Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Retrospectiva anului 2024 la Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași a făcut retrospectiva anului 2024 marți, 17 decembrie 2024, în Aula "Anton Durcovici" de la subsolul Catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, în prezența PS Iosif Păuleț, a colegilor, voluntarilor, partenerilor, colaboratorilor și a sponsorilor.

Marți, 17 decembrie 2024, alături de colegi, voluntari, parteneri, colaboratori și sponsori, am participat cu emoție la evenimentul de retrospectivă a anului. Am împărtășit împreună bucuria realizărilor remarcabile pe care Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași le-a înfăptuit în 2024, oferind sprijin persoanelor defavorizate din peste 40 de comunități din regiunea Moldovei.

Cu sufletele pline de emoție, am vizionat un film care a reflectat activitățile noastre din acest an - un an plin de provocări, dar și de realizări deosebite. A fost un prilej de reflecție asupra drumului parcurs și asupra binelui pe care l-am adus în viața celor aflați în dificultate.

Un număr impresionant de persoane au beneficiat de sprijinul Caritas: copii și bătrâni abandonați sau uitați, familii aflate în situații dificile, persoane bolnave, singure sau descurajate, oameni afectați de inundații, dar și cei care au fugit din calea războiului. Cu ajutorul celor care lucrează în echipele Caritas, sperăm că am reușit să oferim o rază de speranță și o mână întinsă la momentul în care aveau cea mai mare nevoie.

Acest eveniment ne-a reamintit că, prin solidaritate, compasiune și credință, putem aduce lumină în viețile celor mai vulnerabili și putem construi o comunitate mai unită.

În cadrul evenimentului, ne-am simțit onorați de prezența PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, care a apreciat munca lucrătorilor Caritas și a reamintit celor prezenți de chemarea la slujire pe care ne-o adresează Cristos: "Isus ne spune clar: «Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost bolnav și m-ați vizitat.» Privind în urmă, vedem dovezi clare ale muncii organizate și bine structurate pe care Asociația Caritas din cadrul Bisericii o desfășoară neîncetat. Cu fiecare acțiune, Caritas aduce speranță, alinare și sprijin concret celor care au nevoie. Felicităm din suflet toți angajații și voluntarii pentru munca lor neobosită, răbdarea, devotamentul și implicarea concretă în slujba celor nevoiași. Ne dorim ca Dumnezeu să le ofere mult succes în misiunea lor nobilă și îi încurajăm pe toți să continue această lucrare. În numele lui Cristos, să fim mereu gata să facem bine și să aducem lumină în viețile celor din jur. «Caritatea se practică cu jertfă.» Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze această Asociație și pe toți cei care își dedică timpul și sufletul pentru a-i ajuta pe ceilalți."

De asemenea, a fost prezent și PS Petru Gherghel, episcop emerit, care ne-a adresat cu bucurie cuvântul său: "Vă dau o mărturie din inimă - sunt profund impresionat de ceea ce ați reușit să faceți, neobosiți și plini de credință. Ați continuat să dăruiți binele, trecând peste toate greutățile. Dorința mea este să vă bucurați de această operă minunată pe care o duceți mai departe. Se vede limpede că ați reușit să aduceți alinare și speranță celor care vă așteaptă cu sufletul deschis. Vă îmbrățișez pe toți cu drag!"

Părintele Egidiu Condac, directorul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au contribuit la misiunea asociației în acest an: "Vă mulțumim din suflet pentru tot sprijinul oferit în acest an. Împreună am reușit să aducem speranță celor care au cea mai mare nevoie. Ceea ce am realizat anul acesta se poate împărți în două direcții principale. În primul rând, am oferit servicii sociale, socio-educaționale, medicale, de consiliere și formare oamenilor aflați în nevoie. În al doilea rând, am inițiat campanii de conștientizare - mici impulsuri menite să inspire și să încurajeze oamenii pentru a contribui la o societate mai pașnică și mai solidară, în care fiecare dintre noi să se poată dezvolta și trăi demn. Ne dorim să fim mereu acolo unde Domnul are nevoie de noi. Mulțumim din inimă tuturor colaboratorilor, oamenilor de bine, donatorilor, voluntarilor și angajaților pentru susținerea necondiționată. Sperăm ca, împreună, să pășim cu încredere în noul an și să continuăm să facem bine, cu harul și binecuvântarea lui Dumnezeu."

Finalul evenimentului ne-a adus mai aproape de sărbătoarea Nașterii Domnului, prin colindele interpretate de copiii beneficiari ai Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco" din Iași.

Dorim să ne exprimăm recunoștința față de toți cei care au făcut posibile atâtea inițiative și fapte de caritate în favoarea multor semeni de-ai noștri.

Le mulțumim din inimă păstorilor diecezei, preoților și persoanelor consacrate din parohii și instituții, autorităților locale, precum și partenerilor, colaboratorilor, sponsorilor și tuturor oamenilor de bunăvoință. Suntem profund recunoscători colegilor dedicați care activează în câmpul generos al carității, voluntarilor neobosiți și tuturor celor care, prin nenumărate forme de sprijin, fac posibile proiectele și inițiativele Caritas. Mulțumim, de asemenea, colegei noastre Mihaela Sandu pentru moderarea evenimentului.

Avem încrederea că împreună am reușit să ducem mai departe misiunea Bisericii, aceea de a fi semne vii ale iubirii lui Dumnezeu în lume. Privim cu speranță spre anul 2025, convinși că, tot împreună, putem continua să oferim sprijin, iubire și solidaritate acolo unde este nevoie.

Petronela Maftei,
responsabil comunicare

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17 decembrie: Retrospectiva anului 2024 la Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat