Faraoani: O seară a tinereţii şi a credinţei pe boabele Rozariului. Întâlnirea tinerilor din Decanatul de Bacău Sud

Există seri care trec fără urmă şi seri care lasă în suflet o lumină pe care nu o mai poţi uita. Aşa a fost seara de vineri, 31 octombrie 2025, când satul Faraoani a devenit pentru câteva ore o mică "cetate a tinereţii", o inimă care a bătut la unison cu toate comunităţile din Decanatul de Bacău Sud, prin cei peste 150 de tineri veniţi din diferite parohii ale acestui decanat care s-au rugat Rozariul împreună.

În această seară, la încheierea lunii Sfântului Rozariu, Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Faraoani a primit în casa sa sufletească peste 150 de tineri veniţi din diferite parohii ale decanatului, însoţiţi de preoţii şi animatorii lor. A fost o seară care a respirat bucurie, credinţă, prietenie şi speranţă - o seară în care Biserica şi-a arătat chipul cel mai frumos: chipul tânăr şi viu al unei comunităţi care se roagă, crede şi iubeşte.

De la primele ore ale serii, curtea bisericii s-a umplut de voci tinere, de râsete, de emoţia revederii. Pe chipurile tinerilor se citea o bucurie senină, un fel de lumină interioară care venea din nerăbdarea de a fi împreună. Era o atmosferă caldă, simplă, dar plină de sens: fiecare parohie sosise cu grupul ei, cu energia ei, iar întâlnirea dintre ei a fost ca o reîntâlnire între ramurile aceluiaşi copac.

Biserica din Faraoani, frumos pregătită pentru ocazie, a devenit locul în care rugăciunea Rozariului a prins viaţă în glasurile lor. Într-o tăcere plină de aşteptare, în lumina candelelor, sub privirea blândă a Sfintei Fecioare Maria, tinerii au început să se roage. Misterele Rozariului s-au înlănţuit unele după altele, ca nişte trepte de lumină, pe care fiecare inimă a urcat în tăcere spre Dumnezeu.

Rugăciunea nu a fost doar o repetiţie de cuvinte, ci o trăire. Fiecare "Bucură-te, Marie" a devenit o respiraţie comună a unei generaţii care, în ciuda zgomotului lumii, mai ştie să se oprească, să asculte, să contemple. Cântecele tinerilor, acompaniate de chitare şi de ecoul inimilor, au adus o prospeţime nouă unei rugăciuni vechi de secole. Rozariul, această coroană de dragoste, a fost ţesut de ei cu fire de glas, de emoţie, de credinţă şi de zâmbet.

Maria, Mama tinerilor, părea să treacă printre ei. În biserică se simţea o pace densă, o linişte care vorbea. În faţa altarului, tinerii au îngenuncheat nu doar ca un gest exterior, ci ca o declaraţie de iubire, de încredere, de speranţă. În acea oră, cerul şi pământul s-au unit în aceeaşi rugăciune.

Dar frumuseţea serii nu s-a oprit în biserică. După ce rugăciunea s-a încheiat, bucuria s-a mutat în curtea oratoriului, unde totul fusese pregătit cu grijă şi generozitate.

S-au aşezat mesele pentru agapa frăţească, iar pe ele au apărut, ca nişte semne ale bunătăţii de acasă, cozonaci, poale-n brâu, plăcinte, prăjituri şi sucuri, toate gătite cu dragoste de familii gospodare din Faraoani. Mirosul dulce de aluat copt se amesteca cu râsetele şi conversaţiile tinerilor, iar aerul nopţii a prins gust de bucurie.

Această agapă nu a fost doar o masă, ci un moment de comuniune. În timp ce tinerii împărţeau prăjituri, vorbeau, se cunoşteau, se descopereau, se forma o legătură între ei. O legătură care nu se vede, dar se simte - aceea a credinţei trăite împreună.

Cineva ar putea spune că totul a fost simplu: un Rozariu, o agapă, câteva jocuri. Dar în simplitatea aceasta stă, de fapt, taina vie a Bisericii: să ştii să te rogi împreună, să te bucuri împreună, să trăieşti împreună.

A urmat apoi un moment plin de veselie: tombola tinerilor, întrebările de cultură generală, premiile surpriză - totul pregătit cu grijă pentru a aduce zâmbete şi entuziasm. În spatele fiecărui detaliu se afla munca unor oameni dedicaţi: preoţi, tineri voluntari, gospodine, animatori, care au făcut ca această seară să fie o experienţă completă.

În centrul tuturor acestor momente, s-a simţit clar rolul preoţilor. Nu doar ca organizatori, ci ca părinţi spirituali, prieteni şi însoţitori ai tinerilor.

Prezenţa lor discretă, dar profundă, a dat greutate şi sens întâlnirii. Ei nu au stat deoparte, ci au fost acolo - s-au rugat alături de tineri, au zâmbit cu ei, au stat la masă, au discutat, au împărtăşit bucurii şi întrebări.

Această apropiere dintre preoţi şi tineri este o imagine vie a Bisericii sinodale: o Biserică ce nu stă pe trepte înalte, ci merge alături, ascultă, învaţă şi creşte împreună.

Mulţi dintre tinerii prezenţi au spus, la final, că s-au simţit "acasă". Iar aceasta este poate cea mai frumoasă mărturie. Când un tânăr se simte acasă în Biserică, înseamnă că Biserica trăieşte.

Iar această seară a dovedit că tinerii nu sunt doar "viitorul Bisericii", ci sunt prezentul ei activ, viu, luminos.

Întâlnirea tinerilor din Decanatul de Bacău Sud a fost mai mult decât un eveniment pastoral - a fost o lecţie de viaţă creştină. Într-o lume în care tinerii sunt adesea prinşi între ecrane şi singurătate, o seară de rugăciune, comuniune şi prietenie devine un act de rezistenţă spirituală.

Aceşti tineri au arătat că se pot aduna fără să fie nevoie de zgomot, că se pot bucura fără să uite de rugăciune, că pot trăi credinţa cu simplitate şi sinceritate.

Maria i-a adunat pe toţi sub mantia ei, iar Rozariul a fost limbajul comun al sufletelor lor. Fiecare mister a deschis o fereastră spre speranţă. Fiecare cântec a fost un ecou al inimii.

Într-un timp în care lumea vorbeşte despre generaţii pierdute, Biserica din Faraoani a arătat o generaţie regăsită - o generaţie care crede, care caută, care îndrăzneşte să spună "da" chemării lui Dumnezeu.

Dar frumuseţea unei astfel de seri nu stă doar în ceea ce s-a întâmplat, ci şi în ceea ce a rămas. În tăcerea de după, în privirile senine ale tinerilor, în ecoul unui cântec, în rugăciunea care a continuat în inimă şi după ce s-a stins ultima lumânare.

A rămas bucuria de a fi fost împreună.

A rămas sentimentul că rugăciunea are puterea de a uni.

A rămas recunoştinţa pentru toţi cei care au făcut ca această seară să fie posibilă.

Mulţumiri se îndreaptă spre preoţii din decanat, care şi-au făcut timp să însoţească tinerii, spre organizatorii şi voluntarii parohiei din Faraoani, spre familiile care au gătit şi oferit bunătăţi, spre tinerii care au animat, au cântat, au coordonat, spre fiecare suflet care a pus o picătură de lumină în această seară.

Această întâlnire a fost un dar - un dar care cheamă la continuare. Tinerii au plecat spre casele lor mai bogaţi sufleteşte, mai plini de speranţă, mai uniţi.

Poate că nu toţi vor putea spune în cuvinte ce au trăit, dar în inimile lor a rămas ceva care nu se uită: experienţa de a fi parte dintr-un trup mai mare, dintr-o Biserică vie, în care fiecare este iubit, ascultat şi chemat să lumineze.

Seara de 31 octombrie a fost o dovadă că Biserica trăieşte prin tineri, iar tinerii trăiesc prin Biserică.

Când se roagă împreună, când râd împreună, când se ascultă şi se susţin, Dumnezeu se face prezent.

Şi acolo unde el este, nimic nu rămâne întâmplător: fiecare clipă devine har, fiecare zâmbet devine rugăciune, fiecare întâlnire devine început de drum.

Fie ca această experienţă de la Faraoani să fie pentru toţi o chemare: să ne rugăm mai mult, să ne apropiem unii de alţii, să redescoperim frumuseţea simplităţii, puterea comunităţii şi bucuria de a fi tineri în credinţă.

Căci atunci când tinerii se adună sub privirea Mariei, între cer şi pământ se naşte o lumină care nu se stinge.

Iar acea lumină, în seara de la Faraoani, a purtat chipurile lor.

"Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor." (Mt 18,20)

Pr. Paul-Alexandru Gabor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 octombrie: Faraoani: O seară a tinereţii şi a credinţei pe boabele Rozariului. Întâlnirea tinerilor din Decanatul de Bacău Sud