Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Torino: "Rugăciune și artă" la Capelania catolică românească

Duminică, 3 noiembrie 2024, în Biserica "Madonna del Carmine" din Torino, opera marelui Filippo Juvarra, Liturghia solemnă a Capelaniei Române Catolice de la ora 11.00 s-a împletit cu arta, în una dintre cele mai sublime forme ale sale, cea a muzicii, propusă de Asociația Artemusica din Valperga Caluso.

Asociația Artemusica a luat ființă în anul 2002, într-un orășel aflat la circa 30 de minute de Torino, cu intenția de a da posibilitatea copiilor și tinerilor de a se exprima prin intermediul muzicii corale, având pe rețelele de socializare sloganul: "Sunet, Excelență, Emoție", slogan ce descrie perfect ceea ce această asociație propune ca și scop final.

Profesorii Debora Bria și Carlo Beltramo au însoțit și dirijat cei aproape patruzeci de tineri care, prin cântul lor, au îmbogățit celebrarea Sfintei Liturghii cu vocile lor îngerești cu Sunetul, Excelența și Emoția pe care doar cântul coral profesionist le poate oferi.

Cântecul s-a împletit cu Cuvântul, proclamat prin lecturi, Evanghelie și predica părintelui paroh Iulian Herciu, cuvânt care îndeamnă la o Iubire necondiționată față de Dumnezeu și față de aproapele, o Iubire care presupune dăruire de sine, o Iubire care este pilastrul, fundația vieții noastre. Parafrazând, putem spune cu siguranță că "a cânta înseamnă a te dărui pe tine însuți", înseamnă așa cum spunea și Sfântul Augustin că "cântarea aparține celor care iubesc" (Sermo 336, 1: PL 38, 1472) și că "cine cântă se roagă de două ori".

Pentru noi, românii, muzica este parte integrantă a Liturghiei... pentru noi, a participa la o Liturghie în care cântecele sunt absente, este un pic ca și cum ar trebui să facem o dietă forțată: necesară, dar pentru nimic plăcută.

Pentru noi Liturghia trebuie să fie Sunet: chiar înainte de a o trăi personal, ne-am obișnuit din pântecele mamelor noastre să deslușim decursul cântecelor în timpul liturghiei.

Pentru noi Liturghia este Excelență: punct culminant al unei săptămâni de eforturi, Liturghia este momentul de odihnă prin excelență, nu doar atât pentru trup, cât și pentru sufletul însetat de divinitate.

Pentru noi Liturghia este Emoție: sentimente care reapar și ne copleșesc în redescoperirea a ceea ce am primit acasă, credința care se naște din rădăcinile pe care bunicii și părinții noștri le-au semănat, acolo, acasă, in primii ani ai copilăriei noastre.

Această primă duminică a lunii noiembrie dedicată în mod deosebit creștinilor răposați, a dăruit creștinilor catolici din Torino adevărate momente de liniște sufletească și a adus o noutate poate pentru mulți dintre noi: din păcate și în Italia cultura "costă" și sunt puțini cei care își permit să participe la evenimente culturale sau la concerte. Iar prezența Ansamblului Artemusica în mijlocul nostru ne-a permis parcă să simțim prezența lui Dumnezeu într-un mod cu totul special: rugându-ne nu o dată sau de două ori, ci mai degrabă de patru ori împreună cu acest ansamblu (rugăciune, sunet, excelență, emoție) cu o rugăciune care vine din adâncul inimii și merge dincolo de granițele fizice și materiale.

Următoarea întâlnire cu acest ansamblu este programată pentru a 4-a duminică a Adventului, 22 decembrie 2024, la Liturghia de la ora 11.00, la Biserica "Madonna del Carmine" din Torino pentru concertul de Crăciun.

Tatiana Ghiurca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 3 noiembrie: Torino: "Rugăciune și artă" la Capelania catolică românească. Foto: Mihai Bursuc




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat