Câmpulung (AG): Posibilitate de cazare la Casa Genoveva
Parohia Romano-Catolică "Sfântul Iacob" Câmpulung oferă spre folosință "Casa Genoveva" pentru persoanele care doresc să se reculeagă pentru una sau mai multe zile în rugăciune și contemplația lui Dumnezeu, ajutați de liniștea, frumusețea naturală a locului și de peisajele montane de poveste. În ceea ce privește îndrumarea spirituală, Biserica Romano-Catolică "Sfântul Iacob" se află în vecinătatea clădirii, iar doritorii pot participa la Sfintele Liturgii și la orele de rugăciune planificate.
Casa Genoveva este amplasată în localitatea Câmpulung, județul Argeș, prima capitală a Țării Românești, unde natura a fost darnică cu peisaje pe care nu le veți uita niciodată. Este o locație caldă și primitoare, cu o capacitate de până la 50 de locuri și se adresează atât persoanelor individuale, grupurilor, cât și familiilor.
Clădirea are trei nivele (parter, etaj 1 și mansardă) și este compartimentată pe 6 apartamente a câte 2 camere cu două, trei sau patru paturi fiecare și un dormitor comun ideal pentru 10 persoane.
De asemenea, clădirea mai dispune de o bucătărie și o sală de mese care pot fi folosite de toți cei care îi trec pragul.
Casa Genoveva vă oferă oportunitatea de a-i folosi sala de conferințe, sala de lectură cu o vastă bibliotecă în limba engleză și limba română și sala de întruniri pe care vi le pune la dispoziție.
Grupurile însoțite de preoți pot beneficia de acces la capela existentă în casă pentru ore de rugăciune și reculegere.
Amplasarea locației fix în centrul orașului face accesibilă deplasarea la toate atracțiile turistice existente în zonă. Cu toate acestea, casa este înconjurată de spațiu verde unde se pot întreține jocuri pentru cei mici și pentru cei mari, iar curtea poate găzdui locuri de parcare.
Grupurile, familiile, cât și persoanele individuale pot beneficia de masă la un preț rezonabil la restaurantul Asociației Caritas Câmpulung situat în apropiere.
Pentru cei care se decid să ne calce pragul, Muscelul oferă obiective turistice din categorii diferite care pot acoperi o multitudine de sfere de interes: natură, istorie, arheologie, spiritualitate, muzeistică, agrement: Ansamblul Bărăției Bisericii "Sfântul Iacob" și mormântul comitelui Laurențiu de Longo Campo, înmormântat în spatele altarului conform inscripțiilor latine, Castrul Roman Jidava (Jidova), Curtea Domnească și ansamblul Mănăstirii Negru Vodă, Biserica Domnească, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului Câmpulung, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Automobilului Românesc, Casa Memorială George Topîrceanu, Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Aninoasa, Mănăstirea Ciocanu, Mănăstirea Nămăești, Monumentul Eroilor de la Mateiaș, stațiunea balneoclimaterică Bughea de Sus, Păstrăvăria Brătioara, Bulevardul Pardon și Grădina Publică Merci, Cabana Voina (principala poartă de acces către masivul Iezer).
Pentru informații și rezervări ne puteți contacta la numerele de telefon: 0755.652.380, 0788.425.987, la adresele de e-mail: andreea_cocut@yahoo.com ori asociatiacaritascampulung@yahoo.com și la adresa: Str. Negru Vodă, nr. 116, Câmpulung, jud. Argeș.
Asociația Caritas Câmpulung
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
Câmpulung (AG): Posibilitate de cazare la Casa Genoveva
lecturi: 4647.