Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa în volumul antologic "Credința este o călătorie"

Pe cale cu Dumnezeu și spre Dumnezeu

"Cu Dumnezeu nu suntem niciodată sosiți, la Dumnezeu nu suntem niciodată sosiți: suntem mereu pe cale, mereu rămânem în căutarea sa. Dar tocmai acest mers" spre el "oferă certitudinea îmbătătoare că el ne așteaptă pentru a ne dărui mângâierea sa și harul său": asta scrie Papa Francisc în introducerea la cartea "Credința este o călătorie. Meditații pentru călători și pelerini" (LEV 2024, 72 de pagini), antologie de texte alese ale pontifului gândită în vederea Jubileului. În continuare, textul integral al introducerii.

Când eram preot la Buenos Aires, și acest obicei l-am menținut și ca episcop în orașul meu de origine, îmi plăcea să merg pe jos în diferitele cartiere pentru a vizita confrați preoți, pentru a vizita o comunitate călugărească sau pentru a vorbi cu prietenii. Mersul face bine: ne pune în relație cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne face să descoperim sunete, mirosuri, zgomote ale realității care ne înconjoară, în puține cuvinte, ne apropie de viața celorlalți.

A merge înseamnă a nu sta pe loc: a crede înseamnă a avea înăuntru o neliniște care ne duce spre un "mai mult", spre un pas în plus înainte, spre o înălțime la care să ajungem astăzi, știind că mâine drumul ne va duce mai în sus - sau mai în profunzime, în raportul nostru cu Dumnezeu, care este exact ca raportul cu iubitul sau iubita din viața noastră, sau între prieteni: niciodată terminat, niciodată sigur, niciodată satisfăcut, mereu în căutare, încă nu satisfăcător. Este imposibil a spune cu Dumnezeu: "S-a făcut, totul este în ordine, este suficient".

Pentru acest motiv Jubileul din 2025, împreună cu dimensiunea esențială a speranței, trebuie să ne stimuleze la o tot mai mare conștiință a faptului că credința este o peregrinare și că noi pe acest pământ suntem pelerini. Nu turiști nici hoinari: nu ne mutăm la întâmplare, vorbind în mod esențial. Suntem pelerini. Pelerinul trăiește drumul său urmând trei cuvinte-cheie: riscul, oboseala, destinația.

Riscul. Astăzi ne este greu să înțelegem ce însemna pentru creștinii de odinioară a face un pelerinaj, obișnuiți cum suntem cu viteza și comoditatea mutărilor noastre cu avionul sau cu trenul. Însă a porni la drum în urmă cu o mie de ani însemna a-și asuma riscul de a nu se mai întoarce acasă din cauza multelor pericole care se puteau întâlni pe diferitele rute. Credința celui care alegea să pornească la drum era mai puternică de orice teamă: pelerinii de odinioară ne învață această încredere față de Dumnezeu care îi chema să pornească la drum spre mormântul apostolilor, spre Țara Sfântă sau spre un sanctuar. Și noi cerem Domnului să avem o mică porțiune din acea credință, să acceptăm riscul de a ne abandona voinței sale, știind că este aceea a unui Tată bun care dorește să încredințeze fiilor săi numai ceea ce este oportun pentru ei.

Oboseala. A merge înseamnă efectiv a trudi. O știu bine mulții pelerini care astăzi aglomerează din nou vechile căi de pelerinaj: mă gândesc la drumul spre Santiago de Compostela, la via Francigena, la diferitele Drumuri apărute în Italia care fac referință la unii sfinți sau martori dintre cei mai cunoscuți (Sfântul Francisc, Sfântul Toma, dar și "don Tonino Bello") grație unei sinergii pozitive între instituții publice și entități religioase.

A merge comportă truda de a se trezi devreme, de a pregăti un rucsac cu esențialul, a mânca ceva frugal. Și apoi picioarele care dor, setea care devine înțepătoare, mai ales în zilele însorite de vară. Însă această oboseală este răsplătită de multele daruri pe care mergătorul le întâlnește pe drum: frumusețea creației, dulceața artei, ospitalitatea oamenilor. Cel care face un pelerinaj pe jos - mulți pot da mărturie despre asta - primește mult mai mult decât truda făcută: instaurează legături foarte frumoase cu persoane întâlnite în itinerarul său, trăiește momente de tăcere autentică și de interioritate rodnică pe care adesea viața frenetică din timpul nostru îl face imposibil, înțelege valoarea esențialului față de licărirea faptului de a avea tot superfluul, dar de a duce lipsă de cele necesare.

Destinația. A merge ca pelerini înseamnă că avem un punct de sosire, că mutarea noastră are o direcție, o destinație. A merge înseamnă a avea o destinație, nu a fi la voia întâmplării: cel care merge are o direcție, nu umblă aiurea, știe unde să meargă, nu pierde timp mergând în zigzag dintr-o parte în alta. De aceea am amintit de mai multe ori cât sunt de apropiate actul de a merge și faptul de a fi credincioși: cei care îl au pe Dumnezeu în inimă au primit darul unei stele polare spre care să tindă - iubirea pe care am primit-o de la Dumnezeu este motiv al iubirii pe care trebuie s-o oferim celorlalte persoane.

Dumnezeu este destinația noastră: dar nu putem ajunge la el așa cum ajungem la un sanctuar sau la o bazilică. Și de fapt, o știe bine cel care a făcut pelerinaje pe jos, a ajunge în sfârșit la destinația suspinată - mă gândesc la catedrala din Chartres, de mult timp obiect al unei renașteri la nivel de pelerinaje grație inițiativei, din în urmă cu un secol, a poetului Charles Péguy - nu înseamnă a ne simți satisfăcuți: sau mai bine zis, dacă în exterior se știe bine că am ajuns, în interior suntem conștienți că drumul nu s-a terminat. Pentru că Dumnezeu este chiar așa: o țintă care ne împinge mai departe, o destinație care ne cheamă în continuare să continuăm, pentru că este tot mai mare decât ideea pe care noi o avem despre el. Însuși Dumnezeu ne-a explicat asta prin profetul Isaia: "Cât de înălțate sunt cerurile față de pământ, la fel de înălțate sunt căile mele față de căile voastre și gândurile mele față de gândurile voastre" (Is 55,9). Cu Dumnezeu nu suntem niciodată sosiți, la Dumnezeu nu suntem niciodată sosiți: suntem mereu pe cale, rămânem mereu în căutarea sa. Dar tocmai acest mers spre Dumnezeu ne oferă certitudinea îmbătătoare că el ne așteaptă pentru a ne dărui mângâierea sa și harul său.

(După L'Osservatore Romano, 6 noiembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat