© Vatican Media

Despre documentul "Mater Populi fidelis" al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei

O privire protestantă şi ecumenică

În dezvoltarea ecumenică a hermeneuticii teologice şi a exegezei biblice, cercetarea menită să interpreteze, să discearnă şi să proclame cuvintele care susţin credinţa noastră a avut momente de progres şi altele de stagnare. În dialogul dintre protestanţi/evanghelici şi catolici, privirea de credinţă asupra Mariei şi, cu atât mai mult, asupra cuvintelor şi asupra terminologiei teologice referitoare la locul ei în soteriologia creştină, a fost fundamentală. Adesea, aceste titluri legate de mântuire şi de harul lui Dumnezeu au produs mai mult diviziuni şi conflicte decât drumuri de întâlnire. Din păcate, viziunile fundamentaliste din aceste domenii ale credinţei s-au dedicat aprofundării şi exagerării acestor expresii, cu scopuri exclusiviste, pe de o parte, şi prozelitiste, pe de altă parte.

Pentru aceasta, recentul document al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, Mater Populi fidelis - o notă doctrinară despre câteva titluri mariane care se referă la cooperarea Mariei la opera mântuirii - deschide căi curajoase şi solide pentru teologia mariană ecumenică în cercurile protestante şi catolice. Este providenţial pentru kairos-ul lui Dumnezeu că acest document este publicat în cadrul comemorărilor celei de-a 1700-a aniversări a Conciliului de la Niceea.

Însăşi prezentarea documentului aduce un aer proaspăt în ecumenismul marian, "clarifică în ce sens sunt sau nu acceptabile unele titluri şi expresii referitoare la Maria, în acelaşi timp îşi propune să aprofundeze fundamentele corecte ale devoţiunii mariane, precizând locul Mariei în relaţia sa cu credincioşii, în lumina misterului lui Cristos ca unic Mijlocitor şi Mântuitor. Aceasta implică o fidelitate profundă faţă de identitatea catolică şi, în acelaşi timp, un efort ecumenic deosebit". Din perspectiva mea protestantă, apreciez profund acest "efort ecumenic" şi sper că va primi un răspuns entuziast şi senin din partea comunităţii mele de credinţă. Dumnezeu să dea comunităţii mele creştine să discearnă această suflare a Duhului de comuniune care se deschide asupra unei teme care a provocat atâtea controverse şi suferinţe în inima Bisericii universale a Domnului nostru.

Din motive evidente de spaţiu şi constrângeri editoriale, precum şi din respect pentru profunzimea documentului, nu pretind că voi întreprinde aici o analiză teologică detaliată. Singura mea intenţie este de a oferi o reflecţie generală care să stimuleze şi să declanşeze dezbateri care vor constitui, fără îndoială, momente importante în hermeneutica confesională şi interconfesională în domeniile cristologiei şi mariologiei. Aceste reflecţii sunt susţinute de Patristică şi de Sfintele Scripturi incluse în document, în secţiunea Cooperarea Mariei în opera mântuirii (nr. 4-15). În plus, dezvoltarea extinsă a secţiunii Titluri referitoare la Cooperarea Mariei în mântuire (nr. 16-75) oferă, fără îndoială, un material abundent pentru analiza teologică, oferind totodată o sinteză precisă şi profundă a titlurilor, referinţelor, atributelor şi invocaţiilor aduse Mariei. Dintr-o perspectivă protestantă, faptul că documentul păstrează şi preferă titluri precum Maica Milostivirii, Speranţa Săracilor, Maica Credincioşilor, Maică Spirituală şi Maica Poporului Credincios, în timp ce pune sub semnul întrebării şi contestă altele, precum Corăscumpărătoare şi Mijlocitoare, este foarte încurajator şi dă speranţă. Având în vedere enorma greutate teologică ecumenică pe care o implică lăsarea deoparte a acestor ultime două calităţi mântuitoare ale Mariei, voi încerca să le evidenţiez, referindu-mă şi la spaţiul şi la importanţa pe care le au în ceea ce priveşte dialogul teologic protestant-catolic. Înainte de toate, prezint numai trei referinţe protestante la Maria drept Corăscumpărătoare sau Mijlocitoare. "Maria este o femeie sfântă şi binecuvântată, dar nu mijlocitoare a lui Dumnezeu şi nici corăscumpărătoare. Numai Cristos este mijlocitorul şi răscumpărătorul nostru" (cf. Martin Luther, Predici şi scrieri protestante timpurii). "Cristos este singurul nostru mijlocitor şi răscumpărător; nu există altă cale prin care ne putem apropia de Dumnezeu decât prin El" (cf. Ioan Calvin, Instituţia religiei creştine, Cartea a III-a, capitolul 21) şi "Maria a fost o femeie pioasă şi umilă, a cărei deschidere şi a cărei credinţă sunt demne de imitat, dar ea nu trebuie considerată ca o mijlocitoare sau corăscumpărătoare" (cf. John Wesley, Note despre Biblie, în Lc 1,46-55).

În ceea ce priveşte titlul de "Corăscumpărătoare", este extrem de important faptul că documentul afirmă că "Conciliul al II-lea din Vatican a evitat utilizarea titlului de Corăscumpărătoare din motive dogmatice, pastorale şi ecumenice" (nr. 18). Prin urmare, este clarificator şi iluminator faptul că reflecţia asupra acestui titlu culminează în articolul 22, care afirmă: "Având în vedere necesitatea de a explica rolul subordonat al Mariei faţă de Cristos în opera Răscumpărării, este întotdeauna nepotrivit să se folosească titlul de Corăscumpărătoare pentru a defini cooperarea Mariei. Acest titlu riscă să întunece unica mijlocire mântuitoare a lui Cristos şi, prin urmare, poate genera confuzie şi dezechilibru în armonia adevărurilor credinţei creştine, deoarece «nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi» (Fap 4,12). Atunci când o expresie necesită numeroase şi continue explicaţii, pentru a evita să se abată de la sensul său corect, ea nu foloseşte credinţei poporului lui Dumnezeu şi devine nepotrivită. În acest caz, nu ajută la exaltarea Mariei ca primă şi cea mai mare colaboratoare în opera Răscumpărării şi a harului, deoarece pericolul de a întuneca rolul exclusiv al lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră, singurul capabil să ofere Tatălui o jertfă de valoare infinită, nu ar constitui o adevărată onoare adusă Mamei. De fapt, ea, ca «slujitoare a Domnului» (Lc 1,38), ne îndreaptă spre Cristos şi ne cere să facem «tot ce vă va spune El» (In 2,5)".

În ceea ce priveşte titlul de "Mijlocitoare", documentul oferă definiţii foarte semnificative. În primul rând, o exegeză a textelor biblice, în mod clar în comuniune cu Bisericile Reformei: "Expresia biblică referitoare la mijlocirea exclusivă a lui Cristos este peremptorie. Cristos este singurul Mijlocitor: «Căci unul este Dumnezeu şi unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi» (1Tim 2,5-6). Biserica a explicat acest loc unic al lui Cristos prin faptul că, fiind Fiul veşnic şi infinit, umanitatea pe care a asumat-o este unită hipostatic cu El. Acest loc este exclusiv al umanităţii sale, iar consecinţele care decurg din el pot fi aplicate numai lui Cristos" (nr. 24). Ca şi în cazul titlului de Corăscumpărătoare, nota face o referire explicită, amplă şi precisă la Conciliul al II-lea din Vatican: "În Conciliul al II-lea din Vatican, termenul de mijlocire se referă mai ales la Cristos şi, uneori, şi la Maria, deşi într-un mod evident subordonat. De fapt, cu referinţă la ea s-a preferat o terminologie diferită, centrată pe cooperare sau pe asistenţă maternă. Învăţătura Conciliului formulează clar perspectiva mijlocirii materne a Mariei, cu expresii precum «mijlocire multiplă» şi «ocrotire maternă». Aceste două aspecte, unite, configurează specificitatea cooperării Mariei la acţiunea lui Cristos prin Duhul Sfânt. Strict vorbind, nu putem vorbi despre nicio altă mijlocire a harului decât cea a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Din acest motiv, este necesar să ne amintim mereu şi să nu ascundem convingerea creştină că «adevărul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Domn şi unic Mântuitor, care în întruparea, moartea şi învierea sa a dus la împlinire istoria mântuirii, care are în El plinătatea şi centrul său»" (nr. 27).

Aceste abordări iniţiale ale unui document atât de elaborat şi meditat de Dicasterul pentru Doctrina Credinţei, cu aprobarea Sanctităţii Sale Papa Leon al XIV-lea, sunt incomplete, deoarece nu abordează alte aspecte pe care le conţine. Sper însă că importanţa documentului în general şi ponderea particulară a cuvintelor "Corăscumpărătoare" şi "Mijlocitoare" în dialogul marian protestant-catolic sunt suficiente.

Marcelo Figueroa

(După L'Osservatore Romano, 8 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu