© Vatican Media

Papii şi "Nostra aetate": Oamenii să fie fraţi care merg împreună

Marţi, 28 octombrie 2025, am comemorat a 60-a aniversare a declaraţiei Conciliului al II-lea din Vatican despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine. Reflecţiile şi vocile papilor asupra acestui document, începând cu aceea a lui Paul al VI-lea, subliniază fraternitatea neamului omenesc.

"Nostra aetate", care îşi sărbătoreşte cea de-a 60-a aniversare, este o declaraţie privind relaţiile Bisericii Catolice cu religiile necreştine. Acest document, aprobat de Părinţii Conciliului al II-lea din Vatican şi promulgat de Papa Paul al VI-lea, este considerat un text fundamental pentru dialogul cu celelalte credinţe religioase. A fost publicat pe 28 octombrie 1965 şi a fost precedat, chiar înainte de redactare, de o întâlnire între Papa Ioan al XXIII-lea şi istoricul ebraic Jules Isaak, care, pe 13 iunie 1960, i-a prezentat pontifului un Denkschrift, un memorandum, prin care solicita promovarea unei noi viziuni asupra raporturilor dintre Biserică şi iudaism. Aceasta era o perioadă în care rănile provocate omenirii de Cel de-al Doilea Război Mondial erau încă profunde.

Este imposibil a face abstracţie de Dumnezeu

"Nostra aetate" a apărut astfel într-un context istoric care a urmat Holocaustului, adică încercării Germaniei naziste de a-şi impune supremaţia şi de a-i anihila pe evrei. Şi abordează imediat un aspect central al neamului omenesc: interdependenţa între diferitele popoare. Paragraful introductiv invită la reflecţie asupra a ceea ce oamenii au în comun. Nu lipsesc referinţele la Sfintele Scripturi pentru a demonstra că întreaga familie umană are o singură origine: planul de mântuire şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu îi îmbrăţişează pe toţi. Sunt admise diferenţele, dar se recunoaşte o unitate de bază: "Diversele popoare - se citeşte în document - constituie de fapt o singură comunitate. Au o singură origine, deoarece Dumnezeu a făcut ca întregul neam omenesc să locuiască pe întreaga faţă a pământului". Este imposibil a face abstracţie de Dumnezeu, a subliniat Papa Paul al VI-lea la audienţa generală din 18 decembrie 1968.

Să nu spunem că înainte de Isus Cristos, Dumnezeu era necunoscut: Vechiul Testament este deja o revelaţie şi îşi formează promotorii la o spiritualitate minunată şi mereu valabilă: este suficient să ne gândim la Psalmi, care hrănesc şi astăzi rugăciunea Bisericii cu o bogăţie inegalabilă de sentiment şi de limbaj. Chiar şi în religiile necreştine se poate găsi o sensibilitate religioasă şi o cunoaştere a Divinităţii, pe care Conciliul ne-a avertizat să le respectăm şi să le venerăm (cf. Declaraţia Nostra aetate).

Respect reciproc între creştini şi evrei

Forţa acestui document şi atractivitatea sa durabilă provin din faptul că "vorbeşte tuturor popoarelor şi despre toate popoarele dintr-o perspectivă religioasă". Papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul celebrărilor pentru cea de-a 25-a aniversare a "Nostra aetate", s-a întâlnit pe 6 decembrie 1990 cu delegaţi ai Comitetului Ebraic Internaţional pentru Consultări Interreligioase şi membri ai Comisiei pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul. Papa Wojtyła a subliniat vitalitatea acestui text conciliar "scurt, dar semnificativ", considerat şi un moment de cotitură în raporturile dintre Biserică şi religia iudaică. "Biserica lui Cristos - se citeşte în Nostra aetate - recunoaşte că începuturile credinţei sale şi ale alegerii sale se găsesc deja, conform misterului divin al mântuirii, în patriarhi, în Moise şi în profeţi".

Deschiderea universală a Nostrae aetate este ancorată şi îşi trage orientarea dintr-un înalt simţ al singularităţii absolute a alegerii de către Dumnezeu a unui popor anume, poporul "său", Israelul după trup, deja numit "Biserica lui Dumnezeu" (Lumen gentium, 9); (cf. Neh 13,1; cf. Num 20,4; Dt 23,1 şi următoarele). Astfel, reflecţia Bisericii asupra misiunii sale şi asupra adevăratei sale naturi este intrinsec legată de reflecţia asupra descendenţei lui Abraham şi asupra naturii poporului iudaic (cf. Nostra aetate, 4). Biserica este pe deplin conştientă că Sfintele Scripturi mărturisesc că poporul evreu, această comunitate de credincioşi şi păstrători ai unei tradiţii de mii de ani, este o parte esenţială a "misterului" revelaţiei şi mântuirii.

Stima Bisericii faţă de musulmani

"Nostra aetate" continuă să inspire membrii Bisericii Catolice, la diferite niveluri, pentru a promova relaţii de respect şi dialog cu persoane de alte credinţe. În ceea ce priveşte religia islamică, în documentul conciliar se subliniază că "Biserica priveşte cu stimă şi pe musulmanii care îl adoră pe unicul Dumnezeu, viu şi subzistent, milostiv şi atotputernic, creatorul cerului şi al pământului, care a vorbit oamenilor". La patruzeci de ani de la publicarea declaraţiei privind raporturile Bisericii cu religiile necreştine, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat la Angelus din 30 octombrie 2005 că acest document nu şi-a pierdut nimic din relevanţă.

Este de actualitate foarte mare deoarece priveşte atitudinea comunităţii ecleziale faţă de religiile necreştine. Pornind de la principiul că "toţi oamenii constituie o singură comunitate" şi că Biserica "are datoria de a promova unitatea şi iubirea" între popoare, Conciliul "nu respinge nimic din ceea ce este adevărat şi sfânt" în celelalte religii şi îl vesteşte tuturor pe Cristos, "calea, adevărul şi viaţa", în care oamenii găsesc "plinătatea vieţii religioase". Prin declaraţia Nostra aetate, Părinţii de la Conciliul al II-lea din Vatican au propus câteva adevăruri fundamentale: au reamintit în mod clar legătura specială care uneşte creştinii şi evreii, au reafirmat stima lor faţă de musulmani şi de adepţii celorlalte religii şi au confirmat spiritul fraternităţii universale care interzice orice discriminare sau persecuţie religioasă.

Contribuţia hinduismului, budismului şi a altor religii

În "Nostra aetate" se evidenţiază, de asemenea, contribuţia diferitelor religii: "În hinduism - se afirmă în document - oamenii examinează misterul divin şi îl exprimă prin rodnicia inepuizabilă a miturilor şi prin explorările pătrunzătoare ale filosofiei". Budismul recunoaşte "insuficienţa radicală a acestei lumi în schimbare şi se învaţă o cale prin care oamenii, cu inimi devotate şi încrezătoare, sunt capabili să atingă starea de eliberare perfectă". Declaraţia aminteşte, de asemenea, că şi celelalte religii se străduiesc să depăşească "neliniştea inimii umane propunând căi, adică doctrine, precepte de viaţă şi rituri sacre".

Fraternitatea universală

"Nu-l putem invoca pe Dumnezeu ca Tată al tuturor oamenilor dacă refuzăm să ne comportăm ca fraţi faţă de unii dintre cei creaţi după chipul lui Dumnezeu". Aceste cuvinte deschid capitolul final din "Nostra aetate". Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a promulgării declaraţiei conciliare, Papa Francisc, la audienţa generală din 28 octombrie 2015, a indicat calea fraternităţii. "Suntem fraţi", a afirmat pontiful, adresându-se evreilor şi musulmanilor, hinduşilor şi budiştilor, jainilor şi sikh, reprezentanţilor confucianismului, tenrikyo şi ai religiilor tradiţionale africane. "Suntem fraţi" chemaţi să urmeze calea dialogului, a subliniat Papa argentinian care, pe 4 februarie 2019, împreună cu marele imam de Al-Azhar, a semnat la Abu Dhabi "Documentul despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea împreună".

Dialogul de care avem nevoie nu poate fi decât deschis şi respectuos, iar atunci se dovedeşte rodnic. Respectul reciproc este condiţie şi, în acelaşi timp, scop al dialogului interreligios: respectarea drepturilor celorlalţi la viaţă, la integritate fizică, la libertăţile fundamentale, adică libertatea de conştiinţă, de gândire, de exprimare şi de religie. Lumea priveşte către noi, credincioşii, ne îndeamnă să colaborăm între noi şi cu bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă care nu practică nicio religie, ne cere răspunsuri efective despre numeroase teme: pacea, foametea, sărăcia care afectează milioane de oameni, criza ecologică, violenţa, îndeosebi cea comisă în numele religiei, corupţia, decăderea morală, crizele familiei, economiei, finanţelor şi, mai presus de toate, criza speranţei. Noi, credincioşii, nu avem reţete pentru aceste probleme, dar avem o resursă mare: rugăciunea. Şi noi, credincioşii, ne rugăm. Trebuie să ne rugăm.

Rugăciunea împreună

Anul acesta, pentru a sărbători cea de-a 60-a aniversare a declaraţiei privind relaţiile Bisericii cu religiile necreştine, o întâlnire specială intitulată "Mergând împreună în speranţă" va avea loc pe 28 octombrie, între orele 18.30 şi 20.00, în Aula "Paul al VI-lea". Punctul culminant al evenimentului este un discurs al Papei Leon al XIV-lea, urmat de o rugăciune în tăcere pentru pace. Tocmai pornirea la drum este unul dintre semnele distinctive ale acestui document. "Nostra aetate" s-a dovedit, încă de la publicarea sa, a fi o piatră de hotar în relaţiile cu celelalte religii. În urma acestui document conciliar, au avut loc de-a lungul anilor iniţiative şi întâlniri semnificative, cum ar fi cea de la Assisi, convocată de Sfântul Ioan Paul al II-lea. Pe 27 octombrie 1986, în oraşul Sfântului Francisc, Papa Wojtyła a numit acel eveniment, la care au participat lideri religioşi de diferite credinţe, "un semn foarte elocvent pentru cauza păcii". Urmând paşii lui "Nostra aetate", această angajare comună s-a consolidat, iar dialogul interreligios a căpătat, tot mai mult, savoarea rugăciunii.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 28 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu