© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs pentru a 60-a aniversare a declaraţiei Nostra aetate: "Mergând împreună în speranţă" (28 octombrie 2025)

Stimaţi conducători şi reprezentanţi ai religiilor din lume,

Distinşi membri ai corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun,

Iubiţi fraţi şi surori,

Pacea să fie cu voi!

Cu bucurie şi profundă recunoştinţă, vă transmit salutările mele cordiale şi îmi exprim sincerele mulţumiri pentru prezenţa voastră la această comemorare a documentului revoluţionar Nostra aetate. Tema întâlnirii din această seară este "Mergând împreună în speranţă". Acum şaizeci de ani, a fost plantată o sămânţă de speranţă pentru dialogul interreligios. Astăzi, prezenţa voastră mărturiseşte că această sămânţă a crescut într-un copac maiestuos, ale cărui ramuri se întind larg, oferind adăpost şi producând roade bogate de înţelegere reciprocă, prietenie, cooperare şi pace.

Timp de şaizeci de ani, bărbaţi şi femei au lucrat pentru a cultiva Nostra aetate. Au udat sămânţa, au îngrijit solul şi l-au protejat. Unii şi-au dat chiar viaţa - martiri ai dialogului, care s-au opus violenţei şi urii. Să ne amintim astăzi de ei cu recunoştinţă. Fiind creştini, împreună cu fraţii noştri şi surorile noastre din alte religii, suntem ceea ce suntem datorită curajului lor, a sudorii lor şi a sacrificiului lor.

În acest sens, vă mulţumesc sincer pentru colaborarea voastră cu Dicasterul pentru Dialog Interreligios, Comisia pentru Raporturile Religioase cu Evreii din cadrul Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi cu Biserica Catolică din ţările voastre de origine. Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră şi că aţi onorat această ocazie cu prezenţa dumneavoastră.

Iubiţi fraţi şi surori, prietenia şi stima voastră faţă de Biserica Catolică s-au manifestat în mod special în timpul bolii şi morţii Papei Francisc, prin mesajele emoţionante de condoleanţe pe care le-aţi transmis, prin rugăciunile oferite în ţările voastre şi prin prezenţa celor care au putut participa la înmormântarea sa. Aceeaşi prietenie a fost demonstrată din nou prin mesajele voastre de urări pentru alegerea mea ca papă şi prin prezenţa unora dintre voi la Liturghia care a marcat inaugurarea pontificatului meu. Toate aceste gesturi mărturisesc legătura profundă şi durabilă pe care o împărtăşim; o legătură pe care o preţuiesc cu mare afect. Dacă declaraţia Nostra aetate a hrănit legăturile dintre noi, sunt convins că mesajul său rămâne extrem de relevant şi astăzi. Să reflectăm, aşadar, asupra unora dintre cele mai semnificative învăţături ale sale.

În primul rând, Nostra aetate ne aminteşte că omenirea converge din ce în ce mai mult şi că este sarcina Bisericii să promoveze unitatea şi iubirea între bărbaţi şi femei şi între naţiuni (cf. nr. 1).

În al doilea rând, indică ceea ce avem împărtăşim cu toţii. Aparţinem unei singure familii umane - una la origine şi una la scopul nostru ultim. În afară de asta, fiecare persoană caută răspunsuri la marile enigme ale condiţiei umane (cf. nr. 1).

În al treilea rând, religiile din întreaga lume caută să răspundă la neliniştea inimii umane. Fiecare, în felul său, oferă învăţături, moduri de viaţă şi rituri sacre care ajută să-i conducă pe credincioşii proprii spre pace şi spre sensul vieţii (cf. nr. 2).

În al patrulea rând, Biserica Catolică nu respinge nimic din ceea ce este adevărat şi sfânt în aceste religii, care "reflectă o rază a acelui adevăr care luminează toţi oamenii" (nr. 2). Le priveşte cu sinceră reverenţă şi îşi invită fiii şi fiicele, prin dialog şi colaborare, să recunoască, să păstreze şi să promoveze ceea ce este bun din punct de vedere spiritual, moral şi cultural în toate popoarele.

În cele din urmă, nu trebuie să uităm cum s-a dezvoltat de fapt textul Nostra aetate. Iniţial, Papa Ioan al XXIII-lea l-a însărcinat pe cardinalul Agostino Bea să prezinte Conciliului un tratat care să descrie un nou raport dintre Biserica Catolică şi ebraism. Prin urmare, putem spune că al patrulea capitol, dedicat ebraismului, este inima şi nucleul generativ al întregii declaraţii.

Pentru prima dată în istoria Bisericii, avem un text doctrinal cu o bază explicit teologică ce ilustrează rădăcinile ebraice ale creştinismului într-un mod fundamentat biblic. În acelaşi timp, Nostra aetate (nr. 4) ia o poziţie fermă împotriva tuturor formelor de antisemitism. Astfel, în capitolul următor, Nostra aetate ne învaţă că nu-l putem cu adevărat invoca pe Dumnezeu, Tatăl tuturor, dacă refuzăm să tratăm fiecare bărbat şi femeie, creaţi după chipul lui Dumnezeu, într-un mod fratern. Într-adevăr, Biserica respinge toate formele de discriminare sau hărţuire bazate pe rasă, culoare, condiţie de viaţă sau religie (cf. nr. 5). Prin urmare, acest document istoric ne-a deschis ochii asupra unui principiu simplu, dar profund: dialogul nu este o tactică sau un instrument, ci un mod de viaţă, un drum al inimii care îi transformă pe toţi protagoniştii săi, pe cei care ascultă şi pe cei care vorbesc. În afară de asta, parcurgem acest drum nu abandonând credinţa noastră, ci rămânând ferm în ea.

Pentru că dialogul autentic nu se naşte din compromis, ci din convingere, adică din rădăcinile profunde ale propriei noastre credinţe care ne dau puterea de a ne îndrepta spre ceilalţi cu iubire. Şaizeci de ani mai târziu, mesajul din Nostra aetate rămâne mai urgent ca oricând. În timpul călătoriei sale apostolice la Singapore, la o întâlnire interreligioasă, Papa Francisc i-a încurajat pe tineri cu următoarele cuvinte: "Dumnezeu este pentru toţi şi, prin urmare, suntem cu toţii fii ai lui Dumnezeu" (Întâlnire interreligioasă cu tinerii, 13 septembrie 2024). Aceasta ne cheamă să privim dincolo de ceea ce ne desparte şi să descoperim ceea ce ne uneşte pe toţi. Totuşi, astăzi ne aflăm într-o lume în care această viziune este adesea întunecată. Vedem ziduri ridicându-se din nou între naţiuni, între religii, chiar şi între vecini. Zgomotul războiului, rănile sărăciei şi strigătul pământului ne amintesc cât de fragilă rămâne familia noastră umană. Mulţi s-au săturat de promisiuni; mulţi au uitat cum să spere.

Ca lideri religioşi, conduşi de înţelepciunea tradiţiilor noastre respective, împărtăşim o responsabilitate sacră: să ajutăm poporul nostru să se elibereze de lanţurile prejudecăţilor, mâniei şi urii; să-l ajutăm să se ridice deasupra egoismului şi a egocentrismului; să-l ajutăm să învingă lăcomia care distruge atât sufletul uman, cât şi pământul. În acest fel, putem conduce popoarele noastre să devină profeţi ai timpului nostru, adică voci care denunţă violenţa şi nedreptatea, vindecă diviziunile şi proclamă pacea pentru toţi fraţii noştri şi surorile noastre. Anul acesta, Biserica Catolică celebrează Jubileul Speranţei. Atât speranţa, cât şi pelerinajul sunt realităţi comune tuturor tradiţiilor noastre religioase. Aceasta este drumul pe care Nostra aetate ne invită să-l continuăm: să mergem împreună în speranţă. Când îl întreprindem, se întâmplă minuni: inimile se deschid, se construiesc punţi şi se trasează noi cărări acolo unde niciuna nu părea posibilă. Aceasta nu este angajarea unei singure religii, a unei singure naţiuni sau chiar a unei singure generaţii.

Este o misiune sacră pentru întreaga omenire să menţină vie speranţa, să menţină viu dialogul şi să menţină vie iubirea în inima lumii.

Dragii mei fraţi şi surori, în acest moment crucial al istoriei, ni s-a încredinţat o mare misiune: să retrezim în toţi bărbaţii şi femeile simţul umanităţii şi al sacrului. Acesta, prietenii mei, este exact motivul pentru care ne-am adunat în acest loc, purtând marea responsabilitate, ca lideri religioşi, de a duce speranţă unei omeniri adesea ispitite de disperare. Să ne amintim că rugăciunea are puterea de a transforma inimile noastre, cuvintele noastre, acţiunile noastre şi lumea noastră. Ne reînnoieşte din interior, reaprinzând în noi spiritul speranţei şi al iubirii.

În acest sens, amintesc cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea, rostite la Assisi în 1986: "Dacă lumea trebuie să continue şi bărbaţii şi femeile trebuie să supravieţuiască în ea, lumea nu se poate lipsi de rugăciune" (Către reprezentanţii Bisericilor şi Comunităţilor Ecleziale şi ai Religiilor din lume, 27 octombrie 1986).

De aceea, vă invit pe fiecare dintre voi să vă opriţi acum pentru un moment în rugăciune tăcută. Fie ca pacea să coboare asupra noastră şi să umple inimile noastre.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu