Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăești: Campus vocațional pentru tinere împreună cu surorile Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot

În perioada 21-23 iulie 2018, în comunitatea "Sfânta Familie" a surorilor din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", s-a desfășurat campusul vocațional pentru tinere cu titlul "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30), la care au participat 12 tinere din diferite parohii ale Diecezei de Iași.

Dorind să fim în sintonie cu Sfântul Părinte papa Francisc, care a stabilit pentru luna octombrie 2018 a XV-a Adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, dedicată tinerilor și educării lor în credință, precum și discernământul vocațional, ne-am gândit ca "atenția, rugăciunea și reflecția Bisericii să fie îndreptate spre tineri, din dorința de «a aprinde» și, mai ales, de «a primi» darul prețios, care sunt ei, pentru Dumnezeu, Biserică și lume" (Mesajul Sfântului Părinte pentru pregătirea Sinodului).

Am încercat prin rugăciune, ateliere, comuniune și momentele recreative să fim alături de aceste tinere curajoase, care au decis, în ciuda tuturor posibilităților de divertisment pe care le oferă lumea, să fie împreună cu noi, surorile, și să petrecem un week-end altfel. Ne-am străduit să le împărtășim și să le arătăm și un alt mod de a fi și de a trăi, dar paradoxal am primit și noi din energia, entuziasmul și tinerețea lor. Am parcurs împreună un drum, ca prin temele propuse: "Să ne cunoaștem, să cunoaștem identitatea «Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot»", "Vocația Mariei, vocația noastră", "Slujirea și bucuria în viața consacrată" și "Mărturia unei vieți dăruite lui Dumnezeu", să transmitem acestor tinere că indiferent de vocația pe care Dumnezeu a sădit-o în inimile lor, la viața consacrată sau la viața de familie e important să o aibă pe sfânta Fecioară Maria ca model, ca ajutor și mai ales ca mamă. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest timp frumos, binecuvântat și sperăm și cu roade!

Impresiile tinerelor participante sunt prea frumoase ca să nu le împărtășim:

  • "A fost o experiență super frumoasă, care m-a ajutat să mă gândesc la vocația mea și la ceea ce vrea Dumnezeu de la mine. M-am bucurat pentru faptul că mai sunt și alte tinere de vârsta mea care doresc să îi ofere din timpul lor lui Dumnezeu" (Emma)

  • "Mi-au plăcut foarte mult aceste zile, deoarece am învățat multe lucruri care o să mă ajute în viață. A fost o experiență plăcută, nouă și mă bucur foarte mult că am participat. M-am simțit foarte bine, numai că nu pot transmite în cuvinte" (Bianca)

  • "Pentru mine aceste trei zile au reprezentat ceva cu totul nou și unic. Este prima dată când particip la un campus vocațional și am rămas plăcut impresionată. Am descoperit o mulțime de lucruri noi, cântece, rugăciuni, dans meditativ. În aceste zile am descoperit o pace interioară nemaiîntâlnită până acum, am simțit o liniște, o mare bucurie în suflet și nu în ultimul rând am înțeles că Dumnezeu mă iubește și că îmi este întotdeauna alături și îmi ghidează pașii spre a vedea frumusețea vieții, în ciuda necazurilor care se abat și se vor abate în viața mea. Vă mulțumesc pentru tot ce m-ați învățat, pentru eforturile depuse, pentru ospitalitate și disponibilitate permanentă. A fost o experiență minunată cu trăiri extraordinare, care mi-au arătat și o altă latură a vieții și un alt stil de viață în care domnește liniștea, rugăciunea, adică Dumnezeu. Sper să ne revedem curând!" (Andra)

  • "De fiecare dată când mi se oferă o oportunitate, care mă face să abandonez rutina de acasă, o îmbrățișez cu drag. Astfel aceste zile au fost un refugiu de la activitățile și tumultul vieții zilnice. O interiorizare, regăsire și liniște sufletească își are întotdeauna rolul ei major. Vocația, întotdeauna am clasat-o ca fiind primordială, deoarece datorită sau din cauza ei, drumul nostru poate fi în constantă fericire sau un abis în care nu ne regăsim niciodată și echilibrul vieții este în pericol să se balanseze mereu". (Luisa)

  • "Această experiență m-a făcut să privesc viața cu alți ochi. Am învățat faptul că slujirea înseamnă dăruire, fără a aștepta ceva în schimb, că e mai plăcut să dăruiești decât să primești. Că bucuria vine din interiorul fiecăruia dintre noi. Am învățat să mă rog în moduri diferite față de cele pe care le știam. Înainte să vin aici am simțit nevoia de reculegere, de puțină liniște în suflet, fiindcă în sufletul meu era vraiște. Am reușit într-o oarecare măsură să mă liniștesc, dar încă mai am nevoie de astfel de zile pentru a simți acea pace profundă. A fost o experiență frumoasă, zile pline de har, iubire, liniște, zâmbete. Au fost zile cu totul aparte. Mulțumesc pentru aceste zile minunate!" (Andreea)

  • "Mi-a plăcut totul, dar îmi pare rău că a durat atât de puțin, însă sper ca data viitoare să dureze mai multe zile. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru noi, pentru cuvintele frumoase pe care ni le-ați spus, pentru primirea călduroasă, pentru această experiență pe care am avut-o alături de surori și de mesajul pe care ni l-ați transmis, plin de bucurie! Vă mulțumesc!" (Ramona)

  • "Mă bucur nespus de mult pentru că am avut ocazia să particip la acest campus. Plec de aici cu o «valiză plină» de lucruri minunate. Chiar dacă a durat prea puțin, am reușit să simt o liniște interioară de nescris, mi-am relaxat sufletul și am realizat multe lucruri importante. Vă mulțumesc pentru toate sfaturile pe care ni le-ați dăruit, sfaturi care o să ne prindă bine în «călătoria noastră» pe care o numim viață. Mi-am dat seama că fericirea depinde de noi, că e o alegere de fiecare zi, că trebuie să ne purificăm gândurile și inima și să vedem mereu partea plină a paharului. Acum sunt convinsă că Dumnezeu ne iubește pe toți și ne va ajuta să trecem peste toate. Că nimic nu e doar o întâmplare, ci facem parte din planul măreț al lui Dumnezeu. Am învățat că trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce avem, pentru că ne dă șansa să admirăm apusul și răsăritul, să-i îmbrățișăm pe cei dragi, șansa să fim fericiți, să ne construim o lume plină de căldură. Am învățat că nu avem dreptul să dăm vina pe nimeni când ceva nu merge în viața noastră, ci să avem credință că nu suntem singuri. Mâine însă e timpul să ne mișcăm, să demonstrăm, să iubim. Vă mulțumesc pentru timpul dăruit nouă, pentru amintirile frumoase și pentru o ospitalitate minunată, dar mai ales ce ați lăsat în sufletul meu!" (Lidia)

  • "Aceste zile mi-au dat mult de gândit. Despre mine, despre ceea ce vreau să fiu... Am învățat diferența dintre a sluji și a servi, dintre bucuria interioară și veselia superficială. Am învățat că slujirea și bucuria merg împreună, bucuria vine din posibilitatea de a sluji și că doar slujind poți fi bucuros cu adevărat. Am întâlnit persoane superbe pe care sper să le mai revăd! Mulțumesc mult pentru tot!" (Otilia)

  • "Când am plecat de acasă nu prea știam în ce constă un campus vocațional, ce persoane voi întâlni sau ce activități vom face. Am rămas plăcut surprinsă de acest loc și de aceste persoane cu care mi-am petrecut un week-end întreg. A fost un campus reușit pe care îl voi ține minte toată viața. Mi-a plăcut programul care, din punctul meu de vedere, a fost lejer, chiar dacă am avut multe momente de rugăciune, nu le-am simțit ca fiind obositoare, dimpotrivă au fost momente de relaxare spirituală. Le mulțumesc surorilor pentru tot ce au făcut pentru noi, pentru inițiativa organizări unui astfel de campus pe care îl vom aștepta cu mare nerăbdare și anul viitor. Mulțumesc în mod deosebit că am învățat un nou mod de a mă ruga în interiorul meu și de a comunica cu Dumnezeu, rugăciune pe care o voi folosi mereu de acum înainte. Mulțumesc pentru tot ce ne-ați oferit!" (Marta)

  • "În perioada pe care am petrecut-o împreună în acest grup minunat, am descoperit o nouă latură a vieții, o mulțime de lucruri noi și de fiecare dată când ne spuneați câte ceva, acele cuvinte mă făceau să reflectez mai mult la viața și vocația mea. Ați organizat un program minunat ce nu mai are nevoie de retușuri. Pe lângă faptul că m-am rugat, m-am și distrat pentru că a fost o atmosferă foarte plăcută. Vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să văd lumea și cu ochii inimii. Sper din toată inima să ne mai întâlnim!" (Mihaela)

  • "Aceste zile au fost pentru mine o minunată aventură. Am fost pentru câteva zile o familie. Sper să mai organizați astfel de campusuri pentru că eu voi veni cu drag. Mulțumesc pentru aceste zile extraordinare pe care nu le pot descrie în cuvinte!" (Daniela)

  • "Încep prin a spune MULȚUMESC pentru aceste zile minunate! Mulțumiri sorei Regina pentru grija și căldură cu care ne-a primit în Grădinița «Sfânta Familie» din Gherăești. Mulțumiri sorei Maria pentru frumoasa manieră în care ne-a prezentat congregația, dar și pentru sprijinul acordat în animarea programului liturgic. Sorei Monica îi suntem recunoscătoare pentru că ne-a învățat o nouă modalitate de a comunica cu Isus. Sincere mulțumiri sorei Ana pentru frumoasele cuvinte și exemple, care au făcut mai ușoară înțelegerea diferitelor aspecte legate de vocație și bucuria slujirii. Nu în ultimul rând, aduc mulțumiri sorei Valeria pentru că ne-a împărtășit experiența și chemarea ei la viața consacrată. A fost o trăire unică, constituită din momente de cunoaștere, reflecție, de rugăciune, de creație, dar și de destindere și voie bună. Recunoscătoare pentru aceste zile, ne întoarcem la casele noastre pline de bucurie și încrezătoare în planul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi". (Georgiana)

SCMP

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-23 iulie: Gherăești: Campus vocațional pentru tinere împreună cu surorile Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot


 

lecturi: 29.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat