© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa generală de miercuri, 6 august 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. III. Paştele lui Isus. 1. Pregătirea cinei. "Pregătiţi acolo pentru noi" (Mc 14,15)

Iubiţi fraţi şi surori,

Continuăm drumul nostru jubiliar pentru a descoperi faţa lui Cristos, în care speranţa noastră prinde formă şi consistenţă. Astăzi începem să reflectăm asupra misterului pătimirii, morţii şi învierii lui Isus. Începem prin a medita asupra unui cuvânt aparent simplu, dar care conţine un secret preţios al vieţii creştine: a pregăti.

În Evanghelia lui Marcu se relatează că "în prima zi a Azimelor, când se jertfea Paştele, discipolii săi i-au spus: «Unde vrei să mergem să-ţi pregătim ca să mănânci Paştele?»" (Mc 14,12). Este o întrebare practică, dar şi încărcată de aşteptare. Discipolii intuiesc că ceva important urmează să se întâmple, dar nu cunosc detaliile. Răspunsul lui Isus pare aproape o enigmă: "Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă" (v. 13). Detaliile devin simbolice: un om care duce un urcior - un gest tipic feminin la acea vreme -, o cameră de sus deja pregătită, un stăpân al casei necunoscut. Este ca şi cum totul ar fi fost planificat dinainte. Într-adevăr, aşa este. În acest episod, Evanghelia ne revelează că iubirea nu este rod al întâmplării, ci al unei alegeri conştiente. Nu este vorba de o simplă reacţie, ci o decizie care cere pregătire. Isus nu înfruntă pătimirea sa din fatalitate, ci din fidelitate faţă de un drum pe care l-a îmbrăţişat şi l-a parcurs cu libertate şi grijă. Asta ne consolează: să ştim că darul vieţii sale se naşte dintr-o intenţie profundă, nu dintr-un impuls brusc.

Acea "camera de sus deja pregătită" ne spune că Dumnezeu ne precedă întotdeauna. Chiar înainte de a ne da seama că avem nevoie să fim primiţi, Domnul ne-a pregătit deja un spaţiu unde ne putem recunoaşte şi ne putem simţi prietenii săi. Acest loc este, în cele din urmă, inima noastră: o "cameră" care poate părea goală, dar care aşteaptă numai să fie recunoscută, umplută şi îngrijită. Paştele, pe care discipolii trebuie să-l pregătească, este în realitate deja pregătit în inima lui Isus. El este cel care s-a gândit la toate, a aranjat totul, a decis totul. Totuşi, le cere prietenilor săi să facă partea lor. Aceasta ne învaţă ceva esenţial pentru viaţa noastră spirituală: harul nu elimină libertatea noastră, ci o trezeşte din nou. Darul lui Dumnezeu nu anulează responsabilitatea noastră, ci o face roditoare.

Astăzi, ca şi atunci, există o cină de pregătit. Nu este vorba numai de liturgie, ci de disponibilitatea noastră de a intra într-un gest care ne depăşeşte. Euharistia nu se celebrează numai pe altar, ci şi în viaţa de zi cu zi, unde totul poate fi trăit ca ofrandă şi aducere de mulţumire. A ne pregăti să celebrăm această aducere de mulţumire nu înseamnă a face mai mult, ci a face spaţiu. Înseamnă a îndepărta ceea ce deranjează, a ne reduce pretenţiile, a înceta să cultivăm aşteptări nerealiste. De fapt, prea des confundăm pregătirile cu iluziile. Iluziile ne distrag atenţia, pregătirile ne orientează. Iluziile caută un rezultat, pregătirile fac posibilă o întâlnire. Adevărata iubire - ne aminteşte evanghelia - este dăruită chiar înainte de a fi răsplătită. Este un dar anticipat. Nu se întemeiază pe ceea ce primeşte, ci pe ceea ce doreşte să ofere. Este ceea ce a trăit Isus cu ai săi: în timp ce ei încă nu înţelegeau, în timp ce unul era pe punctul de a-l trăda şi altul pe punctul de a-l renega, el pregătea pentru toţi o cină de comuniune.

Iubi fraţi şi surori, şi noi suntem invitaţi să "pregătim Paştele" Domnului. Nu numai cel liturgic, ci şi Paştele vieţii noastre. Fiecare gest de disponibilitate, fiecare act gratuit, fiecare iertare oferită în avans, fiecare greutate acceptată cu răbdare este o modalitate de a pregăti un loc unde Dumnezeu poate locui. Aşadar, ne putem întreba: ce spaţii din viaţa mea trebuie să reorganizez pentru a fi pregătite să-l primească pe Domnul? Ce înseamnă pentru mine astăzi "a pregăti"? Poate că înseamnă să renunţ la o pretenţie, să încetez să mai aştept ca celălalt să se schimbe, să fac primul pas. Poate că înseamnă să ascult mai mult, să acţionez mai puţin sau să învăţ să am încredere în ceea ce a fost deja pregătit.

Dacă acceptăm invitaţia de a pregăti locul comuniunii cu Dumnezeu şi între noi, descoperim că suntem înconjuraţi de semne, întâlniri, cuvinte care ne îndreaptă spre acea cameră, spaţioasă şi deja pregătită, unde se celebrează neîncetat misterul unei iubiri infinite, care ne susţine şi ne precedă mereu. Domnul să ne dea să fim pregătitori umili ai prezenţei sale. Şi, în această disponibilitate zilnică, să crească şi în noi acea încredere senină care ne permite să înfruntăm totul cu inima liberă. Pentru că acolo unde a fost pregătită iubirea, viaţa poate înflori cu adevărat.

APEL

Astăzi se împlinesc optzeci de ani de la bombardamentul atomic asupra oraşului japonez Hiroshima, iar peste trei zile vom comemora bombardamentul de la Nagasaki. Doresc să asigur rugăciunea mea pentru toţi cei care au suferit efectele sale fizice, psihologice şi sociale. În pofida trecerii anilor, acele evenimente tragice constituie un avertisment universal împotriva devastărilor provocate de războaie şi, în mod deosebit, de armele nucleare. Sper ca în lumea de astăzi, marcată de tensiuni puternice şi conflicte sângeroase, securitatea iluzorie bazată pe ameninţarea distrugerii reciproce să cedeze locul instrumentelor dreptăţii, practicii dialogului, încrederii în fraternitate.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu