Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăești și Iugani: Serbări cu ocazia Nașterii lui Isus

Crăciunul înseamnă bucurie, pace și iubire, daruri oferite de Dumnezeu prin trimiterea pruncului sfânt, purtătorul iubirii. Prin serbările în cinstea pruncului Isus, care au avut loc la Grădinița "Sfânta Familie" din Gherăești și la Grădinița "Sfântul Nicolae" din Iugani, în zilele de 18 și 19 decembrie 2019, copiii au dorit să ofere un dar frumos tuturor celor prezenți la sărbătoarea lor.

După mai multe repetiții pentru serbare, copiii din grădinițele noastre au așteptat cu nerăbdare această sărbătoare, fiind implicați pentru a demonstra că pot fi mici actori redând cu lux de amănunt nașterea Mântuitorului. Unii mai timizi, alții mai îndrăzneți, copiii s-au descurcat foarte bine, publicul prezent fiind impresionat de bucuria și puritatea transmisă din sufletele lor curate.

Preșcolarii grădiniței, îmbrăcați în portul popular, au încercat să le aducă aminte oaspeților "obiceiul strămoșesc în grai dulce românesc". Fetițe mândre și feciori i-au colindat pe cei mari, i-au încântat prin datini și obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă: "Călușarii", "Căprița", "Plugușorul".

Copiii grupelor mici au făcut prima lor serbare fiind costumați de sărbătoare și l-au așteptat pe Moș Crăciun cu emoție și teamă. În timpul serbării, copiii au cântat colinde, au dansat și au spus poezii Moșului.

Prin cântecele și versurile prezentate, copiii și-au arătat plăcerea de a fi prezenți la grădiniță, de a fi împreună cu colegii și educatoarele lor.

Serbările s-au desfășurat într-un cadru festiv în care au fost implicați și părinții, împărtășind emoțiile copiilor, admirându-i și aplaudându-i.

Sărbătoarea din grădinițele noastre a fost cu totul specială pentru că am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru pentru prima dată pe noul episcop de Iași, Iosif Păuleț, pe ep. Petru Gherghel și ep. Aurel Percă, noul arhiepiscop de București. Prezența episcopilor la serbările de Crăciun a devenit și sperăm să rămână o tradiție pentru cei din comunitățile noastre.

Au fost prezenți la sărbătoare preoții din parohie, surori, domnul primar și alți oaspeți.

Fiecare copil, pentru că a fost cuminte, a primit cadoul mult așteptat și dulciuri de la episcopi. La sfârșitul serbării, copiii au făcut poze cu Moș Crăciun și cu oaspeții prezenți la sărbătoare.

Episcopii, prin cuvinte de apreciere și încurajare, au scos în evidență munca frumoasă depusă de surori și personalul din aceste grădinițe și i-au îndemnat pe părinți să colaboreze în realizarea unei educații complete și eficiente a copiilor care frecventează aceste grădinițe, dorind tuturor celor prezenți: Sărbători binecuvântate alături de Pruncul Isus!

Crăciun binecuvântat și un An Nou plin de bucurie!

SCMP

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18-19 decembrie: Gherăești și Iugani: Serbări cu ocazia Nașterii lui Isus


 

lecturi: 1195.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat