© Vatican Media

Biserica are trei noi venerabili, doi misionari în Ecuador şi un episcop indian

În cadrul audienţei din dimineaţa de joi cu cardinalul Semeraro, Papa Leon al XIV-lea a autorizat decretele privind un episcop spaniol şi o călugăriţă columbiană ucişi în '87 de indigeni ecuadorieni, precum şi un prelat fondator al Surorilor Vizitării Sfintei Fecioare Maria, care a murit în 1914.

O femeie şi doi bărbaţi de pace, o călugăriţă şi doi episcopi. O sinteză extremă care cuprinde istoriile celor trei noi venerabili pentru care Leon al XIV-lea a aprobat joi, 22 mai 2025, decretele care îi recunosc ca atare, în timpul audienţei acordate cardinalului Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor. O pace care a cerut pentru doi dintre ei şi oferirea vieţii, o moarte violentă găsită în pădurea ecuadoriană în timp ce încercau, cu mare curaj, să apere drepturile indigenilor.

Episcop cu sufletul misionarului

Alessandro Labaka Ugarte, născut în 1920, spaniol din Beizama, are în cap imediat ideea de a fi misionar. Astfel, când este hirotonit preot în '45, superiorii Ordinului capucin în care s-a consacrat în '37 cu numele de fratele Manuel îl trimit mai întâi în China şi apoi, odată expulzat cu alţi misionari de regimul maoist, pleacă în Ecuador unde este paroh şi desfăşoară alte slujiri, între care aceea de prefect apostolic, angajat în evanghelizarea indigenilor Huaorani. În '84, fratele Manuel este consacrat episcop şi continuă să fie misionar printre indios, intrând în contact şi cu etnia Tagaeri. Este o epocă de mari tensiuni. Companiile petrolifere se dezvoltă ca prădătoare, despădurind zone de pădure în căutarea bazinelor de aur negru şi pentru Monseniorul Ugarte, stimat pentru capacitatea sa de negociere şi de conciliere, este prioritar să salveze dreptului populaţiei Tagaeri. Şi aici istoria sa se împleteşte cu aceea a sorei Agnese.

O călugăriţă printre indios

Agnese Arango Velásquez are 40 de ani când în 1977 ia parte la prima expediţie misionară a Surorilor Terţiare Capucine a Sfintei Familii la Aguarico, în Ecuador. De origine columbiană, s-a născut la Medellín în '37 şi în '55 intră în congregaţia sa unde completează formarea sa. După voturile perpetue, se mişcă printre diferite comunităţi, şi în rolul de superioară, dedicată evanghelizării indigenilor Huaroani sub conducerea, printre alţii, a fratelui Manuel. Şi sora Agnese află de situaţia critică a indios Tagaeri, ajunşi în vizorul companiilor de petrol şi de lemn.

Morţi pentru a-i apăra pe cei din urmă

Fratele Manuel, în rolul său de episcop, decide, aşadar, că pentru a evita o ciocnire sângeroasă cu muncitorii mercenari din companii este necesar să meargă personal pentru a vorbi cu indios. Se uneşte cu el sora Agnese şi cei doi, deşi cunoşteau riscul de a intra în contact cu un trib ostil străinilor, în dimineaţa de 21 iulie '87 merg cu elicopterul într-un loc concordat. Ziua următoare un alt elicopter se întoarce pentru a-i lua, dar în timpul celei de-a două survolări a zonei trupurile amândurora, străpunse de suliţe şi săgeţi şi fără viaţă, sunt observate şi recuperate. Pentru amândoi o oferire a vieţii conştientă în numele fidelităţii faţă de misiunea lor, mărturisită de altfel şi de scrisoarea pe care sora Agnese a scris-o cu o seară înainte de plecare ce conţine dispoziţii, aproape ca un testament. Moartea lor a avut mare ecou, dezvoltând până astăzi o consistentă faimă de sfinţenie împreună cu câteva semne.

Episcop şi pacificator

Mai veche şi mai puţin dramatică, dar nu mai puţin intensă, este istoria noului venerabil indian Matthew Makil, episcop şi fondator al Surorilor Vizitării Sfintei Fecioare Maria. Se naşte în 1851 la Manjoor, într-o familie creştină înstărită. Devine preot în 1865, acumulează experienţă în parohie până când în 1889 este numit vicar general de Kottayam şi trei ani mai târziu fondează congregaţia călugărească a cărei misiune principală este educaţia fetelor. Acţiunea sa pastorală este dinamică şi îl conduce în 1896 la funcţia de vicar apostolic de Changanacherry. Promovează formarea catehetică, educaţia şcolară, naşterea organizaţiilor şi asociaţiilor religioase, luptă împotriva sărăciei care afectează o mare parte a societăţii vremii, încurajează şi viaţa consacrată.

Pe un alt front, nu se lasă descurajat de dispute locale care izbucnesc, chiar cu violenţă, între aşa-numiţii "nordişti" (care se considerau descendenţi ai comunităţii întemeiate de sfântul apostol Toma) şi "sudişti" (care, în schimb, se considerau succesori ai emigranţilor din Mesopotamia). Monseniorul Makil are un moto episcopal care îi inspiră paşii şi atitudinile "Dumnezeu este speranţa mea". În maniera sa senină şi conciliantă, se dedică pentru pacea dintre cele două comunităţi rivale, ceea ce a dus în 1911 la proiectul prezentat Sfântului Scaun de a împărţi vicariatul de Changanacherry în două vicariate specifice, unul pentru "sudişti" şi celălalt pentru "nordişti". Pius al X-lea acceptă această propunere şi înfiinţează vicariatul de Kottayam pentru "sudişti", încredinţându-l în grija creatorului său însuşi. Pentru Monseniorul Makil va fi angajarea căreia i se va dedica până la moartea sa petrecută, după o scurtă boală, în ianuarie 1914.

Alessandro De Carolis

(După Vatican News, 22 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu