O călugăriță româncă numită consultor la Dicasterul pentru Cler
Printre noii consultori ai Dicasterului pentru Cler numiți de Sfântul Părinte joi, 28 august 2025, este și o călugăriță de origine română, sr. Iuliana Saroși, CMD, profesoară la Institutul de Psihologie și Centrul "San Pietro Favre" pentru preoți și viața călugărească la Collegium Maximum al Universității Pontificale Gregoriene din Roma.
Cele 12 numiri de consultori, printre care și sr. Iuliana, au fost anunțate de Sala de Presă a Sfântului Scaun în buletinul B0597 din 28 august 2025. În listă mai apare o altă călugăriță numită consultor: sr. Martha Elizabeth Driscoll, din Institutul Cistercienilor de Strictă Observanță, superioară a comunității "Santa Maria alle Acque Salvie" de la Mănăstirea "Tre Fontane" din Roma.
Printr-o postare pe pagina lor de Facebook, @cmdcluj,
surorile Congregației Maicii Domnului oferă mai multe amănunte:
"Sora Benedicta Iuliana Saroși a studiat teologia și apoi psihologia la Roma, între anii 1992 și 1999. Apoi s-a întors la Cluj, unde a fost aleasă vicară generală a CMD, între anii 1999 și 2005. La capitulul general din anul 2005 a fost aleasă superioară generală a congregației, misiune împlinită până în anul 2011.
Din anul 2012 s-a reîntors la Roma, de această dată în calitate de cadru didactic la Institutul de psihologie al Universității Pontificale Gregoriana. În anul 2022, a susținut doctoratul în psihologie în cadrul aceluiași institut. Pe lângă predarea cursurilor de psihologie, a orelor de consiliere destinate în special persoanelor consacrate, i-a fost solicitată prezența în cadrul echipei de formare de la Centrul «Pietro Favre» destinat formatorilor la preoție și viață consacrată, a Colegiului Maximum al Universității Pontificale Gregoriana.
Numirea în această misiune este un semn al prețuirii și al încrederii pe care Biserica Universală o manifestă față de carisma acestei familii călugărești, căreia sora Benedicta îi aparține. Totodată este și un semn profetic și o împlinire a dorinței Sfântului Părinte Papa Francisc, aceea ca oamenii lui Dumnezeu - bărbați și femei - să slujească împreună în Biserică, fiecare cu talanții și capacitățile proprii, punându-se în slujirea poporului lui Dumnezeu.
Fie ca acest minister primit de sora Benedicta Iuliana să aducă roade bogate de comuniune și speranță, de creștere în credință și de autenticitate, pentru întreaga Biserică", este urarea care încheie postarea de pe pagina de Facebook a acestei congregații.
Potrivit site-ului oficial, surorile-cmd.ro, Congregația Surorilor Maicii Domnului este un institut de viață consacrată, de drept pontifical, dedicat vieții apostolice. A fost fondată în anul 1921, la Blaj, în cadrul Bisericii Greco-Catolice, de către mitropolitul Vasile Suciu. Spiritualitatea Surorilor Congregației Maicii Domnului se întemeiază pe meditarea și trăirea cuvântului lui Dumnezeu, pe modelul Preasfintei Fecioare Maria - Maica Domnului, pe rugăciunea liturgică specifică Bisericii Greco-Catolice și pe trăirea în spirit călugăresc. Din această congregație face parte și sora Letiția Crihălmeanu, sora regretatului PS Florentin Crihălmeanu (n. 17 septembrie 1959, Iași - d. 12 ianuarie 2021, Cluj-Napoca), fost episcop titular (2002-2021) al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Ovidiu Bișog