2025 - 19 ani de la moartea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter

"Este un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri" spune Ecleziastul în Sfânta Scriptură (3,2), şi toată viaţa omului se înscrie între aceste două dimensiuni: viaţa şi moartea. Şi fiecare dintre ele au însemnătatea lor, iar oamenii atribuie fiecăreia dintre ele un sens: pentru viaţă - bucuria şi pentru moarte - întristarea sau durerea. Şi cu toate acestea, noi, creştinii, suntem chemaţi să vedem atât în naştere, cât şi în moarte dimensiunea profundă a credinţei noastre, care ne spune că naşterea este darul lui Dumnezeu, iar moartea este calea de întoarcere acasă, la Dumnezeu. Trăind aceste două realităţi, moartea şi viaţa prin prisma credinţei, creştinii întruchipează în felul acesta cuvintele Apostolului Paul care spune: "Dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem" (Rom 14, 8). Doar credinţa ne face să fim diferiţi de ceilalţi muritori...

Anul acesta, noi, fraţii franciscani din Romania, am celebrat jubileul de o sută de ani de la naşterea Slujitorului lui Dumnezeu părintele Anton Demeter şi am comemorat viaţa lui plină de credinţă. A fost un timp de har în care Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să privim la exemplul grăitor al părintelui Anton Demeter şi să reaprindem în noi şi poporul creştin dorinţa de a trăi pentru Domnul, dând spaţiu harului şi lucrării Duhului Sfânt în viaţa noastră, pentru desăvârşirea vieţii noastre de credinţă.

Gândindu-ne la persoana părintelui Anton Demeter, avem posibilitatea să înţelegem în concret, ce însemnă a trăi pentru Domnul şi cum această trăire ne transformă şi ne uneşte atât de strâns cu Domnul, încât putem exclama împreună cu Apostolul Paul: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20). Şi pentru că viaţa este darul lui Dumnezeu, fie că vorbim despre viaţa biologică, fie că vorbim despre viaţa harului, suntem chemaţi să nu dispreţuim acesta dar, ci să-l folosim bine, dând sens la tot ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi.

Arhiva ercis.ro, 2023

Toţi cei care au avut posibilitatea să-l cunoască şi să-l întâlnească pe părintele Anton Demeter când era în viaţă dau mărturie că el a reuşit să înţeleagă valoarea marelui dar al vieţii pe care a trăit-o cu multă responsabilitate. Părintele Anton a trăit pentru Domnul, Cel care l-a făcut să simtă chemarea la viaţa consacrata şi sfânta preoţie, vocaţie pe care a iubit-o, a cultivat-o şi a păstrat-o cu fidelitate până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti.

Mărturiile profunde despre viaţa părintelui Anton Demeter, fie cele scrise în cărţile ce au fost tipărite, fie cele transmise prin viu grai, devin un exemplul şi o provocare pentru toţi: pentru fraţii franciscani, care sunt chemaţi să trăiască în mod autentic, cu bucurie şi dăruire consacrarea lor prin sfaturile evanghelice ale ascultării, curăţiei şi sărăciei, dar şi pentru tot poporul lui Dumnezeu, chemat să trăiască credinţa, speranţa şi iubirea pentru a deveni adevăraţi creştini - purtători de Cristos în vremurile noastre.

Gândindu-ne la toate întâmplările prin care a trecut părintele Anton Demeter în viaţa sa, putem "citi, interpreta şi da sens" vieţii noastre descoperind că Dumnezeu este prezent în fiecare clipă. Şi dacă noi suntem ispitiţi să ne plângem şi să ne tânguim atunci când în viaţă întâmpinăm dificultăţi de ordin fizic sau material, părintele Anton Demeter ne aminteşte că Dumnezeu ne este sprijin şi ajutor în toate, ne aminteşte cuvintele Apostolului Paul care spune: "Toate le pot în cel care mă întăreşte" (Fil 4,13). Într-adevăr, aceste cuvinte au devenit realitate în viaţa părintele Anton, care pentru mărturia lui de credinţă şi de fidelitate faţă de Dumnezeu şi vocaţia sa a avut de îndurat în trup timp de patruzeci şi şapte de ani o paralizie datorata unei lovituri de ciocan, care i-a fost aplicată în timpul interogatoriului în închisorile comuniste, el nu s-a lăsat despărţit de dragostea lui Cristos. Aş putea spune că felul în care părintele Anton şi-a trăit viaţa după acest eveniment reprezintă dovada că viaţa este importantă şi trebuie trăită cu demnitate până la sfârşitul ei natural. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de exemple de oameni ca părintele Anton, care să ne amintească că viaţa este frumoasa şi rămâne ca atare şi atunci când dintr-un motiv pe care nu-l înţelege ea se poate schimba, şi poate deveni un altar de jertfă, unde acceptând şi trăind suferinţa în trup putem completa "ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul său, care este Biserica" (Col 1,24). Într-o lume care se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu şi care îi expune chiar şi pe creştini la o relativizare a credinţei, suntem chemaţi să ne privim la toţi aceia care în credinţa lor autentică a găsit răspuns la toate acele întrebări de genul: De ce? De ce? De ce?

Arhiva ercis.ro, 2022

Numai persoanele care înţeleg ce este viaţa şi o trăiesc cu adevărat, numai acele persoane vor înţelege ce este moartea şi unde duce ea. Cei care cred, când vorbesc despre moarte se gândesc la cuvintele pe care le-am citat din Apostolul Paul: "Şi dacă murim, pentru Domnul murim" (Rom 14,8). Pentru creştini, moartea este ziua de naştere pentru Cer! După o viaţa plină de credinţă, în care virtuţile teologale credinţa, speranţa şi iubirea au fost şi au rămas prioritatea absolută pentru părintele Anton Demeter, sfârşitul vieţii sale pământeşti nu a reprezentat decât împlinirea dorinţei sale cea mai arzătoarea, să apară în faţa lui Dumnezeu şi să privească cu nesaţ chipul său (cf. Ps 16,15). Dumnezeu i-a împlinit dorinţa în seara zile de 20 decembrie 2006, când ochii aceia, care aproape timp de optzeci de ani au privit frumuseţea creaţie prin care mintea sa era ridicată spre Dumnezeu, s-au închis pentru această lume, dându-i posibilitatea să-l privească pe Dumnezeu "faţă în faţă" (1Cor 13,12).

Cei care au fost de faţă în clipa morţii părintelui Anton Demeter dau mărturie că moartea lui a fost expresia supremă a carităţii sale: cu ultima suflare i-a restituit lui Dumnezeu darul vieţii pământeşti, aşteptând cu încredere să primească de la Dumnezeu darul vieţii veşnice.

Doar cei care au credinţă înţeleg sensul morţii şi o acceptă ca fiind unica posibilitate de a se întoarce acasă, la Dumnezeu. Omul care trăieşte din credinţă ştie că setea lui de fericire îşi găseşte împlinirea în vederea chipului lui Dumnezeu, în trăirea unei uniri desăvârşite cu Dumnezeu pentru totdeauna, departe de orice pericol care i-ar putea întuneca această dorinţă. Şi cred că părintele Anton avea această dorinţă, şi putea să spună pe bună dreptate împreună cu Apostolul Paul: "Am dorinţa să mă despart de viaţa aceasta şi să fiu cu Cristos" (Fil 1,23).

Arhiva ercis.ro, 2021

Dacă părintele Anton a fost în viaţa un exemplu prin trăirea vieţii sale de credinţă, iată că el devine şi în moarte tot un exemplu pentru noi. Acum că au trecut nouăsprezece ani de la întoarcerea lui în casa Tatălui, în timp ce comemorăm această zi, ne rugăm pentru sufletul părintelui Anton, convinşi fiind că "sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu şi niciun chin nu se va atinge de ele" (Înţ 3,1), şi îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea harul de trăi cu multă responsabilitate viaţa pământească, ştiind că scena acestei lumi trece, dar cuvintele lui Cristos nu vor trece (cf. Mc 13,31). Cei ce cred în Cristos vor pleca din această lume cu speranţă că ei vor face parte dintre cei "cei care de acum mor în Domnul! Da, fericiţi - spune Duhul -, căci se vor odihni de truda lor, căci faptele lor îi urmează" (Ap 14,13). Fie ca viaţa şi moartea Slujitorului lui Dumnezeu părintele Anton Demeter să fie pentru noi un îndemn de a trăi "în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie, aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos" (Tit 2,12).

În duminica a IV-a din Advent, 21 decembrie 2025, în Capela Institutului Teologic Franciscan se va celebra o Sfântă Liturghie de comemorare a întoarcerii în casa Tatălui a Slujitorului lui Dumnezeu părintele Anton Demeter.

În veci să fie amintirea părintelui Anton Demeter!

Pr. Cristian Blăjut, OFMConv.,
vice-postulatorul Cauzei de Beatificare