Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Adjud: Hram împreună cu Preasfințitul Petru Sescu

Miercuri, 6 august 2025, comunitatea catolică din Adjud a sărbătorit hramul, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași.

Într-o atmosferă de sărbătoare, credincioșii Parohiei "Schimbarea la Față a lui Isus" au avut bucuria ca Liturghia de hram să fie prezidată de Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, împreună cu preoții din Decanatul de Vrancea.

Entuziasmul pregătirii credincioșilor a fost impulsionat de anunțul de duminică, după Sfânta Liturghie, că Preasfințitul Petru va fi prezent la Liturghia de hram de la Adjud. Pentru aceasta, răspunzând invitației părintelui paroh, credincioșii s-au mobilizat făcând curățenie atât în biserică și împrejurul ei, cât și în sufletul lor.

Liturghia de hram a început la ora 11 cu procesiunea solemnă a celor zece preoți din decanatul nostru condusă de Preasfințitul Petru Sescu.

În cadrul predicii, părintele Florin Jitaru, paroh la Brusturoasa, ne-a îndemnat să contemplăm cu ochii credinței evenimentul Schimbării la Față a lui Isus și să ne lăsăm pătrunși de harul lui Dumnezeu pentru a ne transforma în autentici discipoli misionari ai lui Cristos și să fim un semn de speranță că lumea poate deveni mai bună.

La final părintele paroh Marius Adam i-a mulțumit Preasfințitului pentru că a binevoit să prezideze Liturghia de hram și să ne împartă binecuvântarea arhierească, asigurându-l de prețuirea și rugăciunea noastră, rugându-l să transmită și Preasfințitului Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, gândurile noastre de felicitare și prețuire cu ocazia împlinirii a șase ani de la consacrarea ca episcop.

Preasfințitul Petru Sescu ne-a amintit că suntem în anul Jubiliar al Speranței și ne-a încurajat să fim mesageri ai speranței pentru semenii noștri.

Vă mulțumim, Preasfințite, pentru că ne-ați onorat participând la celebrarea hramului nostru, vă mai așteptăm oricând cu drag.

Comunitatea din Adjud

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 6 august: Adjud: Hram împreună cu Preasfințitul Petru Sescu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat