© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Celebrare euharistică împreună cu studenţii din universităţile pontificale (luni, 27 octombrie 2025)

Dragi fraţi şi dragi surori,

A fi în acest loc în timpul Anului Jubiliar este un dar pe care nu îl putem considera de la sine înţeles. Acest lucru este valabil mai ales pentru că pelerinajul, prin trecerea prin Poarta Sfântă, ne aminteşte că viaţa este vie numai dacă este pe cale, numai dacă este capabilă să facă "treceri", adică dacă este capabilă să facă Paştele.

Este frumos să ne gândim la Biserică, aşadar, care în aceste luni, celebrând Jubileul, trăieşte acest a fi pe drum, amintind sieşi că are nevoie constant de a se converti, că trebuie mereu să meargă în urma lui Isus fără ezitări şi fără ispita de a-l depăşi, că are mereu nevoie de Paşte, adică să "treacă" de la sclavie la libertate, de la moarte la viaţă. Sper ca fiecare dintre voi să simtă asupra sa darul acestei speranţe şi ca Jubileul să fie o ocazie prin care viaţa voastră să poată reporni.

Dar astăzi aş vrea să mă adresez vouă, celor care faceţi parte din instituţiile universitare şi celor care, în diferite funcţii, se dedică studiului, predării şi cercetării. Ce har poate atinge viaţa unui student, a unui cercetător, a unui studios? Mi-ar plăcea să răspund la această întrebare astfel: harul unei priviri de ansamblu, o privire capabilă să cuprindă orizontul, să meargă dincolo.

Putem percepe o astfel de sugestie din pasajul evanghelic tocmai proclamat (Lc 13,10-17), care ne prezintă imaginea unei femei încovoiate care, vindecată de Isus, poate primi în sfârşit harul unei priviri noi, o privire mai largă. Starea de ignoranţă, care este adesea legată de închidere şi de lipsa neliniştii spirituale şi intelectuale, se aseamănă cu condiţia acestei femei: ea este complet încovoiată, retrasă în ea însăşi şi, prin urmare, îi este imposibil să privească dincolo de ea însăşi. Atunci când fiinţa umană este incapabilă să vadă dincolo de ea însăşi, dincolo de propria experienţă, de propriile idei şi credinţe, de propriile modele, atunci rămâne închisă, rămâne sclavă, incapabilă să-şi formeze propria judecată.

Ca şi femeia încovoiată din Evanghelie, riscul este întotdeauna acela de a rămâne prizonieri ai unei priviri egocentrice. În realitate, însă, multe lucruri care contează în viaţă - am putea spune lucrurile fundamentale - nu ni le dăruim noi înşine; le primim de la alţii, vin la noi şi le primim de la învăţători, de la întâlniri, de la experienţele vieţii. Şi aceasta este o experienţă de har, pentru că vindecă egocentrismul nostru. Este vorba de o adevărată vindecare care, aşa cum se întâmplă cu femeia din Evanghelie, ne permite să ne recăpătăm o poziţie dreaptă în faţa lucrurilor şi a vieţii şi să le privim într-un orizont mai larg. Această femeie vindecată capătă speranţă, pentru că în sfârşit îşi poate ridica privirea şi poate vedea ceva diferit, poate vedea într-un mod nou. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când îl întâlnim pe Cristos în viaţa noastră: ne deschidem către un adevăr capabil să ne schimbe viaţa, să ne distragă de la noi înşine, să ne facă să ieşim din egocentrismul nostru.

Cel care studiază se înalţă, lărgeşte propriile orizonturi şi propriile perspectivele, pentru a recupera o privire care nu este fixată numai în jos, ci este capabilă să privească în sus: spre Dumnezeu, spre ceilalţi, spre misterul vieţii. Acesta este harul studentului, al cercetătorului, al studiosului: să primească o privire largă, care poate privi departe, care nu simplifică problemele, care nu se teme de întrebări, care învinge lenea intelectuală şi, astfel, învinge şi atrofia spirituală.

Să ne amintim mereu: spiritualitatea are nevoie de această privire, la care studiul teologiei, filozofiei şi al altor discipline contribuie în mod special. Astăzi, am devenit experţi în detaliile infinitezimale ale realităţii, dar suntem incapabili să avem din nou o viziune de ansamblu, o viziune care să ţină lucrurile împreună printr-o semnificaţie mai mare şi mai profundă; experienţa creştină, în schimb, îşi propune să ne înveţe să privim viaţa şi realitatea cu o privire unitară, capabilă să îmbrăţişeze totul, respingând orice logică parţială.

Vă îndemn aşadar - şi vă spun aceasta vouă, studenţilor, şi tuturor celor implicaţi în cercetare şi în învăţământ - să nu uitaţi că Biserica de astăzi şi de mâine are nevoie de această privire unitară. Şi privind la exemplul unor bărbaţi şi femei precum Augustin, Toma de Aquino, Tereza de Avila, Edith Stein şi mulţi alţii, care au ştiut să integreze cercetarea în viaţa lor şi drumul lor spiritual, şi noi suntem chemaţi să ducem înainte munca intelectuală şi căutarea adevărului fără a le separa de viaţă. Este important să cultivăm această unitate, astfel încât ceea ce se întâmplă în aulele universitare şi în mediile educaţionale de orice ordin şi grad să nu rămână un exerciţiu intelectual abstract, ci să devină o realitate capabilă să transforme viaţa, să ne facă să aprofundăm relaţia noastră cu Cristos, să ne facă să înţelegem mai bine misterul Bisericii, să ne facă martori îndrăzneţi ai evangheliei în societate.

Preaiubiţilor, o importantă misiune educaţională este legată de studiu, de cercetare şi de învăţământ şi aş vrea să îndemn universităţile să îmbrăţişeze această chemare cu pasiune şi angajament. Educarea seamănă cu miracolul relatat în această Evanghelie, pentru că gestul celui care educă este de a-i ridica pe ceilalţi, de a-i pune din nou în picioare aşa cum face Isus cu această femeie încovoiată, ajutându-i să fie ei înşişi şi să dezvolte o conştiinţă şi o gândire critică autonome. Universităţile pontificale trebuie să poată continua acest gest al lui Isus. Este vorba de un adevărat act de iubire, pentru că există o caritate care trece tocmai prin alfabetul studiului, al cunoaşterii, al căutării sincere a ceea ce este adevărat şi pentru care merită să trăieşti. A satisface foamea de adevăr şi de sens este o misiune necesară, pentru că fără adevăr şi semnificaţii autentice, se poate intra în gol şi chiar se poate muri.

În acest parcurs, fiecare dintre noi poate redescoperi şi cel mai mare dar dintre toate: să ştim că nu suntem singuri şi că aparţinem cuiva, aşa cum afirmă Apostolul Paul: "Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abba, Tată!»" (Rom 8,14-15). Ceea ce primim atunci când căutăm adevărul şi ne angajăm în studiu ne ajută, aşadar, să descoperim că nu suntem creaturi aruncate întâmplător în lume, ci aparţinem cuiva care ne iubeşte şi care are un plan de iubire pentru viaţa noastră.

Iubiţi fraţi şi surori, îi cer Domnului, împreună cu voi, ca experienţa studiului şi a cercetării în aventura universitară pe care o trăiţi să vă poată face capabili de această privire nouă; ca parcursul academic să vă ajute să spuneţi, să relataţi, să aprofundaţi şi să vestiţi motivele speranţei care este în noi (cf. 1Pt 3,15); ca universitatea să vă formeze să fiţi femei şi bărbaţi niciodată egocentrici, ci mereu în picioare, capabili să duceţi în locurile în care veţi merge şi să trăiţi bucuria şi mângâierea evangheliei.

Fecioara Maria, Scaunul Înţelepciunii, să vă însoţească şi să mijlocească pentru voi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu