Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Pauline": Ca fulgerul vine din orient - Relatări autobiografice, anecdote, reflecții spirituale și pastorale

La Editura "Pauline" a apărut cartea Ca fulgerul vine din Orient, îngrijită de pr. Francesco Cosentino. Acesta consemnează dialogul său cu "părintele" Lazzaro, așa cum, prietenește, dorește să fie numit cardinalul Lazzaro You Heung-Sik, prefect al Dicasterului pentru Cler.

În primele pagini ale cărții, pr. Francesco Cosentino mărturisește: "Când îl întâlnești pe cardinalul Lazzaro, ai imediat senzația că te simți ca acasă, că ești primit într-un «spațiu deschis» care oferă posibilitatea unei comunicări autentic umane, sincere, deschise, lipsite de formalisme și politețuri inutile. În acest climat pe care reușește să-l creeze simplitatea lui caldă, am început să dialoghez cu el, în primul rând ascultându-i istoria personală și spirituală, încercând să mă bucur de timpul petrecut împreună, cu convingerea că punctul de observație care se naște din Orient, din acea Biserică tânără, plină de viață, făcută rodnică de sângele martirilor, vine "ca un fulger" (cf Mt 24,27) și ne poate ajuta pe toți să ne deschidem mintea și inima pentru a citi și a interpreta provocările Bisericii cu ochii periferiei, să primim cu reînnoit entuziasm bucuria Evangheliei".

Papa Francisc, care semnează prefața acestui volum, scrie: "Sunt fericit să prezint această carte, care vrea să dea glas Bisericii din Orient prin relatarea, anecdotele, reflecțiile cardinalului Lazzaro You Heung-sik. Cu caracterul său amabil și afabil, el ne permite să culegem roadele unei credințe semănate în țara martirilor, și răsărite cu simplitate grație mărturiei bucuroase a unei Biserici vii. Și din relatarea care ia lent formă, putem întrevedea drumul pentru a rămâne, noi toți, o Biserică fidelă față de Isus și față de Evanghelia sa, departe de orice mondenitate.

Din conversațiile prezentate în aceste pagini, cardinalul Lazzaro face să reiasă trăsăturile unei credințe generate în contactul asiduu cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu martorii Evangheliei; trăsăturile unei Biserici tinere și întreprinzătoare, născută prin intermediul laicilor, care se face instrument de speranță și de compasiune, îngrijindu-se de cei răniți; trăsăturile unei slujiri sacerdotale care are nevoie să se regenereze la lumina Evangheliei, golindu-se de orice clericalism și regândindu-se pe sine însăși «alături» și «cu» frații laici, în comunități sinodale și ministeriale.

Avem nevoie să ne «descentrăm», făcând o călătorie spre Orient și învățând la școala unui stil de viață spirituală și eclezială care ne poate revigora credința. Și avem nevoie să ne amintim că, inclusiv în trude și întunecimi, Domnul vine ca fulgerul. Și vrea să ne lumineze viața".

Editura "Pauline"

* * *

Ca fulgerul vine din orient - Relatări autobiografice, anecdote, reflecții spirituale și pastorale
Lazzaro You Heung-Sik, Editura "Pauline", 2024, ISBN 978-973-1967-78-3, 13Ś20 cm, 88 p., 14 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Pauline":

  • prin poștă: Librăria "Pauline", Str. Bărăției, 27, sector 3, 030194-București
  • prin e-mail: libraria@pauline.ro
  • prin telefon: 021.312.35.51 sau 0787.756.870
  • prin website (online): www.libraria.pauline.ro
  • direct din Librăria "Pauline", Str. Bărăției, 27, sector 3, 030194-București
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat