© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Sesiunea Plenară a Comisiei Teologice Internaţionale (28 noiembrie 2024)

Eminenţă, iubiţi fraţi şi surori!

Suntem aproape, de acum, de deschiderea Porţii Sfinte a Jubileului şi am încheiat de puţin timp a XVI-a Adunare Ordinară a Sinodului Episcopilor. Pornind de la aceste două evenimente, doresc să vă adresez două gânduri: primul este a-l repune pe Cristos în centru, al doilea este a dezvolta o teologie a sinodalităţii.

A-l repune pe Cristos în centru. Jubileul ne invită să redescoperim faţa lui Cristos şi să ne recentrăm în el. Şi în timpul acestui An Sfânt, vom avea şi ocazia de a celebra aniversarea celor 1700 de ani ai primului mare Conciliu Ecumenic, cel din Niceea. Eu mă gândesc să merg acolo. Acest conciliu constituie o piatră de hotar pe drumul Bisericii, precum şi al întregii omeniri, deoarece credinţa în Isus, Fiu al lui Dumnezeu făcut trup pentru noi şi pentru mântuirea noastră, a fost formulată şi mărturisită ca lumină care iluminează semnificaţia realităţii şi destinul întregii istorii. Biserica a răspuns astfel la invitaţia apostolului Petru: "Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră" (1Pt 3,15).

Acest îndemn, care este adresat tuturor creştinilor, se poate aplica în mod deosebit slujirii pe care teologii sunt chemaţi s-o desfăşoare ca slujire adusă poporului lui Dumnezeu: să favorizeze întâlnirea cu Cristos, să aprofundeze semnificaţia misterului său, ca să putem înţelege mai bine "care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaştem iubirea infinită a lui Cristos" (Ef 3,18-19).

Conciliul din Niceea, afirmând că Fiul este de aceeaşi substanţă a Tatălui, scoate în evidenţă ceva esenţial: în Isus putem cunoaşte faţa lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, şi faţa omului, descoperindu-ne fii în Fiul şi fraţi între noi. O fraternitate, cea înrădăcinată în Cristos, care devine pentru noi o misiune etică fundamentală. Aşadar, este important că aţi dedicat mare parte din această Sesiune Plenară pentru a lucra asupra unui document care vrea să ilustreze semnificaţia actuală a credinţei mărturisite la Niceea. Acest document va putea fi preţios, în cursul anului jubiliar, pentru a hrăni şi a aprofunda credinţa credincioşilor şi, pornind de la figura lui Isus, a oferi şi idei şi reflecţii utile pentru o nouă paradigmă culturală şi socială, inspirată tocmai din umanitatea lui Cristos.

De fapt, astăzi, într-o lume complexă şi adesea polarizată, marcată în mod tragic de conflicte şi violenţe, iubirea lui Dumnezeu, care se revelează în Cristos şi ne este dăruită în Duhul, devine un apel adresat tuturor, ca să învăţăm să mergem în fraternitate şi să fim constructori de dreptate şi de pace. Numai în acest mod putem arunca seminţe de speranţă acolo unde trăim.

A-l repune pe Cristos în centru înseamnă a reaprinde această speranţă şi teologia este chemată să facă asta, într-o lucrare constantă şi înţeleaptă, în dialog cu toate celelalte ştiinţe.

Şi ajungem la al doilea punct de reflecţie: a dezvolta o teologie a sinodalităţii. Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor a dedicat un punct din Documentul final misiunii teologiei, în contextul "carismelor, vocaţiilor şi slujirilor pentru misiune"; şi a formulat acest auspiciu: "Adunarea invită instituţiile teologice să continue cercetarea menită să clarifice şi să aprofundeze semnificaţia sinodalităţii" (nr. 67). Aceasta a fost o viziune a Sfântului Paul al VI-lea la sfârşitul conciliului, când a creat Secretariatul Sinodului Episcopilor. În aproape 60 de ani s-a dezvoltat această teologie sinodală, puţin câte puţin, şi astăzi putem spune că este matură. Şi astăzi nu se poate gândi o pastoraţie fără această dimensiune de sinodalitate.

De aceea, împreună cu centralitatea lui Cristos, aş vrea să vă invit să ţineţi cont şi de dimensiunea ecleziologică, pentru a dezvolta cât mai bine finalitatea misionară a sinodalităţii şi participarea întregului popor al lui Dumnezeu în varietatea sa de culturi şi tradiţii. Aş spune că a venit momentul de a face un pas curajos: a dezvolta o teologie a sinodalităţii, o reflecţie teologică menită să ajute, să încurajeze, să însoţească procesul sinodal, pentru o nouă etapă misionară, mai creativă şi îndrăzneaţă, care să fie inspirată din kerygma şi care să implice toate componentele Bisericii.

Închei cu o urare: Să puteţi fi ca apostolul Ioan care, în destăinuirea sa de discipol iubit, şi-a rezemat capul de inima lui Isus (cf. In 13,25). Aşa cum am amintit în enciclica Dilexit nos, Preasfânta Inimă a lui Isus "este principiul unificator al realităţii, deoarece «Cristos este inima lumii; Paştele său de moarte şi înviere este centrul istoriei, care graţie lui este istorie de mântuire»" (nr. 31). Rămânând, ca să spunem aşa, rezemată de Inima Domnului, teologia voastră va lua din izvor şi va aduce roade în Biserică şi în lume.

Şi un lucru fundamental pentru a face o teologie rodnică este de a nu pierde simţul umorului, vă rog! Asta ajută mult. Duhul Sfânt este cel care ne ajută în această dimensiune de bucurie şi de umor.

Surorilor şi fraţilor, vă mulţumesc pentru slujirea voastră. Vă însoţesc cu binecuvântarea mea. Şi cu rugăminte vă cer să vă rugaţi pentru mine. În favoarea mea, nu împotrivă! Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu