© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la al XII-lea Colocviu al Dicasterului pentru Dialogul Interreligios cu "Centrul pentru Dialogul Interreligios şi Intercultural" din Teheran (20 noiembrie 2024)

Domnilor şi doamnelor,

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Îmi face plăcere să vă întâlnesc în timpul celui de-al XII-lea Colocviu al vostru. Cum este cunoscut, este vorba despre o lungă colaborare de care toţi trebuie să ne bucurăm, pentru că este în favoarea unei culturi a dialogului, o temă fundamentală şi foarte îndrăgită de mine.

Voi ştiţi că am anunţat că vreau să-l creez cardinal pe arhiepiscopul de Teheran-Ispahan, un frate brav! Această alegere, care exprimă apropiere şi grijă faţă de Biserica din Iran, se reflectă şi în favoarea întregii ţări. Este o recunoaştere pentru întreaga ţară.

Soarta Bisericii Catolice din Iran, o "mică turmă", îmi stă mult la inimă. Şi Biserica nu este împotriva guvernului, nu, acestea sunt minciuni! Sunt la curent despre situaţia şi despre provocările pe care este chemată să le înfrunte pentru a continua drumul său, pentru a-l mărturisi pe Cristos şi a da contribuţia sa, discretă, dar semnificativă la binele întregii societăţi, liberă de discriminări cu caracter religios, etnic sau politic.

Vă felicit pe voi pentru alegerea temei acestui Colocviu: "Educaţia tinerilor îndeosebi în familie: o provocare pentru creştini şi musulmani". O temă foarte frumoasă! Familia, leagăn al vieţii, este locul primordial al educaţiei. În ea se fac primii paşi şi se învaţă să fie ascultaţi, să fie recunoscuţi ceilalţi, să fie respectaţi, să fie ajutaţi şi să se convieţuiască împreună cu ei. Un element comun al diferitelor noastre tradiţii religioase se poate întâlni în contribuţia educativă dată de bătrâni tinerilor. Voi spune un lucru pe care îl am mult la inimă: bunicii, cu înţelepciunea lor, asigură educaţia religioasă a nepoţilor lor, fiind un inel decisiv în raportul familial între generaţii (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 262). A-i onora pe bunici este atât de important! Această religiozitate, transmisă fără formalităţi şi cu mărturia vieţii, trebuie considerată de mare valoare pentru creşterea tinerilor. Nu uit că tocmai bunica a fost cea care m-a învăţat să mă rog.

În afară de asta, este posibil de întâlnit o provocare educativă comună, pentru creştini şi musulmani, în noile situaţii matrimoniale complexe cu disparitate de cult. În aceste contexte familiale se poate recunoaşte un loc privilegiat de dialog interreligios (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 248). Şi asta trebuie să o ducem înainte.

Slăbirea credinţei şi a practicii religioase, în unele societăţi, are efecte directe asupra familiei. Ştim câte provocări este chemată ea să le înfrunte într-o lume care se schimbă rapid şi nu merge mereu în direcţia corectă. Pentru aceasta are nevoie de sprijinul tuturor, inclusiv cel al statului, al şcolii, al propriei comunităţi religioase şi al celorlalte instituţii pentru a îndeplini cât mai bine misiunea sa educativă.

Printre diferitele îndatoriri ale familiei este aceea de a educa şi "a locui" dincolo de limitele propriei case. Dialogul între credincioşii din diferite religii face tocmai aceasta, permite să ieşim din schemele structurate pentru a ne deschide la întâlnirea din marea familie umană universală. Însă pentru a fi rodnic, dialogul are nevoie să satisfacă diferite condiţii: trebuie să fie deschis, trebuie să fie sincer, trebuie să fie respectuos, trebuie să fie prietenesc, trebuie să fie concret. Astfel dialogul merge bine. Acest stil permite să fim credibili în ochii propriei comunităţi, precum şi în faţa interlocutorilor şi a comunităţilor lor, fără a uita niciodată că lui Dumnezeu îi vom da cont de tot ceea ce gândim, de tot ceea ce spune, de tot ceea ce facem.

În sfârşit, educaţia tinerelor generaţii se realizează prin cooperarea fraternă pe drumul căutării lui Dumnezeu. În această căutare nu trebuie să încetăm niciodată să vorbim şi să lucrăm în favoarea demnităţii şi a drepturilor fiecărei persoane, ale fiecărei comunităţi şi ale fiecărei popor. A apăra mereu drepturile persoanei, ale comunităţii şi ale poporului. Libertatea de conştiinţă şi libertatea de religie sunt de fapt piatra unghiulară a edificiului drepturilor umane. Libertatea religioasă nu se limitează la exercitarea propriului cult, ci permite să fim total liberi să decidem în domeniul propriului crez şi al practicii religioase (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Declaraţia Dignitatis humanae, 3-4).

Fraţilor şi surorilor, lumea noastră este divizată şi sfâşiată de ură, tensiuni, războaie şi ameninţări ale unui conflict nuclear. Astăzi în ziare este această ultimă ameninţare. Această situaţie ne determină pe noi, care credem în Dumnezeul păcii, să ne rugăm şi să lucrăm pentru dialog, reconciliere, pace, siguranţă şi dezvoltare integrală a întregii omeniri. Noi credem în el ca Dumnezeul iubirii atotputernice. Angajarea pe care împreună o putem demonstra pentru pace ne face credibili în ochii lumii şi îndeosebi ai noilor generaţii.

Iubiţi fraţi şi surori, mulţumesc pentru că aţi venit! Fie ca Preaînaltul să ne păzească şi să ne binecuvânteze pe noi, comunităţile noastre şi lumea întreagă, şi să vă însoţească pe acest drum al vostru de dialog.

Şi acum un mic moment de tăcere. Noi toţi să ne rugăm cerând binecuvântarea tuturor. În tăcere, toţi.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toţi. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu