© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Congresul Internaţional despre Viitorul Teologiei organizat de Dicasterul pentru Cultură şi Educaţie (9 decembrie 2024)

Dragi surori şi dragi fraţi, bună ziua!

Sunt bucuros să vă văd şi să ştiu că un număr aşa de mare de profesori, cercetători şi decani, provenind din toate părţile lumii, s-au adunat pentru a reflecta despre modul de a moşteni marele patrimoniu teologic al generaţiilor trecute şi pentru a imagina viitorul său. Mulţumesc Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie pentru această iniţiativă. Şi vă mulţumesc din inimă vouă, dragi teologe şi dragi teologi, pentru munca pe care o faceţi, adesea ascunsă, dar atât de necesară. Sper ca acest congres să însemne primul pas al unui drum comun rodnic. Am aflat că instituţii academice, asociaţii teologice şi unii dintre voi singular aţi contribuit la cheltuielile de călătorie ale altora cu mai puţine posibilităţi. Acest lucru este foarte bun! Înainte, împreună! Şi când credinţa, iubirea ating buzunarele, este bine! [râsete între participanţi] Când se opreşte înainte, lipseşte ceva.

Înainte de toate, aş vrea să vă spun că, atunci când mă gândesc la teologie, îmi vine în minte lumina. De fapt, graţie luminii lucrurile se evidenţiază din întuneric, feţele revelează propriile contururi, formele şi culorile lumii apar în sfârşit. Lumina este frumoasă, pentru că face în aşa fel încât lucrurile să apară, dar fără a se expune pe ea însăşi. Vreunul dintre voi a văzut lumina? Dar vedem ceea ce face lumina: face să apară lucrurile. Acum, aici, noi admirăm această sală, vedem feţele noastre, dar nu observăm lumina, pentru că ea este discretă, este gentilă, umilă şi, de aceea, rămâne invizibilă. Lumina este gentilă. Aşa este şi teologia: face o muncă ascunsă şi umilă, ca să se evidenţieze lumina lui Cristos şi a evangheliei sale. Din această observaţie derivă pentru voi un drum: a căuta harul şi a rămâne în harul prieteniei cu Cristos, lumină adevărată venită în această lume. Fiecare teologie se naşte din prietenia cu Cristos şi din iubirea faţă de fraţii săi, faţă de surorile sale, faţă de lumea sa; această lume, dramatică şi magnifică în acelaşi timp, plină de durere, dar şi de frumuseţe emoţionantă.

Ştiu că în aceste zile veţi lucra împreună asupra lui "unde", "cum" şi "de ce" al teologiei. Ne întrebăm: Teologie, unde eşti? Cu cine mergi? Ce faci pentru omenire? Aceste zile vor fi importante pentru a înfrunta aceste întrebări, pentru a ne întreba dacă moştenirea teologică din trecut mai poate să spună ceva provocărilor de astăzi şi să ne ajute să imaginăm viitorul. Este un drum pe care sunteţi chemaţi să-l parcurgeţi împreună, teologe şi teologi. Îmi amintesc de ceea ce relatează Cartea a doua a Regilor. În timpul restaurării templului din Ierusalim, este regăsit un text; probabil este prima ediţie a Deuteronomului, care se pierduse. Un preot şi unii studioşi îl citesc; şi regele îl studiază; intuiesc ceva, dar nu-l înţeleg. Atunci regele decide să-l înmâneze unei femei, Hulda, care imediat îl înţelege şi ajută grupul de studioşi - toţi bărbaţi - să-l înţeleagă (2Rg 22,14-20). Există lucruri pe care numai femeile le intuiesc şi teologia are nevoie de contribuţia lor. O teologie numai a bărbaţilor este o teologie pe jumătate. Cu privire la acest lucru mai este drum lung de parcurs.

Şi acum permiteţi-mi să vă încredinţez o dorinţă şi o invitaţie.

Dorinţa este aceasta: ca teologia să ajute la regândirea gândirii. Modul nostru de a gândi, aşa cum ştim, plăsmuieşte şi sentimentele noastre, voinţa noastră şi deciziile noastre. Unei inimi largi îi corespund o imaginaţie şi o gândire de largă respiraţie, în timp ce o gândire amorţită, închisă şi mediocră cu greu poate genera creativitate şi curaj. Îmi vin în minte manualele de teologie, cu care studiam noi. Totul închis, totul "de muzeu", de bibliotecă, dar nu te făceau să gândeşti.

Primul lucru de făcut, pentru a regândi gândirea este a vindeca de simplificare. De fapt, realitatea este complexă, provocările sunt variate, istoria este locuită de frumuseţe şi în acelaşi timp rănită de rău, şi când nu se reuşeşte sau nu se vrea să se susţină drama acestei complexităţi, atunci se tinde cu uşurinţă la simplificare. Însă simplificarea vrea să mutileze realitatea, dă naştere la gânduri sterile, la gânduri univoce, generează polarizări şi fragmentări. Şi aşa fac, de exemplu, ideologiile. Ideologia este o simplificare care ucide: ucide realitatea, ucide gândirea, ucide comunitatea. Ideologiile aplatizează totul la o singură idee, pe care după aceea o repetă în mod obsesiv şi instrumental, superficial, ca papagalii.

Un antidot la simplificare este semnalat în constituţia apostolică Veritatis gaudium: interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea (Introducere, c). Este vorba de a face "să fermenteze" împreună forma gândirii teologice cu aceea a celorlalte ştiinţe: filozofia, literatura, artele, matematica, fizica, istoria, ştiinţele juridice, politice şi economice. A face să fermenteze ştiinţele, pentru că ele sunt ca simţurile trupului: fiecare are un specific al său, dar au nevoie unul de altul, după cum spune şi Apostolul Paul: "Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?" (1Cor 12,17). Anul acesta celebrăm a 750-a aniversare a morţii a doi mari teologi: Toma de Aquino şi Bonaventura. Toma aminteşte că nu avem un singur simţ, ci simţuri multiple şi diferite, ca să nu ne scape realitatea (De Anima, lib. 2, lect. 25). Şi Bonaventura afirmă că în măsura în care se "crede, se speră şi este iubit Isus Cristos" se "redobândeşte auzul şi vederea [...], mirosul, [...] gustul şi tactul" (Itinerarium mentis in Deum, IV. 3). Contribuind la regândirea gândirii, teologia va străluci din nou aşa cum merită, în Biserică şi în culturi, ajutându-i pe toţi şi pe fiecare în căutarea adevărului.

Aceasta este dorinţa. Acum, aş vrea să vă las o invitaţie: ca teologia să fie accesibilă tuturor. De câţiva ani, în multe părţi ale lumii se semnalează interesul adulţilor pentru reluarea propriei formări, chiar academice. Bărbaţi şi femei, mai ales la jumătatea vârstei, eventual deja cu studii, doresc să aprofundeze credinţa, vor să parcurgă un drum, adesea se înscriu la o facultate universitară. Şi acesta este un fenomen în creştere, care merită interesul societăţii şi al Bisericii. Vârsta de mijloc este o perioadă specială a vieţii. Este un timp în care în general ne bucurăm de o anumită siguranţă profesională şi soliditate afectivă, dar şi perioada în care falimentele se simt cu durere mai mare şi apar noi întrebări în timp ce se uzează visele din tinereţe. În această fază se poate percepe un sens de abandonare şi, uneori, sufletul se blochează. Este criza vârstei mijlocii. Şi atunci se simte necesitatea de a relua o căutare, eventual cu şovăieli, eventual fiind luaţi de mână. Şi teologia este această însoţitoare de călătorie! Vă rog, dacă vreuna dintre aceste persoane bate la uşa teologiei, a şcolilor de teologiei, s-o găsească deschisă. Faceţi în aşa fel încât aceste femei şi aceşti bărbaţi să găsească în teologie o casă deschisă, un loc unde să poată relua un drum, unde să poată căuta, găsi şi căuta iarăşi. Pregătiţi-vă pentru asta. Imaginaţi lucruri noi în programele de studiu pentru ca teologia să fie accesibilă tuturor.

Dragi surori şi dragi fraţi, mi-au spus că aceasta nu va fi o întâlnire clasică, unde puţini vorbesc şi ceilalţi ascultă - sau dorm! -. Am auzit că toţi veţi fi puşi în situaţia de a fi ascultaţi şi de a vă asculta. Bine! De la toţi putem învăţa, chiar şi de la bătrânele, care sunt înţelepte. Cer Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie să-mi aducă la cunoştinţă rezultatele muncii voastre, pentru care deja vă mulţumesc. Vă binecuvântez din inimă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Această muncă este distractivă, dar este dificilă!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu