© Vatican Media

Devoţiunea către Maria are în scrierile Sfântului Augustin învăţături profunde

Leon al XIV-lea şi timpul harului

Fideli faţă de Regula lor, care îi invită să fie "îndrăgostiţi de frumuseţea spirituală", augustinienii au avut întotdeauna, în mod deosebit, o veneraţie puternică faţă de Maria, pe care o invocă prin unele titluri tipice ale tradiţiei lor, toate prezentate în Litaniile sfinţilor augustinieni: "Maica Harului, Maica Ajutorului, Maica Mângâierii, Maica Bunului Sfat". Apelativul cel mai vechi cu care Ordinul Sfântului Augustin şi-a exprimat iubirea faţă de Fecioară este Maica Harului, care îşi are originea în salutul adresat de îngerul Gabriel Fecioarei din Nazaret: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine" (Lc 1,28). Deja în 1284, Capitulul general din Orvieto prescria recitarea sau cântarea zilnică a rugăciunii Benedicta Tu tocmai în cinstea Maicii Harului. O altă referinţă documentată istoric datează din 1401 şi se referă la o confraternitate dedicată Fecioarei sub acest apelativ, înfiinţată în conventurile augustiniene din Valencia (Spania) şi Lisabona (Portugalia).

Din secolul al XVI-lea încoace, devoţiunea s-a răspândit în tot ordinul; acest lucru a fost favorizat şi de construirea de conventuri cu acest titlu marian în Italia şi în America Latină. În calendarul propriu al ordinului, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Maica Harului, se găseşte la data de 8 mai. Chiar în ziua în care Ordinul Sfântului Augustin o celebrează pe Maica Harului şi toată Italia se uneşte în implorare către Sfânta Fecioară Maria din Pompei, joi, 8 mai, a fost ales primul papă augustinian. O simplă coincidenţă? Poate că mult mai mult: o binecuvântare a cerului, un zâmbet al Mariei. Astfel, în desfăşurarea timpului, în chronos, se manifestă şi străluceşte kairòs, timpul harului.

Cu inima fiului care răspunde cu entuziasm la îngrijirile mamei şi se încredinţează ei, pentru prima sa ieşire (la 10 mai) Papa Leon al XIV-lea a ales Genazzano, în provincia Roma, unde s-a dus la sanctuarul "Maica Bunului Sfat", atât de îndrăgită de augustini. Un loc pe care pontiful îl cunoaşte bine, pe care l-a vizitat în toate etapele mai importante ale existenţei sale. O iubire faţă de Maria care are rădăcini străvechi şi care găseşte în scrierile Sfântului Augustin învăţături pline de lumină şi meditaţii profunde. De fapt, în vasta producţie a marelui învăţător al Bisericii nu lipsesc reflecţiile dedicate Mariei şi raportului său cu Cristos şi cu Biserica. Printre numeroasele idei, o pagină explică faptul că, exceptând-o pe Fecioara Maria, niciun sfânt nu a trăit fără să păcătuiască: "Să o excludem, aşadar, pe Sfânta Fecioară Maria, cu privire la care, spre cinstea Domnului, nu vreau să se ridice nicio chestiune de păcat. De fapt, de unde ştim cu cât mai mult har, pentru a birui păcatul sub orice aspect, i s-a acordat Femeii care a meritat să-l zămislească şi să-l nască pe Cel care, cu toată siguranţa, nu avea păcat? Aşadar, cu excepţia acestei Fecioare, dacă am fi putut aduna toţi acei sfinţi şi acele sfinte în timpul vieţii lor pământeşti şi i-am fi întrebat dacă erau fără păcat, care credem că ar fi fost răspunsul lor? [...] Oare n-ar fi strigat ei într-un glas: «Dacă am spune că suntem fără păcat, ne-am amăgi pe noi înşine şi adevărul nu ar fi în noi»?" (Natura şi harul, 42).

Împotriva celor care se îndoiesc pentru că sunt "goi şi frivoli, umflaţi de mândrie", Augustin afirmă cu claritate fecioria Mariei: "Fecioara Mamă a fost dovada atotputerniciei lui Dumnezeu: fecioară înainte de zămislire, fecioară după naştere; găsită însărcinată fără a fi lăsată însărcinată de un bărbat; însărcinată cu un copil fără intervenţia unui bărbat: cu atât mai fericită şi mai singulară, pentru că a avut în dar rodnicia fără a pierde integritatea" (Discurs 184). În cartea a opta a operei sale despre Treime, el scrie: "Noi nu cunoaştem nici măcar chipul Fecioarei Maria care, fără intervenţia vreunui bărbat, rămânând neatinsă chiar la naştere, l-a adus pe lume în mod miraculos pe Cristos. [...] În timp ce integritatea credinţei rămâne neatinsă, putem spune: «Poate că Fecioara avea acest chip, poate că nu-l avea aşa»; dar nimeni nu va putea spune: «Poate că Cristos s-a născut dintr-o Fecioară», fără a răni credinţa creştină."

În tratatul foarte frumos despre Sfânta Feciorie, Maria, fecioară prin liberă alegere, este înfăţişată ca prototip al fecioarelor creştine: "Ea însăşi a consacrat fecioria sa lui Dumnezeu când încă nu ştia pe cine va zămisli. Şi astfel, avea să fie un exemplu pentru sfintele fecioare şi nimeni nu ar fi putut vreodată să creadă că fecioria era o prerogativă a celei care meritase rodnicia fără ajutorul bărbatului. În acest mod, această imitare a vieţii cereşti din partea persoanelor îmbrăcate în trup muritor şi fragil a început să existe în virtutea unei promisiuni, nu a unei impuneri; a unei iubiri care alege, nu a unei necesităţi care înrobeşte" (4). Adresându-se direct tinerelor, Sfântul Augustin sugerează: "Dacă sunteţi căsătorite, gândiţi-vă la Susana; dacă sunteţi văduve, gândiţi-vă la Ana; dacă sunteţi fecioare, gândiţi-vă la Maria»" (Discurs 391). Ca Maria, şi Biserica este mamă şi fecioară. Explică marele învăţător al Bisericii: "Fecioara Maria a precedat Biserica ca figură a sa. Cum aşa, vă întreb, Maria este mamă a lui Cristos, dacă nu pentru că a născut membrele lui Cristos? Membre ale lui Cristos sunteţi voi, cărora eu le vorbesc: cine v-a născut? Aud glasul inimii voastre: «Mama Biserica». Această mamă sfântă, onorată, asemenea Mariei, dă naştere şi este fecioară" (Discursul 72/A).

"Întreaga Biserică este numită fecioară. În ce constă fecioria Bisericii? În integritatea credinţei, în fermitatea speranţei, în sinceritatea carităţii" (Comentariu la Evanghelia lui Ioan, omilia 13). Maria ne conduce mereu la Cristos. Şi Cristos răstignit pentru Sfântul Augustin este "făclia care luminează pe sfeşnic" (Discurs 317). "Fiecare suspin să tânjească după Cristos: numai el să fie dorit, cel mai frumos dintre toţi, care ne-a iubit pe noi, diformi, pentru a ne face frumoşi. Numai după el alergăm, pentru el suspinăm, iar slujitorii săi ca iubesc pacea să nu înceteze niciodată să strige: «Domnul să fie glorificat!»" (Comentariu la Evanghelia lui Ioan, omilia 10).

Donatella Coalova

(După L'Osservatore Romano, 23 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu