumnezeu. Sunt de acord cu îndemnul Sfântului Părinte de a insista asupra dimensiunii comuniunii şi a adoptării unei forme sinodale care este co-naturală comunităţii ecleziale şi care poate reprezenta concret un antidot fericit la autoreferenţialitatea şi izolarea care sunt ispite comune în viaţa sacerdotală. Un raport fratern şi prietenos cu episcopul, relaţii autentice cu confraţii preoţi şi diaconi şi raporturi de coresponsabilitate cu laicii nu sunt pur şi simplu realităţi accesorii ale vieţii preotului, ci sunt adevărate contexte rodnice pentru a trăi în maniera cea mai bună vocaţia şi specificitatea proprie, care nu se dizolvă în acel "noi", ci îşi găseşte acolo deplina realizare. O Biserică ce trăieşte sinodalitatea mai pe deplin nu este o Biserică ce distribuie roluri sau devine democratică, ci una care caută să realizeze o adevărată coresponsabilitate în împărtăşirea misiunii ecleziale, conform specificităţii fiecăruia, pentru creşterea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Scrisoarea Sfântului Părinte subliniază tema vocaţiei ca dar şi, în acelaşi timp, îndeamnă la "Rusalii vocaţionale reînnoite în Biserică". Cum putem răspunde pastoral la ceea ce mulţi numesc o adevărată criză vocaţională?

Înainte de toate, trebuie clarificat faptul că nu Biserica trăieşte o criză vocaţională, ci anumite segmente ale Bisericii, îndeosebi acolo unde secularizarea a ajuns de acum la toate nivelurile societăţii. Mai mult, toate vocaţiile par a fi în criză, nu numai cele pentru slujirea primită prin hirotonire. O lume care încurajează legăturile temporare, parţiale şi evitarea angajamentelor stabile, durabile - să zicem, fidele - este o lume care descurajează pe toată lumea să-şi caute vocaţia, darămite să persevereze în ea. Prin urmare, cred că noi ca Biserică - şi în virtutea acestui text al Sfântului Părinte - nu trebuie să ne resemnăm cu această stare de fapt. Trebuie să insistăm în vestirea frumuseţii şi diversităţii complementare a tuturor vocaţiilor, de la căsătorie, la viaţa călugărească, la slujirea primită prin hirotonire, pentru că toate contribuie la construirea Bisericii şi la fericita noastră autorealizare. Din acest motiv, Papa Leon al XIV-lea ne invită să adoptăm abordări pastorale generative care să nu încerce să diminueze sau să dilueze propunerea radicală a Evangheliei, ci să o vestească fără teamă, siguri fiind că Domnul continuă să cheme pe toţi şi pe fiecare în parte la o viaţă deplină şi plină de semnificaţie, pentru binele întregii Biserici.

În numărul 25 al scrisorii apostolice, există un pasaj foarte interesant despre utilizarea responsabilă a reţelelor sociale de către preoţi, care au zeci de mii de urmăritori pe unele platforme. Care este opinia dumneavoastră despre acest lucru?

Da, am găsit destul de interesant acest pasaj specific pe care Sfântul Părinte îl include în contextul îndemnului său la fidelitate faţă de misiune. Este clar că internetul, şi în special reţelele sociale, pot şi, aş spune, trebuie să fie locuri în care şi preoţii să locuiască şi unde să vestească Evanghelia. În acelaşi timp, însă, însuşi textul Sfântului Părinte invită fiecare preot să poată cu propria viaţă - în stilul lui Ioan Botezătorul - să-l indice întotdeauna pe Cristos şi niciodată propria persoană, în virtutea acelei ascunderi necesare pentru evanghelizare. Acest lucru, într-un "loc" în care imaginea şi modul în care este comunicată sunt fundamentale, poate fi foarte complicat de realizat. De aceea, cred că discernământul cu privire la evanghelizare pe care Sfântul Părinte ne invită să-l întreprindem trebuie să fie şi subiect de reflecţii viitoare pentru dicasterul nostru, pentru a putea oferi tuturor instrumentele necesare pentru a locui cu înţelepciune locuri şi contexte care prezintă noi particularităţi pentru misiunea Bisericii. Şi pentru această dimensiune este necesar o mai mare conştientizare şi o pregătire adecvată, fără frici şi închideri, ci elan şi pasiune pentru vestirea mereu nouă a evangheliei, în fidelitate faţă de chemarea pentru a genera viitor.

(După L'Osservatore Romano, 22 decembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu