© Vatican Media

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să fie folosit pentru a justifica războaie şi ocupaţii

Citind Biblia după distrugerea din Gaza

Predau Biblia în Palestina/Israel de douăzeci şi cinci de ani, în principal seminariştilor catolici vorbitori de limbă arabă, călugărilor şi călugăriţelor, precum şi profesorilor de religie. De asemenea, am predat Biblia evreilor din Israel în ebraică, studenţilor rabinici, ghizilor turistici şi persoanelor obişnuite care doresc să aprofundeze propria educaţie. Este o misiune pentru care sunt deosebit de recunoscător şi care încă mă umple de entuziasm şi emoţie. Totuşi, este o misiune care uneori mă umple şi de frică şi tremur. Deşi sunt profund recunoscător că trăiesc într-o perioadă în care Biserica este mai conştientă, mai sensibilă şi mai prudentă cu privire la modul în care Biblia trebuie folosită în învăţătura creştină - regretând profund modul în care a fost folosită ca armă împotriva ebraismului şi a evreilor - ştiu că mai este mult de lucru în ceea ce priveşte cei care îndură consecinţele lecturilor biblice distorsionate.

Lucrul cel mai urgent pentru mine, în mijlocul unui conflict care pune Israelul împotriva Palestinei într-un război sângeros care a lăsat Gaza în ruine şi i-a înfometat pe locuitorii săi, este: cum ar trebui să mă apropii de planul de iubire al lui Dumnezeu pentru omenire din Biblie, un plan care include alegerea Israelului, darul ţării şi anihilarea popoarelor care locuiesc în acel ţinut? Cum pot citi cuvântul pe care creştinii îl aclamă drept Cuvânt al lui Dumnezeu: "Numai în cetăţile popoarelor acelea pe care ţi le dă Domnul ca moştenire, să nu laşi în viaţă nimic din ceea ce are suflare, ci să-i nimiceşti pe hetei, pe amorei, pe canaaneeni, pe ferezei, pe hevei şi pe iebusei, după cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău" (Dt 20,16-17). Nu ar fi mai bine să punem Biblia deoparte şi să găsim alte resurse pentru a dezvolta viaţa spirituală, comportamentul moral şi conducerea religioasă? Sau, cel puţin, nu ar trebui cenzurate părţile mai problematice ale Bibliei? Ea poate fi, şi a fost, o carte periculoasă, nu numai pentru mulţi din Orientul Mijlociu astăzi, ci şi pentru mulţi alţii de-a lungul lungilor secole de istorie.

Pe 7 ianuarie 1937, David Ben-Gurion, şeful Agenţiei ebraice din Palestina sub mandatului britanic (un guvern din umbră care prefigura înfiinţarea statului Israel), a vorbit în faţa Comisiei Peele, care încerca să rezolve problemele mandatului britanic în Palestina, implicat în conflictul dintre evrei şi arabi. Contestând însăşi conceptul de "Mandat britanic pentru Palestina", stabilit după Primul Război Mondial, Ben-Gurion a declarat: "În numele evreilor, spun că Biblia este Mandatul nostru, Biblia care a fost scrisă de noi, în limba noastră, în ebraică, chiar în această ţară. Acesta este Mandatul nostru. Dreptul nostru este la fel de vechi ca poporul ebraic" (www.scribd.com/document/287215993/Ben-Gurion-Testimony-to-Peel-Commission). În 1958, la zece ani de la înfiinţarea statului Israel, Ben-Gurion, pe atunci prim-ministru, a inaugurat primul Concurs mondial de Biblie la Ierusalim. La scurt timp după aceea, a înfiinţat un cerc obişnuit de studii biblice, la care participa cu asiduitate. Grupul a început lucrările sale cu cartea biblică preferată a lui Ben-Gurion, Iosue, pe care el o considera absolut adevărată. Pentru el era modelul istoric pentru cucerirea Ţării Bibliei de către Poporul Bibliei, atunci ca şi acum.

Ben-Gurion nu era un evreu religios, iar credinţa sa în Dumnezeu era umbrită de credinţa sa în naţiunea "ebraică", un concept derivat din lectura sa avidă a Bibliei. În afară de asta, el respingea în mod explicit tradiţiile religioase ale poporului ebraic, care se dezvoltaseră de-a lungul secolelor în scrierile rabinice adunate în Talmud. Ca naţionalist "ebraic", el considera Biblia ca apogeul literar şi spiritual suprem şi etern al evreilor din ţara lor, în timp ce considera scrierile rabinice, Talmudul, o colecţie secundară, creată în exil şi destinată să dispară cu timpul. Biblicismul lui Ben-Gurion (o lectură seculară a Bibliei folosită ca o comoară de terminologie şi mitologie naţionalistă) a fost determinant în istoria timpurie a activităţii sioniste în Palestina. Deşi aspru criticată de intelectualii evrei religioşi din Israel, precum Martin Buber şi Yeshayahu Leibowitz - ambii profund conştienţi de problemele morale tulburătoare ridicate de cuceririle militare ale Israelului, de epurarea etnică a teritoriilor israeliene de palestinieni şi de discriminarea înrădăcinată împotriva cetăţenilor arabi din statul Israel - versiunea lui Ben-Gurion a sionismului domina.

Actualul prim-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, este un moştenitor al moştenirii lui Ben-Gurion de a folosi Biblia cu scopul de a legitima şi a consolida ulterior ocupaţia. La începutul războiului din Gaza, pe 28 octombrie 2023, Netanyahu i-a descris pe soldaţii israelieni ca fiind "dornici să se răzbune pe ucigaşi pentru actele oribile comise împotriva copiilor noştri, împotriva femeilor noastre, împotriva părinţilor noştri şi împotriva prietenilor noştri. Ei sunt angajaţi pentru eradicarea acestui rău din lume, pentru existenţa noastră şi, adaug, pentru binele întregii omeniri. Întregul popor şi liderii săi îi îmbrăţişează şi cred în ei. «Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalek»." Citatul său din Dt 25,17 a fost o reamintire înfiorătoare a modului în care Biblia poate fi folosită pentru a promova războiul şi ura. Amalek, descris în Ex 17, este duşmanul arhetipal al israeliţilor şi li s-a ordonat să-l extermine pe el şi pe urmaşii săi. Netanyahu, aliaţii săi, mişcarea de colonişti israelieni şi cei care comit acte de violenţă împotriva palestinienilor se bazează încontinuu pe limbajul biblic pentru a-şi justifica actele care produc moarte şi distrugere.

Nu este nimic nou în abuzul ideologic al textelor sacre. "Mobilizarea" unei idei despre Dumnezeu şi a naraţiunilor sacre care vorbesc despre Dumnezeu adaugă autoritate ideologiilor despre dominaţie şi excluziune create de om. Acest lucru face ca Biblia să fie dezaprobată de cei care luptă pentru libertate, egalitate şi fraternitate. Totuşi, pentru creştini, Biblia oferă cuvintele pentru a vorbi despre Dumnezeu, despre persoana umană şi despre relaţia care se instaurează între cei doi. Ea oferă un vocabular, o gramatică, o sintaxă, conform cărora creştinii pot încerca să-l exprime pe Dumnezeu. Naraţiunea biblică schiţează o istorie a originilor, a evenimentelor actuale şi a speranţei care îi inserează pe credincioşi într-o lungă istorie a omenirii în care pot găsi sens, vocaţie şi o misiune într-o lume care caută răscumpărarea. Totuşi, ca toate comorile, faptul a le însuşi implică şi riscuri.

În 1994, patriarhul latin de Ierusalim, Michel Sabbah, a publicat un instrument fundamental pentru cititorii Bibliei în timpul acestei perioade de conflict din Palestina/Israel, A citi şi a trăi Biblia astăzi în ţara Bibliei (Michel Sabbah, Reading the Bible Today in the Land of the Bible, Ierusalim, Patriarhia Latină, 1993). Prefaţa la această scrisoare pastorală este un verset care constituie o cheie hermeneutică creştină pentru citirea Bibliei: "El este pacea noastră, care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în trupul său ura [...] încât cei doi să fie un singur om nou, făcând pace, şi să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu" (Ef 2,14-16). În această scrisoare, Sabbah pune o întrebare emoţionantă celor care citesc Biblia în Palestina astăzi: "Trebuie oare să fim victime ale propriei noastre istorii de mântuire, care pare să privilegieze poporul ebraic şi să ne condamne pe noi? Este chiar aceasta voinţa lui Dumnezeu, căreia ar trebui să ne supunem inexorabil, fără apel şi fără discuţie, şi care ne-ar cere să lăsăm totul în favoarea unui alt popor?" (nr. 7c).

Adresându-se celor care au respins Biblia din cauza modului în care este citită pentru a justifica ocupaţia şi discriminarea, Sabbah spune: "Prin această respingere a cuvântului lui Dumnezeu, dragi credincioşi, vă faceţi complici şi victime ale celor pe care îi acuzaţi şi, fiind deja deposedaţi de pământ, vă lăsaţi deposedaţi şi de Sfânta Scriptură a voastră şi de lumina pe care ea o conţine pentru a vă ajuta să ieşiţi din întuneric şi să depăşiţi orice dificultate" (nr. 56). Spre sfârşitul scrisorii, Sabbah concluzionează: "A citi şi a trăi Biblia astăzi în ţara Bibliei este un har şi o provocare. Un har, pentru că în fiecare zi mergem cu Isus însuşi pe aceleaşi drumuri pe care le-a parcurs El cu discipolii săi, ca tovarăş şi prieten. O provocare pentru că astăzi, în acest ţinut de conflict, experimentăm suferinţe care sunt în centrul colocviului nostru cu Domnul. Şi Domnul, care ne face inimile să ardă atunci când ne vorbeşte (cf. Lc 24,32) de-a lungul drumului nostru de pelerini, «ne deschide inima pentru a înţelege Scripturile» şi ne ajută să discernem, înţelegând istoria noastră, voinţa Tatălui" (nr. 64).

Creştinii trebuie să fie conştienţi de faptul că unele concepte precum "popor ales" şi "ţară promisă" au consecinţe existenţiale şi morale foarte concrete pentru popoarele din Orientul Mijlociu şi nu sunt numai exerciţii speculative şi teologice. În linie cu aceste preocupări, Sfântul Scaun a subliniat importanţa dreptului internaţional, mai degrabă decât a discursului biblic, pentru a înţelege conflictul Palestina/Israel. Creştinii sunt încurajaţi să înţeleagă legătura religioasă ebraică cu pământul Israelului, "care îşi are rădăcinile în tradiţia biblică, fără a adopta neapărat o anumită interpretare religioasă a acestei relaţii. În ceea ce priveşte existenţa statului Israel şi alegerile sale politice, acestea trebuie văzute într-o perspectivă care nu este în sine religioasă, ci se referă la principiile comune ale dreptului internaţional" (Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Materiale ajutătoare pentru o prezentare corectă a evreilor şi a ebraismului în predica şi în cateheza Bisericii Catolice, 1985, VI, 1).

În definitiv, Biblia, citită cu credinţă, iubire şi caritate, se revelează drept Cuvânt viu al lui Dumnezeu. În Palestina/Israelul de astăzi, Biblia este folosită pentru a legitima şi a justifica războaie, ocupaţie şi discriminare. Alături de Biblie, Coranul, scriptura sacră a musulmanilor, este "mobilizată" în luptele politice privind destinul Ţării Sfinte şi cine ar trebui să o guverneze. Totuşi, Dei verbum, constituţia dogmatică a Conciliului al II-lea din Vatican despre revelaţia divină, subliniază că "Sfânta Scriptură [trebuie] citită şi interpretată în lumina aceluiaşi Duh prin care a fost scrisă" (nr. 12). Discernerea acestui Duh, conform şi interpretării autentice încredinţate magisteriului (nr. 10), este, prin urmare, parte esenţială a citirii Bibliei. În esenţă, Biblia, citită drept Cuvânt al lui Dumnezeu, învaţă egalitatea, dreptatea şi pacea, valori care sunt în sintonie cu Dumnezeul pe care învăţăm să-l cunoaştem în lectura Bibliei de către Biserică.

David Neuhaus

(După L'Osservatore Romano, 7 august 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu