© Vatican Media

Interviu luat episcopului augustinian Luis Marín de San Martín

Chei de lectură pentru un pontificat care începe

Episcopul augustinian Luis Marín de San Martín, subsecretar al Secretariatului General al Sinodului, a simţit o emoţie deosebită la 8 mai, când a auzit rostindu-se numele noului papă. Pentru prelatul madrilen de şaizeci şi patru de ani Leon al XIV-lea este un prieten, un frate, un însoţitor de drum. Cunoaşte perfect valorile sale, angajarea sa, sensibilităţile sale şi stilul său de conducere. De fapt, Monseniorul Marín a ajuns la Roma în 2008, la cererea lui Robert Francis Prevost, fost prior general al augustinienilor, pentru a se ocupa de arhiva generală a ordinului şi a participa la diferite comisii din curia augustiniană. Timp ce cinci ani au împărtăşit aceeaşi casă, făcând parte din aceeaşi comunitate la Roma, văzându-se în fiecare zi, ceea ce le-a permis să aprofundeze prietenia lor. Când activităţile lui Prevost l-au dus în alte părţi ale lumii, au rămas în contact. În timpul slujirii episcopale la Chiclayo, actualul pontif l-a chemat în mai multe ocazii pe Marín în Peru, încredinţându-i formarea clerului.

Acesta din urmă a împărtăşit momente şi etape fundamentale din viaţa şi din slujirea noului papă. În acest interviu acordat la mass-media vaticane episcopul spaniol oferă preţioase chei de lectură pentru a înţelege pontificatul care începe şi bagajul intelectual, spiritual şi pastoral al lui Leon al XIV-lea.

Papa abia ales s-a prezentat ca "fiu al Sfântului Augustin". Ce amprentă conferă faptul de a fi augustinian? Ce trăsături augustiniene vom vedea în pontificatul său?

La 13 mai, când a venit să celebreze Euharistia în casa noastră şi să ia prânzul cu noi, a rostit cuvinte foarte frumoase: "Va trebui să renunţ la multe lucruri, viaţa mea s-a schimbat, dar nu voi renunţa niciodată să fiu augustinian." Acele cuvinte m-au emoţionat profund. Pentru noi, punctul de sprijin care ţine totul laolaltă este comunitatea, înţeleasă drept comuniune. De aici se naşte insistenţa papei asupra comuniunii, asupra unităţii. Noi înţelegem comunitatea nu numai ca trăire împreună sub acelaşi acoperiş sau a lucra împreună, ci, aşa cum se citeşte în Faptele Apostolilor, ca a avea o singură inimă şi un singur suflet în drum spre Dumnezeu. Acesta este firul conducător care leagă orice lucru.

Ce alte trăsături pot să fie situate în această perspectivă augustiniană?

Interioritatea, viaţa profundă de rugăciune, întâlnirea personală cu Domnul. Şi, în acelaşi timp, prezenţa în lume. Spiritualitatea augustiniană nu este o spiritualitate a separării sau a absenţei, ci a prezenţei. Există alte spiritualităţi, diferite de a noastră, la fel de frumoase şi importante, dar noi, augustinienii, suntem chemaţi să ieşim în lume, să evanghelizăm, să fim în lume, alături de oameni, mai ales cu o sensibilitate deosebită faţă de cei mai săraci, faţă de problemele sociale, în lupta pentru dreptate, pentru pace. Ne caracterizează şi iubirea noastră faţă de Biserică. Augustinienii sunt deschişi la orice formă de apostolat, gata să facă ceea ce le cere Biserica. Iată de ce avem parohii, universităţi, spitale, pastoraţie în închisori, misiuni.

Care au fost primele semnale ale lui Leon al XIV-lea care ne permit să întrevedem priorităţile pontificatului său?

Le întâlnim deja în numele însuşi ales, care îl aminteşte pe Leon al XIII-lea, un papă care a ştiut să citească semnele timpurilor. Timpurile se schimbă, iar astăzi se schimbă cu o viteză impresionantă. Nu este vorba, aşadar, de a răspunde la provocări care probabil nu mai există sau de a continua să trăim într-o lume care de acum a apus. Este fundamental să înţelegem care sunt provocările timpului nostru. În afară de asta, Papa Pecci a iniţiat Doctrina Socială a Bisericii, cu o sensibilitate pronunţată faţă de cei mai defavorizaţi şi faţă de lumea muncii. Alături de aceasta, vedem în el o puternică insistenţă asupra păcii. Lucrează întotdeauna în spirit de comuniune, creând legături, integrând, fără a porni vreodată de la confruntare sau de la ciocnire. Este o persoană care construieşte punţi. El a fost aşa întotdeauna: ca un călugăr, episcop şi cardinal, a încercat să unifice şi să integreze. Este un om al lui Dumnezeu pentru timpul nostru.

În ce mod consideraţi că experienţa pastorală a lui Prevost în Peru a plăsmuit viziunea sa despre misiunea Bisericii astăzi?

Spiritul său misionar îşi înfige rădăcinile în mai multe izvoare. Primul este familia sa, mereu foarte implicată în viaţa parohială şi în comunitatea creştină. Un alt izvor se află în spiritualitatea augustiniană, care este o spiritualitate de misiune, de mărturie, de ieşire. Şi în al treilea rând, experienţa sa personală. A plecat în misiuni la o vârstă foarte tânără, desfăşurând timp de mulţi ani rolul de formator al preoţilor augustinieni în Chulucanas, Peru. Acea epocă a fost deosebit de semnificativă. A cultivat întotdeauna o puternică sensibilitate misionară. După aceea s-a mutat la Chiclayo. Deşi născut în Statele Unite, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara Americii de Nord. Nu este unul care stă acasă: este unul care pleacă, care se duce în alte culturi, până la punctul de a se asimila şi a se integra perfect în cultura în care ajunge să trăiască.

Cum aţi interpreta stilul său de conducere episcopală la Chiclayo, precum şi în timpul mandatului său de prior al augustinienilor? Ce trăsături din acel stil se pot reflecta în modul său de a conduce Biserica universală?

Este un om cu idei foarte clare. Are o mentalitatea de matematician şi de canonist. Este extrem de ordonat, neobosit în muncă, reflexiv. Nu ia niciodată decizii cu uşurinţă. Meditează, reflectează şi se roagă. Este o persoană care, fidelă stilului augustinian, lucrează întotdeauna în echipă. Acesta este domeniul în care s-a format şi în care a trăit dintotdeauna. Stilul său de conducere a fost întotdeauna marcat de o mare capacitate de ascultare. Este un om care ştie să asculte, ascultă mult şi ascultă opinii diferite. Asta nu înseamnă că este de acord cu toate, dar le ascultă şi dialoghează. Ştie să conducă. Ia decizii, dar întotdeauna într-un stil dialogic. Este ceea ce a făcut mereu în viaţa sa. În Chiclayo a favorizat o mare participare, a promovat sinodalitatea, coresponsabilitatea tuturor, participarea activă a întregii comunităţi.

Una dintre cheile de lectură atinse în primul său discurs a fost sinodalitatea. Cum a trăit-o şi a aplicat-o până acum?

Este un om profund sinodal. Dar nu practică o sinodalitate politică, ci mai degrabă o sinodalitate eclezială. Şi nu este vorba numai de o sinodalitate teoretică, ci şi practică, concretă, care trebuie să se întrupeze în viaţa, în structurile şi în stilul Bisericii. În dieceza sa a promovat încă de la început cursuri despre sinodalitate pentru a-i explica semnificaţia şi a fost mereu implicat activ în procesele sinodale. Şi va continua să o dezvolte.

Ce rol va acorda Leon al XIV-lea laicilor, în lumina experienţei sale?

Rolul care le corespunde în acea perspectivă sinodală care provine din comuniune şi care asumă forma unei coresponsabilităţi diferenţiate. Nu trebuie să ne aşteptăm ca să-i clericalizeze pe laici şi nici să secularizeze clerul. Fiecare după propria misiune. Aşadar, pornind de la egalitatea tuturor în botez, recunoscând că botezul este cel care ne face membre ale lui Cristos. Formăm o unitate: nu există mai buni sau mai răi. Dar este necesar să se respecte diversitatea vocaţiilor, a carismelor, a slujirilor. Ar fi absurd ca un episcop să vrea să slujească Biserica precum un laic, sau ca un laic să vrea să facă asta ca un preot. Fiecare după vocaţia proprie, după misiunea la care a fost chemat. Un alt aspect important, pe care papa va continua să-l cultive aşa cum a făcut întotdeauna, este interconectarea tuturor acestor vocaţii, carisme şi slujiri diferite. Este necesar să intrăm în relaţie, să ne ajutăm reciproc, să ne interconectăm, să ne luminăm, să mergem împreună. Această interconectare dintre toţi membrii Bisericii reprezintă o provocare, dar el vine bine pregătit, deoarece i-a dedicat mare atenţie de-a lungul întregii sale vieţi.

Robert Francis Prevost a avut un rol relevant în Conferinţa Episcopală Peruviană pentru a promova Comisia pentru Protecţia Minorilor. Tema abuzurilor îl preocupă? Este o prioritate pentru el?

Este o temă care îl preocupă profund şi asupra căreia s-a arătat foarte clar încă de la început. Istoria sa personală confirmă acest lucru. În afară de asta, merită subliniate declaraţiile recente ale actualului episcop de Chiclayo şi ale Conferinţei Episcopale din Peru pe această temă. Nu există nicio îndoială în privinţa asta. A fost întotdeauna alături de victime. Întotdeauna. Şi a respectat cu scrupulozitate toate protocoalele. Modul său de a proceda a fost ireproşabil. A fost unul dintre puţinii care au rămas mereu alături de victime, încă din primul moment. Victimele însele au subliniat asta: "A fost mereu alături de noi"; a fost unul dintre puţinii care au ştiut să le însoţească încă de la început. Datorită lui s-a făcut dreptate.

Consideraţi că va continua pe urmele trasate de predecesorul său, Papa Francisc?

Îmi place să folosesc expresia "continuitate în discontinuitate". Francisc a fost cel care a descoperit personalitatea strălucită şi bogată a lui Robert Francis Prevost. L-a numit episcop de Chiclayo, l-a chemat la Roma ca prefect al Dicasterului pentru Episcopi, l-a creat cardinal, îl primea frecvent... Este un om al lui Francisc. Împărtăşeşte această linie. Amândoi sunt fii ai Conciliului Vatican II. Există o continuitate în toate aceste procese de reînnoire a unei Biserici sinodale, misionare, în ieşire, Biserica milostivirii, Biserica ce invocă pacea şi se angajează pentru pacea în lume, Biserică a coresponsabilităţii. Există o continuitate, dar în discontinuitate. Nu este o fotocopie: are un stil propriu. Va fi un mare lider în lume. Vocea sa va fi ascultată. Va fi o voce autoritară în această lume care are atât de multă nevoie de figuri care să fie adevărate puncte de referinţă.

Lorena Pacho

(După L'Osservatore Romano, 19 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu