© Vatican Media

Şase luni cu Leon al XIV-lea

O Biserică unită şi deschisă semn de pace pentru lumea rănită de ură

Au trecut şase luni de la acea după-amiază de 8 mai 2025 când noul episcop de Roma, primul papă american şi augustinian, a apărut la loja centrală a Bazilicii "Sfântul Petru". Un fir roşu străbate învăţătura sa: o Biserică semn de unitate şi de comuniune, care devine un ferment pentru o lume reconciliată în faţa războaielor, a urii şi a violenţei. Dincolo de analizele accentelor de continuitate şi de discontinuitate cu predecesorul său (naturale în fiecare pontificat), merită să reparcurgem câteva etape ale acestui magisteriu, care evidenţiază cum vestirea esenţialului credinţei nu este niciodată separată de mărturia carităţii, de angajarea concretă faţă de cei din urmă şi faţă de construirea unei societăţi mai drepte. De la primele sale cuvinte, rostite în salutul său imediat după alegerea sa: "Pacea să fie cu voi toţi! (...) Aceasta este pacea lui Cristos Înviat, o pace dezarmată şi o pace dezarmantă, umilă şi perseverentă. Provine de la Dumnezeu, Dumnezeu care ne iubeşte pe toţi necondiţionat. (...) Trebuie să căutăm împreună cum să fim o Biserică misionară, o Biserică ce construieşte punţi, dialog, mereu deschisă să primească". O Biserică, a spus el în omilia de la Liturghia de inaugurare a pontificatului său din 18 mai 2025, "unită, semn de unitate şi comuniune, care devine ferment pentru o lume reconciliată. În acest timp al nostru, vedem încă prea multă discordie, prea multe răni cauzate de ură, de violenţă, de prejudecăţi, de teama de cei diferiţi, de o paradigmă economică ce exploatează resursele Pământului şi îi marginalizează pe cei mai săraci. Şi noi vrem să fim, în acest aluat, o mică plămadă de unitate, de comuniune şi de fraternitate".

În inima misiunii: a dispărea pentru ca să rămână Cristos

În ziua următoare alegerii sale, în prima celebrare cu cardinalii în Capela Sixtină, Leon al XIV-lea a amintit o "angajare indispensabilă pentru oricine exercită o slujire a autorităţii în Biserică: a dispărea pentru ca să rămână Cristos, a se face mic pentru ca el să fie cunoscut şi glorificat, a se dărui complet pentru ca nimănui să nu-i lipsească ocazia de a-l cunoaşte şi a-l iubi". În omilia sa din 18 mai, papa a vorbit despre "iubire şi unitate" ca fiind cele două dimensiuni încredinţate de Isus lui Petru şi a explicat că această sarcină este posibilă numai pentru că Petru "a experimentat în propria sa viaţă iubirea infinită şi necondiţionată a lui Dumnezeu, chiar şi în ceasul eşecului şi al renegării". Pentru că, aşa cum le-a spus tinerilor adunaţi la Tor Vergata în seara zilei de 2 august, "la originea noastră nu a existat o decizie a noastră, ci o iubire care ne-a voit". Această iubire ne precedă, aşa cum a explicat papa în cateheza sa de la audienţa de miercuri, 20 august, vorbind despre Iuda care primeşte bucăţica de pâine de la Isus la Ultima Cină: "Isus duce înainte şi până la capăt iubirea sa (...) Deoarece ştie că adevărata iertare nu aşteaptă căinţa, ci se oferă mai întâi, ca dar gratuit, chiar înainte de a fi primit".

Misiunea Bisericii este să mărturisească această iubire. Pentru a face acest lucru, a explicat Leon pe 7 iunie 2025, în timpul veghii de Rusalii, "nu avem nevoie de susţinători puternici, compromisuri lumeşti, strategii emoţionale. Evanghelizarea este opera lui Dumnezeu şi, dacă uneori trece prin persoanele noastre, este datorită legăturilor pe care le face posibile". Biserica nu are nevoie de schimburi de favoruri cu lumea, dar nici de strategii de marketing care valorifică emoţiile sau autopromovarea excesivă. Evanghelizarea, de fapt, este Dumnezeu care acţionează. Fundamentală pentru misiune este unitatea în diversitate, şi anume comuniunea trăită. Este o credinţă, aşa cum a subliniat duminică, 5 octombrie 2025, în timp ce celebra Jubileul lumii misionare, care "nu se impune cu mijloacele puterii şi în moduri extraordinare; este suficientă cât un grăunte de muştar pentru a face lucruri inimaginabile, pentru că poartă în sine forţa iubirii lui Dumnezeu care deschide căi de mântuire. Este o mântuire care se realizează atunci când ne angajăm personal şi ne îngrijim de suferinţa aproapelui nostru, cu compasiunea evangheliei".

Credinţa propusă de Leon al XIV-lea în omilia sa din 29 iunie este atentă la "riscul de a cădea în obişnuinţă, în ritualism, în scheme pastorale care se repetă fără a se reînnoi şi fără a aborda provocările prezentului" şi este capabilă "să se lase provocată de evenimentele, de întâlnirile şi de situaţiile concrete ale comunităţilor, să caute noi căi de evanghelizare pornind de la problemele şi întrebările puse de fraţii şi surorile în credinţă". Este o credinţă care nu-i judecă pe ceilalţi, care nu ne face să ne simţim "perfecţi", şi pentru că, aşa cum a explicat la Angelus de duminică, 24 august, Isus provoacă "siguranţa credincioşilor": "El ne spune că nu este suficient să ne mărturisim credinţa prin cuvinte, să mâncăm şi să bem cu el celebrând Euharistia sau să cunoaştem bine învăţăturile creştine. Credinţa noastră este autentică atunci când îmbrăţişează întreaga noastră viaţă, când devine un criteriu pentru alegerile noastre, când ne face femei şi bărbaţi care se angajează în bine şi îşi asumă riscuri în iubire, aşa cum a făcut Isus". Creştinii, de fapt, a spus papa la audienţa generală din 3 septembrie, sunt martori ai unui Dumnezeu care pe cruce "Isus nu apare ca un erou victorios, ci ca un cerşetor de iubire. El nu proclamă, nu condamnă, nu se apără. El cere, cu umilinţă, ceea ce singur nu poate să-şi dea în niciun fel. (...) Acesta este paradoxul creştin: Dumnezeu mântuieşte nu făcând, ci lăsându-se să fie făcut. Nu învingând răul cu forţa, ci acceptând până la capăt slăbiciunea iubirii. Pe cruce, Isus ne învaţă că omul nu se realizează în putere, ci în deschiderea încrezătoare faţă de ceilalţi, chiar şi atunci când aceştia ne sunt ostili şi duşmani".

Mărturisirea păcii

După ce a făcut această declaraţie în primul său salut din ziua alegerii sale, Leon al XIV-lea a vorbit de numeroase ori despre pace, invitându-i pe creştini să o mărturisească în mod concret: "Nonviolenţa ca metodă şi ca stil trebuie să distingă deciziile noastre, relaţiile noastre, acţiunile noastre", a declarat el mişcărilor şi asociaţiilor de la "Arena della Pace" pe 30 mai. Iar pe 17 iunie 2025, le-a cerut episcopilor italieni "ca fiecare dieceză să promoveze programe de educaţie în nonviolenţă, iniţiative de mediere în conflictele locale, proiecte de primire care să transforme frica de ceilalţi în oportunităţi de întâlnire".

În acelaşi timp, succesorul lui Petru s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva reînarmării, aşa cum a făcut-o la sfârşitul audienţei din 18 iunie: "Nu trebuie să ne obişnuim cu războiul! Dimpotrivă, trebuie să respingem ca o ispită atracţia armelor puternice şi sofisticate". Leon al XIV-lea a vorbit despre fake news (ştirile false) folosite ca pretext pentru atacuri preventive sau pentru a declanşa noi războaie, aşa cum a făcut-o pe 26 iunie, când a primit participanţii de la ROACO, Reuniunea Agenţiilor pentru Ajutor la Bisericile Orientale: "Noi toţi, întreaga omenire, suntem chemaţi să evaluăm cauzele acestor conflicte, să le verificăm pe cele reale şi să încercăm să le depăşim şi să le respingem pe cele false, rod al simulărilor emoţionale şi al retoricii, demascându-le cu hotărâre. Oamenii nu pot muri din cauza ştirilor false (fake news)". În acelaşi discurs, există şi un pasaj caracterizat de un mare realism şi un simţ al istoriei, o memorie pe care mulţi astăzi par să o fi pierdut: "Cum se poate crede, după secole de istorie, că acţiunile de război aduc pacea şi nu se întorc împotriva celor care le-au condus? (...) Cum se poate continua să se trădeze dorinţele de pace ale popoarelor cu falsele propagande ale reînarmării, în iluzia deşartă că supremaţia rezolvă problemele, mai degrabă decât să alimenteze ura şi răzbunarea? Oamenii sunt din ce în ce mai necunoscători ai cantităţii de bani care intră în buzunarele negustorilor morţii şi cu care s-ar putea construi spitale şi şcoli; şi în schimb cele deja construite sunt distruse!".

Dezarmarea cerută de episcopul de Roma îi priveşte atât pe guvernanţii naţiunilor, pentru ca aceştia să nu transforme bogăţia "împotriva omului, transformând-o în arme care distrug popoarele şi în monopoluri care umilesc muncitorii" (omilie de duminică, 21 septembrie, în Parohia "Sfânta Ana" din Vatican), cât şi pe fiecare dintre noi, pentru că invitaţia lui Isus este de a dezarma mâna, dar înainte de toate inima. După cum a afirmat Papa Leon la încheierea Veghii mariane pentru pace de sâmbătă, 11 octombrie 2025: "Pune sabia la loc este cuvânt adresat puternicilor lumii, celor care călăuzesc destinele popoarelor: aveţi îndrăzneala dezarmării! Şi este adresat în acelaşi timp fiecăruia dintre noi, pentru a ne face tot mai conştienţi că pentru nicio idee, sau credinţă, sau politică noi nu putem ucide. Inima trebuie dezarmată mai întâi, căci dacă nu este pace în noi, nu vom da pace". Este invitaţia "de a dobândi o perspectivă diferită pentru a privi lumea de jos, cu ochii celor care suferă, nu cu perspectiva celor mari".

Iubirea faţă de săraci

În prima sa exortaţie apostolică, publicată pe 9 octombrie, Papa Leon a explicat că, ajutându-i pe cei care suferă, "nu ne aflăm în orizontul binefacerii, ci al Revelaţiei: contactul cu cei lipsiţi de putere şi măreţie este o modalitate fundamentală de a-l întâlni pe Domnul istoriei". Iubirea faţă de săraci nu este o "cale opţională", ci reprezintă "criteriul adevăratului cult". "Faptul că exercitarea carităţii este dispreţuită sau ridiculizată, ca şi cum ar fi obsesia unora şi nu nucleul incandescent al misiunii ecleziale, mă face să mă gândesc că trebuie să recitim mereu evanghelia, ca să nu riscăm să o înlocuim cu o mentalitate lumească". Şi "este datoria tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu să ridice o voce care să trezească, care să denunţe, care să se expună". Chiar cu riscul de a părea "nesăbuiţi".

Papa Leon a explicat, în cateheza de la audienţa generală din 28 mai, că "practicarea cultului nu duce automat la compasiune. De fapt, compasiunea, înainte de a fi o chestiune religioasă, este o chestiune de umanitate! Înainte de a fi credincioşi, suntem chemaţi să fim umani". Întâlnindu-se cu nunţii apostolici pe 10 iunie 2025, papa le-a spus: "Contez pe voi pentru ca în ţările în care trăiţi toţi să ştie că Biserica este întotdeauna gata la orice din iubire, că este întotdeauna de partea celor din urmă, a săracilor şi că va apăra întotdeauna dreptul sacrosanct de a crede în Dumnezeu (...). Numai iubirea este demnă de credinţă, în faţa durerii celor nevinovaţi, a răstigniţilor de astăzi". Şi pe 13 iulie, de la Castel Gandolfo, urmând exemplul bunului samaritean, ne-a îndemnat să nu "trecem pe lângă" ci să ne lăsăm "străpunşi în inimă" de "toţi cei care se afundă în rău, suferinţă şi sărăcie", de "atât de multe popoare deposedate, jefuite şi jefuite, victime ale sistemelor politice opresive, ale unei economii care îi obligă la sărăcie, ale războiului care le ucide visele şi viaţa". Definind faptele de milostenie, aşa cum a făcut-o pe 10 august la Angelus, "banca cea mai sigură şi mai profitabilă în care să încredinţăm comoara existenţei noastre (...) în familie, în parohie, la şcoală şi la locul de muncă, oriunde ne-am afla, să încercăm să nu ratăm nicio ocazie de a iubi".

La Jubileul Lucrătorilor în Justiţie din 20 septembrie, papa ne-a îndemnat să nu ne îndepărtăm de la "realitatea din atâtea ţări şi popoare care însetează şi tânjesc după dreptate, deoarece condiţiile lor de viaţă sunt atât de nedrepte şi inumane încât sunt inacceptabile", amintind că "un stat în care nu există dreptate nu este un stat". Adresându-se mişcărilor populare pe 23 octombrie 2025, succesorul lui Petru a amintit că "excluziunea este noua faţă a nedreptăţii sociale". Prăpastia dintre "o mică minoritate - 1% din populaţie - şi marea majoritate s-a mărit dramatic. (...) Ca episcop în Peru, sunt fericit că am experimentat o Biserică ce însoţeşte persoanele în necazurile lor, în bucuriile lor, în luptele lor şi în speranţele lor. Acesta este un antidot la o indiferenţă structurală care se răspândeşte şi care nu ia în serios tragedia popoarelor deposedate, furate, jefuite şi forţate să ajungă în sărăcie".

Pe 9 octombrie, în discursul său adresat Fundaţiei Kirche in Not, Leon a explicat, de asemenea, că "nicio pace nu este posibilă acolo unde nu există libertate religioasă sau unde nu există libertate de gândire şi de exprimare şi respect faţă de opiniile celorlalţi".

Migranţii fraţii noştri

Leon al XIV-lea, în omilia sa pentru Jubileul Lumii Misionare şi al Migranţilor, duminică, 5 octombrie, a vorbit despre "istoria atâtor fraţi migranţi ai noştri mărturisesc acest lucru: drama fugii lor de violenţă, suferinţa care îi însoţeşte, frica de a nu reuşi, riscul unor traversări maritime periculoase, strigătul lor de durere şi de disperare: fraţilor şi surorilor, acele bărci care speră să vadă un port sigur în care să se oprească şi acei ochi plini de angoasă şi speranţă care caută un pământ ferm pentru a debarca, nu pot şi nu trebuie să întâlnească răceala indiferenţei sau stigmatul discriminării!" Şi în discursul său adresat Mişcărilor Populare din 23 octombrie, a abordat tema securităţii: "Statele au dreptul şi datoria de a-şi proteja graniţele, dar acest lucru ar trebui să fie echilibrat de obligaţia morală de a oferi refugiu. Prin abuzul asupra migranţilor vulnerabili, nu asistăm la exercitarea legitimă a suveranităţii naţionale, ci mai degrabă la delicte grave comise sau tolerate de stat. Se adoptă măsuri din tot mai inumane - chiar celebrate politic - pentru a trata aceste «persoane indezirabile» ca şi cum ar fi gunoaie şi nu fiinţe umane. Creştinismul, în schimb, se referă la Dumnezeul iubire, care ne face pe toţi fraţi şi ne cere să trăim ca fraţi şi surori".

Convertire pentru a proteja Creaţia

Papa a vorbit în repetate rânduri despre protejarea Creaţiei, urmând exemplul enciclicei Laudato si' a predecesorului său, Francisc. A făcut acest lucru pe 9 iulie, introducând "Liturghia pentru Creaţie": "La începutul Liturghiei, ne-am rugat pentru convertire, convertirea noastră. Aş dori să adaug că trebuie să ne rugăm pentru convertirea atâtor persoane, din interiorul şi din afara Bisericii, care încă nu recunosc urgenţa de a avea grijă de casa comună. Atâtea dezastre naturale pe care le vedem încă în lume, aproape în fiecare zi în atâtea locuri, în atâtea ţări, sunt cauzate în parte şi de excesele fiinţei umane, cu stilul său de viaţă. De aceea, trebuie să ne întrebăm dacă noi înşine trăim sau nu această convertire: cât de mult avem nevoie de ea!".

Andrea Tornielli

(După L'Osservatore Romano, 8 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu