Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Celebrare euharistică împreună cu studenții din universitățile pontificale (luni, 27 octombrie 2025)

Dragi frați și dragi surori,

A fi în acest loc în timpul Anului Jubiliar este un dar pe care nu îl putem considera de la sine înțeles. Acest lucru este valabil mai ales pentru că pelerinajul, prin trecerea prin Poarta Sfântă, ne amintește că viața este vie numai dacă este pe cale, numai dacă este capabilă să facă "treceri", adică dacă este capabilă să facă Paștele.

Este frumos să ne gândim la Biserică, așadar, care în aceste luni, celebrând Jubileul, trăiește acest a fi pe drum, amintind sieși că are nevoie constant de a se converti, că trebuie mereu să meargă în urma lui Isus fără ezitări și fără ispita de a-l depăși, că are mereu nevoie de Paște, adică să "treacă" de la sclavie la libertate, de la moarte la viață. Sper ca fiecare dintre voi să simtă asupra sa darul acestei speranțe și ca Jubileul să fie o ocazie prin care viața voastră să poată reporni.

Dar astăzi aș vrea să mă adresez vouă, celor care faceți parte din instituțiile universitare și celor care, în diferite funcții, se dedică studiului, predării și cercetării. Ce har poate atinge viața unui student, a unui cercetător, a unui studios? Mi-ar plăcea să răspund la această întrebare astfel: harul unei priviri de ansamblu, o privire capabilă să cuprindă orizontul, să meargă dincolo.

Putem percepe o astfel de sugestie din pasajul evanghelic tocmai proclamat (Lc 13,10-17), care ne prezintă imaginea unei femei încovoiate care, vindecată de Isus, poate primi în sfârșit harul unei priviri noi, o privire mai largă. Starea de ignoranță, care este adesea legată de închidere și de lipsa neliniștii spirituale și intelectuale, se aseamănă cu condiția acestei femei: ea este complet încovoiată, retrasă în ea însăși și, prin urmare, îi este imposibil să privească dincolo de ea însăși. Atunci când ființa umană este incapabilă să vadă dincolo de ea însăși, dincolo de propria experiență, de propriile idei și credințe, de propriile modele, atunci rămâne închisă, rămâne sclavă, incapabilă să-și formeze propria judecată.

Ca și femeia încovoiată din Evanghelie, riscul este întotdeauna acela de a rămâne prizonieri ai unei priviri egocentrice. În realitate, însă, multe lucruri care contează în viață - am putea spune lucrurile fundamentale - nu ni le dăruim noi înșine; le primim de la alții, vin la noi și le primim de la învățători, de la întâlniri, de la experiențele vieții. Și aceasta este o experiență de har, pentru că vindecă egocentrismul nostru. Este vorba de o adevărată vindecare care, așa cum se întâmplă cu femeia din Evanghelie, ne permite să ne recăpătăm o poziție dreaptă în fața lucrurilor și a vieții și să le privim într-un orizont mai larg. Această femeie vindecată capătă speranță, pentru că în sfârșit își poate ridica privirea și poate vedea ceva diferit, poate vedea într-un mod nou. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când îl întâlnim pe Cristos în viața noastră: ne deschidem către un adevăr capabil să ne schimbe viața, să ne distragă de la noi înșine, să ne facă să ieșim din egocentrismul nostru.

Cel care studiază se înalță, lărgește propriile orizonturi și propriile perspectivele, pentru a recupera o privire care nu este fixată numai în jos, ci este capabilă să privească în sus: spre Dumnezeu, spre ceilalți, spre misterul vieții. Acesta este harul studentului, al cercetătorului, al studiosului: să primească o privire largă, care poate privi departe, care nu simplifică problemele, care nu se teme de întrebări, care învinge lenea intelectuală și, astfel, învinge și atrofia spirituală.

Să ne amintim mereu: spiritualitatea are nevoie de această privire, la care studiul teologiei, filozofiei și al altor discipline contribuie în mod special. Astăzi, am devenit experți în detaliile infinitezimale ale realității, dar suntem incapabili să avem din nou o viziune de ansamblu, o viziune care să țină lucrurile împreună printr-o semnificație mai mare și mai profundă; experiența creștină, în schimb, își propune să ne învețe să privim viața și realitatea cu o privire unitară, capabilă să îmbrățișeze totul, respingând orice logică parțială.

Vă îndemn așadar - și vă spun aceasta vouă, studenților, și tuturor celor implicați în cercetare și în învățământ - să nu uitați că Biserica de astăzi și de mâine are nevoie de această privire unitară. Și privind la exemplul unor bărbați și femei precum Augustin, Toma de Aquino, Tereza de Avila, Edith Stein și mulți alții, care au știut să integreze cercetarea în viața lor și drumul lor spiritual, și noi suntem chemați să ducem înainte munca intelectuală și căutarea adevărului fără a le separa de viață. Este important să cultivăm această unitate, astfel încât ceea ce se întâmplă în aulele universitare și în mediile educaționale de orice ordin și grad să nu rămână un exercițiu intelectual abstract, ci să devină o realitate capabilă să transforme viața, să ne facă să aprofundăm relația noastră cu Cristos, să ne facă să înțelegem mai bine misterul Bisericii, să ne facă martori îndrăzneți ai evangheliei în societate.

Preaiubiților, o importantă misiune educațională este legată de studiu, de cercetare și de învățământ și aș vrea să îndemn universitățile să îmbrățișeze această chemare cu pasiune și angajament. Educarea seamănă cu miracolul relatat în această Evanghelie, pentru că gestul celui care educă este de a-i ridica pe ceilalți, de a-i pune din nou în picioare așa cum face Isus cu această femeie încovoiată, ajutându-i să fie ei înșiși și să dezvolte o conștiință și o gândire critică autonome. Universitățile pontificale trebuie să poată continua acest gest al lui Isus. Este vorba de un adevărat act de iubire, pentru că există o caritate care trece tocmai prin alfabetul studiului, al cunoașterii, al căutării sincere a ceea ce este adevărat și pentru care merită să trăiești. A satisface foamea de adevăr și de sens este o misiune necesară, pentru că fără adevăr și semnificații autentice, se poate intra în gol și chiar se poate muri.

În acest parcurs, fiecare dintre noi poate redescoperi și cel mai mare dar dintre toate: să știm că nu suntem singuri și că aparținem cuiva, așa cum afirmă Apostolul Paul: "Căci toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu ați primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abba, Tată!»" (Rom 8,14-15). Ceea ce primim atunci când căutăm adevărul și ne angajăm în studiu ne ajută, așadar, să descoperim că nu suntem creaturi aruncate întâmplător în lume, ci aparținem cuiva care ne iubește și care are un plan de iubire pentru viața noastră.

Iubiți frați și surori, îi cer Domnului, împreună cu voi, ca experiența studiului și a cercetării în aventura universitară pe care o trăiți să vă poată face capabili de această privire nouă; ca parcursul academic să vă ajute să spuneți, să relatați, să aprofundați și să vestiți motivele speranței care este în noi (cf. 1Pt 3,15); ca universitatea să vă formeze să fiți femei și bărbați niciodată egocentrici, ci mereu în picioare, capabili să duceți în locurile în care veți merge și să trăiți bucuria și mângâierea evangheliei.

Fecioara Maria, Scaunul Înțelepciunii, să vă însoțească și să mijlocească pentru voi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat