© Vatican Media

Francisc, Mooti şi Rafael Massabki

Mesaj şi har

În timp ce Biserica universală este laborioasă cu ocazia Sinodului Episcopilor din 2024 şi dedicată pregătirii Jubileului din 2025 centrat pe reflecţia asupra virtuţii speranţei propusă de Sfântul Părinte Francisc, suntem determinaţi să trăim speranţa în pofida contextului global dificil: războaie, calamităţi, dezastre şi persecuţii.

Medităm despre ceea ce Cristos i-a spus lui Petru la Cezareea lui Filip: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt 16,18).

Ceea ce dă speranţă, mai ales în Biserica noastră maronită, este canonizarea celor trei fraţi Massabki maroniţi. Şi asta pentru că au fost martiri care şi-au vărsat sângele la Damasc pentru alipirea de Cristos şi au refuzat să abandoneze alegerea pe care au făcut-o de a-l urma pe dumnezeiescul Învăţător Isus.

Ceea ce măreşte forţa acestui eveniment, o binecuvântare dincolo de binecuvântare, este că tocmai laicii sunt cei care amintesc fiecărui botezat şi fiecărei botezate propria chemare la sfinţenie.

Sfinţenia nu este un proiect limitat la cler, la călugări şi la călugăriţe, ci, conform cuvintelor Sfântului Apostol Paul adresate efesenilor, este valabilă pentru toţi botezaţii: "Ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui" (Ef 1,4).

Sfinţenia fraţilor Massabki s-a manifestat nu numai în martiriul pentru credinţă, ci şi în mărturia creştină zilnică şi a marcat cuvintele, acţiunile şi profesiile lor.

Vizita lor impregnată în virtuţile teologale şi în valorile evanghelice n-a fost o pregătire pentru acceptarea unei astfel de morţi, culme a iubirii lor faţă de Dumnezeu?

Au îndeplinit ceea ce dumnezeiescul Învăţător a poruncit: "Pentru oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă pe oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu, cel din ceruri" (Mt 10,32-33).

Aceasta este prin excelenţă radicalitatea în credinţă despre care vorbeşte Sfântul Ioan evanghelistul în Apocalips: "Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici cald, nici rece, am să te vărs din gura mea" (Ap 3,16). Este ca acela care îl urmează pe Cristos, pune mâna pe plug şi nu se uită înapoi (Lc 9,62); declară "da"-ul său (fiat) la proiectul Domnului în viaţa sa şi se angajează să-l realizeze în cadrul muncii sale zilnice, cu provocările, dificultăţile şi experienţele pe care le comportă.

Acest radicalism ar putea să fie încoronat de botezul de sânge al unor creştini, aşa cum a fost în cazul celor opt călugări franciscani, al celor trei fraţi Massabki şi al atâtor altora, ale căror nume nu sunt menţionate în cărţile de istorie, dar sunt scrise în schimb în cartea vieţii veşnice în Împărăţie cu sfinţii şi drepţii.

Aşadar, apare oportun să contemplă forţa credinţei în aceşti martiri, fără a închide ochii asupra drumului lor de viaţă, marcat de parfumul evangheliei şi impregnat de valorile sale. Ceea ce ne impresionează, în afară de eroismul martiriului însuşi, este abordarea vieţii zilnice inspirată din luminile Sfintei Scripturi şi din învăţăturile Bisericii.

De fapt, evenimentul canonizării fraţilor Massabki susţine Biserica noastră maronită, Biserica în Orientul Mijlociu, ca şi Biserica universală, şi întăreşte tot mai mult curajul şi aspiraţia fiilor şi fiicelor Bisericii de a consolida în drumul lor spiritual radicalitatea credinţei.

Ei sunt semne concrete şi clare, ca o candelă aprinsă în Orientul nostru suferind. Este moment de rugăciune, motiv de mândrie şi, în acelaşi timp, oportunitate, pentru fiecare dintre noi, să ne punem în faţa responsabilităţii de a fi fideli faţă de propriul botez, ca să conştientizăm identitatea noastră, să examinăm drumul nostru în credinţa în Dumnezeu şi să ne întrebăm cu privire la angajarea noastră faţă de alianţa cu el.

Inspirându-ne din viaţa fiecăruia dintre cei trei fraţi, putem deduce cum să ajungem la sfinţenie prin intermediul diferitelor noastre condiţii.

Francisc, care era un vestit comerciant de mătase, a inserat valorile evanghelice în domeniul muncii sale economice; a trăit cariera sa în transparenţă, împărtăşind bunurile sale cu ceilalţi.

Bogăţia sa nu a împiedicat raportul său cu Dumnezeu, ci era un mijloc de sfinţire prin solidaritatea pe care a concretizat-o cu cei nevoiaşi, cei săraci, cei înfometaţi.

Modul său de a trăi reprezintă chemarea pentru fiecare creştin să considere ceea ce posedă ca dar al lui Dumnezeu, pentru a-l folosi ca mijloc de sfinţire prin faptele de milostivire şi de caritate.

În schimb Mooti, cu modul său de a fi angajat în viaţa creştină şi dedicat elevilor săi prin exemplu, este un model concret de viaţă creştină: învaţă pe fiecare educator, profesor, învăţător să mărturisească prezenţa Domnului... un model preţios pentru orice profesor, acela de a reflecta prezenţa Domnului transmiţând cu exemplul şi cuvântul, cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, le repeta studenţilor săi că harul cel mai mare pe care Dumnezeu îl poate acorda unui credincios este martiriul.

Al treilea, Rafael, descris de cel care l-a cunoscut ca "simplu", era în slujba fraţilor săi şi a surorilor sale şi a fraţilor franciscani, în a căror biserică se afla. Ştiindu-l cinstit de Biserică printre sfinţii lui Dumnezeu este de mare mângâiere pentru toţi cei cărora viaţa nu le-a dat daruri suficiente pentru a putea întemeia o familie sau a-şi asuma responsabilităţi sociale, ca şi pentru părinţii lor şi pentru toţi cei care poartă această povară.

În afară de asta, trebuie subliniată importanţa familiei în sfinţirea membrilor săi, în lumina experienţei fraţilor Massabki. Într-un moment în care conceptul creştin de "familie" este pus în discuţie cu riscul de a vedea dispărând cu el imaginea concretă a lui Dumnezeu, între oameni, cei trei fraţi Massabki amintesc soliditatea şi frumuseţea ei.

Îi mulţumim Domnului pentru darul care ne este oferit: canonizarea franciscanilor şi a celor trei maroniţi, fraţii Massabki, exemple prin credinţa lor în Cristos, prin evlavia şi generozitatea lor.

Ne rugăm pentru ca, prin mijlocirea lor, să domnească pacea în Orientul Mijlociu şi în toată lumea şi pentru ca fiecare creştin din lume să repună în discuţie identitatea sa, aceea de a fi sfânt.

de Youhanna Rafic El Warcha, procurator patriarhal la Sfântul Scaun şi rector al Colegiului Pontifical Maronit

(După L'Osservatore Romano, 19 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu