Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Buhuși: Consacrarea altarului și sfințirea lucrărilor de renovare a bisericii parohiale

Consacrarea altarului și sfințirea lucrărilor de renovare a Bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci" din Buhuși au avut loc în cadrul Liturghiei prezidate de PS Petru Sescu, sâmbătă, 13 septembrie 2025, anticipând sărbătoarea hramului acestei comunități.

Sărbătoarea a început la ora 11:00, în prezența unui număr mare de credincioși, cu Sfânta Liturghie. Părintele paroh Pavel Mărtinaș a salutat prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iași, a preoților prezenți, a sponsorilor și a autorităților locale. A făcut un scurt istoric al bisericii, menționând preoții care și-au adus contribuția la dezvoltarea ei. A fost amintit și părintele paroh anterior, Claudiu Nedelciu, care a construit casa parohială și a realizat lucrări de consolidare a exteriorului bisericii. Părintele Mărtinaș a mulțumit sponsorilor care au oferit sume importante pentru lucrările de interior, precum și credincioșilor care au contribuit financiar și, mai ales, cu rugăciuni pentru casa Domnului.

În timpul celebrării Sfintei Liturghii, Preasfințitul Petru Sescu a rostit o predică emoționantă despre semnificația Crucii, care nu trebuie percepută doar ca suferință, ci ca instrument al biruinței lui Cristos și expresie a iubirii desăvârșite a Tatălui pentru credincioși. Preasfințitul a binecuvântat întreaga biserică și, cu profundă emoție transmisă participanților, a oficiat ritualul de consacrare a altarului și binecuvântarea relicvelor așezate în altar: relicve ale fericiților Ieremia Valahul, Anton Durcovici, Vladimir Ghika și Veronica Antal, și ale sfinților Francisc din Assisi, Pius de Pietrelcina (Padre Pio), Castus și Blandina.

Solemnitatea sărbătorii a fost înălțată de rugăciunile și cântările religioase intonate de corul "Laudamus" din Bacău, invitat la această sărbătoare.

La eveniment au fost prezente și autoritățile locale. În cuvântul său, primarul Vasile Zaharia a mulțumit credincioșilor pentru mobilizarea exemplară și pentru finalizarea lucrărilor într-un timp scurt. Mulțumiri speciale au fost adresate și postului de radio ERCIS FM, care a transmis în direct întreaga celebrare.

Prof. Ana Mișca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 septembrie: Buhuși: Sfințirea Bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci"

* * *




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat