© Siciliani - Gennari/SIR

Stigmatele Sfântului Francisc. Ce sens au pentru creştinii de astăzi?

În timpul petrecut la La Verna, înainte de a primi stigmatele, Sfântul Francisc s-a întrebat în rugăciune: "Cine eşti tu, o, preadulcele meu Dumnezeu? Ce sunt eu...", recunoscând măreţia lui Dumnezeu şi propria sa fragilitate ca fiinţă creată. Experienţa l-a marcat cu abandonul total faţă de iubirea gratuită a Domnului, până la punctul de a se conforma cu Cristos, sărac şi crucificat. Cu ocazia celui de-al optulea centenar al darului stigmatelor, Papa Francisc a reamintit cum Sărăcuţul este un "însoţitor de călătorie" pentru creştini, care sunt chemaţi astăzi să redescopere ceea ce este esenţial: să-şi bazeze alegerile şi mărturia zilnică pe evanghelie, pentru a răspândi dreptatea, pacea, bucuria şi speranţa.

"Cine eşti tu, o, preadulcele meu Dumnezeu? Ce sunt eu, un vierme josnic şi slujitorul tău inutil?" (FF 1915). Aceasta este întrebarea pe care Sfântul Francisc i-a pus-o lui Dumnezeu în nopţile din anul 1224, pe Muntele Verna, înainte de a primi stigmatele. Pentru el nu este un moment de exaltare a durerii, ci este timpul în care el dă formă iubirii sale nesfârşite.

În rugăciune, Francisc simte, pe de o parte, măreţia şi dulceaţa lui Dumnezeu şi, pe de altă parte, propria fragilitate de creatură, a ceea ce este el concret în faţa lui Dumnezeu. Pentru Francisc, acel "Cine eşti tu?" adresat lui Dumnezeu indică o relaţie cu Cineva căruia îi dă o faţă, Cristos sărac şi răstignit, cu care se identifică şi în care are încredere.

Acest "Ce sunt eu?" demonstrează că Francisc, în pofida conştiinţei sale de creatură, doreşte să se cufunde în Dumnezeu, identificându-se complet cu Cristos sărac şi răstignit.

Este întrebarea existenţială pe care Sărăcuţul din Assisi şi-o pune şi o adresează Celui Preaînalt, pentru că descoperă prezenţa sa, de care se lasă învăluit şi care străbate şi locuieşte în viaţa sa. În el se naşte dorinţa de a fi în contact cu sensul profund al vieţii sale, Cristos sărac şi răstignit, de la care a învăţat să se conformeze de-a lungul drumului său existenţial.

Descoperind iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de fiecare creatură, prin Cristos, de acum despuiat la toate nivelurile, Francisc experimentează în relaţia sa personală cu el toată iubirea gratuită a lui Dumnezeu faţă fiecare creatură.

Francisc, copleşit de iubire, se încredinţează Celui Preaînalt. Massimo Fusarelli, ministru general OFM, scrie în Răni de lumină: "Când a ajuns la Verna, ardoarea serafică îl făcuse de acum ca lutul sau ceara, complet maleabil în mâinile Domnului". Şi din nou: "Stigmatele ne vorbesc despre viaţa cea mai profundă a lui Francisc, care este participare totală la cea a lui Cristos... ne vorbesc despre o cunoaştere a lui Cristos care este foc care arde. Stigmatele ne arată destinaţia celor care învaţă să aibă încredere în Domnul".

Înainte de a primi stigmatele, Francisc trecuse printr-o perioadă întunecată, plină de dificultăţi, de ispite, care aproape îl făcuseră să se retragă în sine, mai ales pentru că simţea tensiunile datorate elaborării definitive a Regulii şi aproape că se temea de dispariţia proiectului formei de viaţă original.

Contemplându-l pe Cristos, sărac şi răstignit, Francisc, primind crucea, alege să se încredinţeze total lui Dumnezeu, singura cale sigură de a-l urma cu fidelitate pe Cristos şi de a se conforma lui. Dezbrăcându-se de toate, primeşte evenimentele în abandonarea totală în braţele Domnului, conştient că Dumnezeu iubeşte fiecare fiinţă vie în mod personal, cu iubire veşnică şi fără condiţii.

Reflectând asupra experienţei lui Francisc, ne putem întreba: În acest timp, noi, creştinii, prinşi în organizarea atâtor evenimente, unde îl plasăm pe Domnul în viaţa noastră de credincioşi şi în istorie? De câte ori rostim numele său atunci când ne aflăm împreună pentru a discuta ce să facem, bazând fiecare decizie pe Cristos şi pe evanghelie?

Fiind creştini, suntem chemaţi să trăim valorile evanghelice acolo unde trăim, mărturisind cu viaţa prezenţa reală a Domnului. Cum structurăm timpul în compania lui Isus, ducând dreptate, pace şi bucurie pretutindeni, chiar şi cu preţul propriei vieţi, devenind instrumente umile în mâinile lui Cristos sărac şi răstignit, chiar şi atunci când ni se cere în viaţa de zi cu zi să ne dăruim viaţa asemenea lui, numai din iubire?

Cine sau ce ne ajută să mergem în compania lui Isus pe drumurile lumii, pentru a răspândi speranţa care în aceste zile pare subminată din multe părţi, pentru că adesea lipseşte credinţa?

Papa Francisc, întâlnindu-se cu Fraţii Minori pe 5 aprilie 2024, cu ocazia celui de-al optulea centenar al dăruirii stigmatelor Sfântului Francisc, a spus: "Discipolul lui Isus găseşte în Sfântul Francisc stigmatizat o oglindă a propriei identităţi. Credinciosul, de fapt, nu aparţine unui grup de gândire sau de acţiune ţinut laolaltă numai de forţele umane, ci unui Trup viu, Trupul lui Cristos, care este Biserica. În comuniunea de iubire a Bisericii, fiecare dintre noi redescoperă cine este: un fiu iubit, binecuvântat şi reconciliat, trimis pentru a mărturisi minunile harului şi a fi artizan al fraternităţii. Şi în această misiune, sfântul de la Verna este un tovarăş de drum, care ne susţine şi ne ajută să nu ne lăsăm zdrobiţi de dificultăţi, temeri şi contradicţii, atât ale noastre, cât şi ale altora".

În acest timp în care fiecare crede că poate face numai ceea ce-i place, toţi suntem angajaţi să activăm împreună, întotdeauna şi pretutindeni, o modalitate nouă, profund umană, animată de Duhul Sfânt, pentru a relata cu faptele că frumuseţea vieţii vine din imitarea lui Cristos, condiţie pentru a răspândi iubirea.

Astăzi este urgentă prezenţa creştinilor autentici!

Sr. Diana Papa

(După Agenţia SIR, 17 septembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu