© Vatican Media

La Gregoriana un simpozion despre Sfântul John Henry Newman, învăţător al Bisericii

Nu convertire, ci drum

Vă felicit sincer pentru această iniţiativă, lansată în ajunul proclamării Sfântului John Henry Newman ca învăţător al Bisericii universale. Acest eveniment a început la începutul anului 2021, odată cu acceptarea petiţiilor din partea Conferinţei Episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor, la care s-au alăturat ulterior Conferinţele Episcopilor din Scoţia şi Irlanda, familia spirituală Opera şi Confederaţia Oratoriului "Sfântul Filip Neri". Multe alte petiţii din întreaga Biserică Catolică s-au alăturat curând. În mod semnificativ, iniţiativei Bisericii Angliei şi Ţării Galilor i se va alătura sprijinul fratern, exprimat Papei Francisc, al celor două cele mai înalte autorităţi ale Bisericii Anglicane, arhiepiscopii de Canterbury şi York.

Ulterior, după ce a obţinut consimţământul şi mandatul Papei Francisc, Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor a iniţiat procedura canonic prevăzută, începând cu consultarea obligatorie a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei cu privire la votul asupra eminens doctrina. La aceasta, prefectul acelui dicaster, cardinalul Victor Manuel Fernández, a exprimat o judecată care începea astfel: "Nu există nicio îndoială cu privire la excelenţa şi actualitatea operei acestui mare gânditor catolic...". Activitatea Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor era deja încheiată, iar Adunarea Plenară a cardinalilor şi episcopilor fusese deja convocată pentru 1 iulie 2025, când a intervenit moartea Papei Francisc. Cu consimţământul noului succesor al lui Petru, întâlnirea a avut loc în mod regulamentar, astfel încât, în audienţa care mi-a fost acordată la 31 iulie, Leon al XIV-lea a confirmat opinia afirmativă a acelei Adunări Plenare a cardinalilor şi episcopilor cu privire la conferirea titlului de învăţător al Bisericii universale Sfântului John Henry Newman. Ulterior, duminică, 28 septembrie, Papa a anunţat că ritul va fi celebrat pe 1 noiembrie 2025. El a spus: "Îi voi conferi titlul de învăţător al Bisericii Sfântului John Henry Newman, care a contribuit decisiv la reînnoirea teologiei şi la înţelegerea doctrinei creştine în dezvoltarea sa".

Am acceptat cu bucurie invitaţia de a prezida prima sesiune a acestui simpozion şi cererea de a adăuga câteva scurte cuvinte introductive. Voi face acest lucru atingând o singură problemă, şi anume alegerea, în petitio clasică pe care o voi adresa Sfântului Părinte mâine, de a numi "trecere" la Biserica Catolică ceea ce este de obicei indicată drept "convertire" a sa. Newman, de fapt, avea să scrie: "Din 1845, nu am ezitat niciodată, nici măcar o clipă, în convingerea că era de datoria mea precisă să ader (to join), aşa cum am făcut-o atunci, la această Biserică Catolică pe care, în propria mea conştiinţă, am simţit-o divină" (Postscript la Scrisoarea către Ducele de Norfolk).

Evident, acesta nu este locul potrivit pentru a dezvolta întreaga chestiune; voi încerca doar să indic câteva dintre propriile mele puncte de referinţă. Primul este convingerea că, prin Eseu despre dezvoltarea doctrinei creştine, Newman ne-a lăsat nu numai un principiu teologic, ci ne-a încredinţat şi experienţa sa personală de a ajunge ex umbris in veritatem. Mi-au amintit de această idee cuvintele lui Joseph Ratzinger, din 28 aprilie 1990, la încheierea Simpozionului care marca centenarul morţii lui Newman. El a spus că în Newman, gândirea şi viaţa se împletesc şi se determină reciproc, astfel încât în Eseul său putem găsi nu numai teologia sa, ci şi experienţa sa personală "a unei convertiri niciodată încheiate". La rândul său, într-o conversaţie cu Jean Guitton, Paul al VI-lea avea să spună că "Newman este un autor autobiografic".

În discursul său, Ratzinger foloseşte cuvântul "convertire", dar mesajul general arată clar că nu a vrut să abandoneze un drum anterior pentru a porni pe unul nou şi diferit. Aceasta nu înseamnă că drumul lui Newman a fost lipsit de umbre şi furtuni. Cum putem uita, de exemplu, ceea ce, în timpul crizei siciliene, i-a repetat, aproape delirant, credinciosului său slujitor şi prieten Gennaro: "Eu nu am păcătuit împotriva luminii" (My illness in Sicily - 28 decembrie 1834: I have not sinned against the light); cum putem să nu auzim din nou această frază, alături de ceea ce a scris cu luciditate la începutul capitolului V din Apologia sa: "În momentul convertirii mele, nu eram conştient de nicio schimbare intelectuală sau morală care avea loc în spiritul meu... dar părea că mă întorc în port după o navigaţie furtunoasă"?

Am amintit conversaţia lui Paul al VI-lea cu Jean Guitton. Închei, aşadar, cu această afirmaţie a sa luată din aceeaşi sursă: "Newman este mare. Pentru a ajunge la Adevărul său, adică la Adevărul absolut, la Adevărul integral, Newman, în floarea vârstei, a renunţat la ceea ce era mai valoros decât viaţa: a renunţat la Biserica Anglicană, şi nu pentru a se separa de aceasta, ci pentru a o realiza. A spus că nu a încetat să creadă în ceea ce crezuse, ci că el credea şi mai mult: că adusese credinţa anglicană la plinătatea sa" (Dialoguri cu Paul al VI-lea, Milano 1967, 162).

Vă mulţumesc încă o dată şi vă urez din inimă vouă tuturor succes în munca voastră.

Cardinal Marcello Semeraro

(După L'Osservatore Romano, 31 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu