© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat preşedinţilor comisiilor episcopale ale comunicării şi directorilor oficiilor de comunicare din Conferinţele Episcopale (27 ianuarie 2025)

Dragi fraţi, dragi surori, bună ziua!

Vă spun bun-venit vouă, care în Bisericile locale desfăşuraţi o slujire de responsabilitate în domeniul comunicării. Este frumos să vă văd aici episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, laice şi laici, chemaţi să comunice viaţa Bisericii şi o privire creştină asupra lumii. A comunica această privire creştină este frumos.

Ne întâlnim astăzi, după ce aţi celebrat Jubileul Lumii Comunicării, pentru a face împreună o verificare, precum şi o examinare a conştiinţei. Să ne oprim iarăşi ca să reflectăm asupra modului concret în care comunicăm, animaţi de credinţa care, aşa cum este scris în Scrisoarea către Evrei (cf. 11,1), este fundament al lucrurilor care se speră şi dovadă a celor care nu se văd.

Aşadar să ne întrebăm: în ce mod semănăm speranţă în mijlocul atâtor disperări care ne ating şi ne interpelează? Cum vindecăm virusul dezbinării, care ameninţă şi comunităţile noastre? Comunicarea noastră este însoţită de rugăciune? Sau ajungem să comunicăm Biserica adoptând numai regulile marketing-ului de firmă? Toate aceste întrebări trebuie să ni le punem.

Ştim să mărturisim că istoria umană nu a ajuns într-o fundătură? Şi cum indicăm o perspectivă diferită spre un viitor care nu este deja scris? Mie îmi place această expresie a scrie viitorul. Ne revine nouă să scriem viitorul. Ştim să comunicăm că această speranţă nu este o iluzie? Speranţa nu înşeală niciodată; dar ştim să comunicăm asta? Ştim să comunicăm că viaţa celorlalţi poate să fie mai frumoasă, şi prin intermediul nostru? Eu pot, din partea mea, să dau frumuseţe vieţii celorlalţi? Şi ştim să comunicăm şi să convingem că este posibil a ierta? Este atât de dificil acest lucru?

Comunicarea creştină înseamnă a arăta că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape: aici, acum, şi este ca o minune care poate să fie trăită de fiecare persoană, de fiecare popor. O minune care trebuie relatată oferind cheile de lectură pentru a privi dincolo de banal, dincolo de rău, dincolo de prejudecăţi, dincolo de stereotipuri, dincolo de noi înşine. Împărăţia lui Dumnezeu vine şi prin imperfecţiunea noastră, este frumos acest lucru. Împărăţia lui Dumnezeu vine în atenţia pe care o rezervăm altora, în grija atentă pe care o punem în citirea realităţii. Vine în capacitatea de a vedea şi a semăna o speranţă de bine. Şi de a înfrânge astfel fanatismul disperat.

Asta, care pentru voi este un serviciu instituţional, este şi vocaţie a fiecărui creştin, a fiecărui botezat. Fiecare creştin este chemat să vadă şi să relateze istoriile de bine pe care un jurnalism rău pretinde să le şteargă dând spaţiu numai răului. Răul există, nu trebuie ascuns, ci trebuie să stimuleze, să genereze întrebări şi răspunsuri. Pentru aceasta, misiunea voastră este mare şi cere să ieşiţi din voi înşivă, să faceţi o lucrare "simfonică", să implice pe toţi, valorizând bătrâni şi tineri, femei şi bărbaţi; cu orice limbaj: cuvântul, arta, muzica, pictura, imaginile. Toţi suntem chemaţi să verificăm cum şi ce anume comunicăm. A comunica, a comunica mereu.

Surorilor, fraţilor, provocarea este mare. Pentru această vă încurajez să întăriţi sinergia între voi, la nivel continental şi la nivel universal. Să construiţi un model diferit de comunicare, diferit prin spirit, prin creativitate, prin forţa poetică ce vine din Evanghelie şi care este inepuizabilă. A comunica mereu este original. Când noi comunicăm, noi suntem creatori de limbaje, de punţi. Să fim noi creatorii. O comunicare care transmite armonie şi care este alternativă concretă la noile turnuri Babel. Gândiţi-vă un pic asupra acestui lucru. Noile turnuri Babel: toţi vorbesc şi nu se înţeleg. Gândiţi-vă la această simbologie.

Vă las două cuvinte: împreună şi reţea.

Împreună. Numai împreună putem comunica frumuseţea pe care am întâlnit-o: nu pentru că suntem abili, nu pentru că avem mai multe resurse, ci pentru că ne iubim unii pe alţii. Din asta ne vine forţa de a iubi şi pe duşmanii noştri, să implicăm şi pe cel care a greşit, să unim ceea ce este divizat, să nu disperăm. Şi să semănăm speranţă. Asta să nu uitaţi: a semăna speranţă. Care nu este acelaşi lucru cu a semăna optimism, nu, nicidecum. A semăna speranţă. A comunica, pentru noi, nu este o tactică, nu este o tehnică. Nu înseamnă a repeta fraze făcute sau sloganuri şi nici a ne limita să scriem comunicate de presă. A comunica este un act de iubire. Numai un act de iubire gratuită ţese reţele de bine. Dar reţelele trebuie îngrijite, reparate, în fiecare zi. Cu răbdare şi cu credinţă.

Reţea este al doilea cuvânt asupra căruia vă invit să reflectaţi. Pentru că, în realitate, am pierdut amintirea sa, ca şi cum ar fi un cuvânt legat de civilizaţia digitală. În schimb este un cuvânt antic. Ne aminteşte, înainte de cele sociale, de năvoadele pescarilor şi invitaţia lui Isus adresată lui Petru de a deveni pescar de oameni. Aşadar a face reţea înseamnă a pune în reţea capacităţi, cunoştinţe, contribuţii, pentru a putea informa în manieră adecvată şi astfel a fi toţi salvaţi din marea disperării şi a dezinformării. Acesta este deja un mesaj, este deja în sine o primă mărturie.

Aşadar, să ne gândim la ceea ce vom putea face împreună, graţie noilor instrumente din era digitală, graţie şi inteligenţei artificiale, dacă în loc de a transforma tehnologia într-un idol, ne-am angaja mai mult să facem reţea. Vă mărturisesc un lucru: pe mine mă preocupă mai mult decât inteligenţa artificială cea naturală, acea inteligenţă pe care noi trebuie s-o dezvoltăm.

Când ni se pare că am căzut într-un abis, să privim dincolo, dincolo de noi înşine. Nimic nu este pierdut; mereu se poate reîncepe, încredinţându-ne unii altora şi toţi împreună lui Dumnezeu, este secretul forţei noastre comunicative. A face reţea! A fi o reţea! În loc să ne încredinţăm sirenelor sterile ale auto-promovării, celebrării iniţiativelor noastre, să ne gândim la cum să construim împreună relatările speranţei noastre.

Iată misiunea voastră. Rădăcina sa este antică. Minunea cea mai mare făcută de Isus pentru Simon şi ceilalţi pescari dezamăgiţi şi obosiţi nu este atât acel năvod plin de peşti, cât mai ales că i-a ajutat să nu fie pradă a dezamăgirii şi a descurajării în faţa înfrângerilor. Vă rog, nu cădeţi în acea tristeţe interioară. Nu pierdeţi simţul umorului care este înţelepciune, înţelepciune de toate zilele.

Surorilor, fraţilor, reţeaua noastră este pentru toţi. Pentru toţi! Comunicarea catolică nu este ceva separat, nu este numai pentru catolici. Nu este un ţarc unde să ne închidem, o sectă pentru a vorbi între noi, nu! Comunicarea catolică este spaţiul deschis al unei mărturii care ştie să asculte şi să intercepteze semnele Împărăţiei. Este locul primitor de relaţii adevărate. Să ne întrebăm: aşa sunt oficiilor noastre, relaţiile între noi? Reţeaua noastră este glasul unei Biserici care numai ieşind din ea însăşi se regăseşte pe ea însăşi şi motivele propriei speranţe. Biserica trebuie să iasă din ea însăşi. Mie îmi place să mă gândesc la acel text din Apocalips, când Domnul spune: "Eu stau la uşă şi bat" (3,20). Asta o spune pentru a intra. Dar acum, de atâtea ori Domnul bate dinăuntru pentru ca noi, creştinii, să-l lăsăm să iasă! Şi noi de atâtea ori îl luăm pe Domnul numai pentru noi. Trebuie să-l lăsăm pe Domnul să iasă - bate la uşă pentru a ieşi - şi să nu-l facem "sclav" pentru serviciile noastre. Oficiile noastre, relaţiile dintre noi, reţeaua noastră, sunt chiar ale unei Biserici în ieşire?

Mulţumesc, mulţumesc pentru munca voastră! Mergeţi înainte cu curaj, cu bucuria de a evangheliza. Vă binecuvântez pe toţi din inimă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu