© Vatican Media

Beatificarea la Notre-Dame de Paris

Cincizeci de martiri francezi ai nazismului

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, după-amiază, sub bolţile Catedralei "Notre-Dame" din Paris, răsună numele a cincizeci de tineri cunoscuţi drept "Martirii Apostolatului catolic din Germania" în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Cincizeci dintre ei, cu o vârstă medie de treizeci de ani, provenind din treizeci de dieceze franceze, sunt beatificaţi de cardinalul iezuit Jean-Claude Hollerich, arhiepiscop de Luxemburg, reprezentându-l pe Leon al XIV-lea.

Diversitatea lor este mare. De la intelectuali la muncitori, sunt în mare parte tineri laici, membri ai cercetaşilor şi ai Acţiunii Catolice, în special ai Tinerilor Muncitori Creştini (GiOC). Deşi majoritatea sunt celibatari, unii sunt logodiţi, alţii sunt căsătoriţi şi chiar taţi de familie. În momentul morţii lor, cel mai tânăr avea douăzeci de ani, cel mai în vârstă patruzeci şi opt. Printre aceştia se numără zece preoţi diecezani şi cinci călugări: patru franciscani şi un iezuit.

Ceea ce îi uneşte este iubirea faţă de Cristos şi faţă de fraţii lor. Slujitorii lui Dumnezeu Raymond Cayré, Gérard Martin Cendrier, Roger Vallée, Jean Mestre şi cei patruzeci şi şase de însoţitori ai lor, care au murit din ură faţă de credinţă în diferite regiuni ale Germaniei între 1944 şi 1945, inspiraţi de un zel misionar generos, au răspuns invitaţiei Bisericii de a împărtăşi soarta tinerilor francezi rechiziţionaţi de guvernul lor, aflat pe atunci sub tutela Celui de-al Treilea Reich, pentru a lucra în Germania în cadrul Serviciului Obligatoriu de Muncă (STO).

Aceasta a făcut parte din politica Celui de-al Treilea Reich şi din nevoia sa de a compensa numărul de muncitori angajaţi în ocuparea unor vaste teritorii, cerând liderilor statelor ocupate să rechiziţioneze muncitori pentru a participa la efortul său de război, începând din 1943, în ajunul înfrângerii germane de la Stalingrad.

După ce a încurajat fără succes tinerii muncitori să participe la Rel?ve (un program instituit de guvernul colaboraţionist de la Vichy în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a furniza forţă de muncă franceză industriei de război germane), guvernul de la Vichy a înfiinţat STO pe 16 februarie 1943. Acesta acoperea "fiecare francez cu vârsta cuprinsă între optsprezece şi cincizeci de ani şi fiecare franceză cu vârsta cuprinsă între douăzeci şi treizeci şi cinci de ani".

Cinci sute de mii de muncitori au fost rechiziţionaţi în primăvara anului 1943 pentru doi ani de serviciu; dar propaganda de la Vichy nu şi-a atins scopul. În acelaşi timp, Rezistenţa i-a încurajat pe tinerii bărbaţi să se revolte. Spre deosebire de prizonierii de război care, cel puţin teoretic, beneficiau de protecţia Convenţiei de la Geneva, cei "rechiziţionaţi" de STO nu se bucurau de nicio protecţie şi nu aveau dreptul la nicio asistenţă religioasă.

"Mission Saint-Paul"

În timp ce abatele Jean Rodhain, fondatorul lui Secours Catholique, încerca să înfiinţeze o capelanie generală pentru prizonierii de război, situaţia tinerilor din STO părea din ce în ce mai precară. Unii nu lucraseră niciodată, se aflau izolaţi într-o ţară aflată în război cu Franţa şi a cărei limbă nu o vorbeau...

În ceea ce-i priveşte pe catolicii francezi, preoţilor din parohiile germane li se interzicea să le ofere serviciile lor. Acesta este motivul pentru care cardinalul Emmanuel Suhard, arhiepiscop de Paris, solicitase autorităţilor franceze şi germane, încă din 1942, să înfiinţeze un serviciu de asistenţă religioasă pentru tinerii din STO. Neobţinând nimic, cardinalul, împreună cu abatele Jean Rodhain, a organizat o formă de apostolat clandestin, pentru care a recrutat preoţi diecezani, călugări, seminarişti, cercetaşi şi activişti ai Acţiunii Catolice. Sarcina lor era să însoţească şi să asiste, atât uman, cât şi spiritual, muncitorii francezi trimişi pe pământ german.

Întreaga iniţiativă a fost numită apoi "Mission Saint-Paul" şi a primit aprobarea Papei Pius al XII-lea pe 21 martie 1943. Pe 20 martie 1943, Wehrmacht-ul a autorizat "transformarea" a 250.000 de prizonieri de război în "muncitori civili". Aproximativ două sute de preoţi francezi au solicitat acest lucru, pentru a oferi sprijin spiritual muncitorilor rechiziţionaţi.

Până la 20 octombrie 1943, existau douăzeci şi cinci de preoţi muncitori clandestini, aproximativ şaizeci de rechiziţionaţi şi aproximativ două sute de preoţi "prizonieri-transformaţi". Până la 13 aprilie 1944, fuseseră înregistraţi 250 de preoţi, peste o mie de seminarişti şi mii de militanţi.

Ordonanţa Kaltenbrunner

"Rezistenţa spirituală" a dat roade, dar munca pastorală a acestor tineri nu a trecut neobservată. Pe 3 decembrie 1943, Biroul Central de Securitate al Reich-ului, sub controlul SS şi condus de Ernst Kaltenbrunner, a emis un decret de persecuţie împotriva "activităţilor Acţiunii Catolice Franceze în rândul muncitorilor civili francezi din Germania". Acesta a cerut în mod specific măsuri represive împotriva preoţilor, călugărilor, seminariştilor, cercetaşilor şi membrilor Acţiunii Catolice prinşi desfăşurând activităţi religioase în numele muncitorilor civili francezi.

Cauza acestor cincizeci de martiri, promovată de Conferinţa Episcopală Franceză, a dat naştere unei anchete diecezane, care a avut loc la Paris între 13 septembrie 1988 şi 22 februarie 2018. Cercetarea arhivistică şi istorică a fost efectuată de monseniorul Charles Molette, asistat de profesoara Brigitte Waché, care a murit prematur.

La 20 iunie 2025, Leon al XIV-lea a autorizat publicarea decretului care recunoaşte martiriul slujitorilor lui Dumnezeu. Aceştia reprezintă numai o fracţiune din "apostolii clandestini" care au fost arestaţi, adesea torturaţi, unii masacraţi, alţii înfometaţi, victime ale tifosului sau ale altor boli legate de încarcerarea lor; alţii au murit în timpul infernalului "marş al morţii", când naziştii, confruntaţi cu avansul Armatei Roşii, au încercat să evacueze prizonierii din lagărele de concentrare. Exemplul acestor martiri a fost şi continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru tinerii care, din 1947, au îmbrăţişat sloganul formulat în timpul unei întâlniri franco-germane de tineri: "Pe ruinele urii, să construim o lume nouă a dreptăţii şi a păcii".

Bernard Ardura,

preşedinte emerit al Comitetului de Ştiinţe Istorice

(După L'Osservatore Romano, 13 decembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu