Assisi: Întâlnirea papei cu copiii purtători de handicap şi bolnavi găzduiţi în Institutul Serafic

Assisi, vineri, 4 octombrie 2013

Noi suntem printre stigmatele lui Isus, aţi spus dumneavoastră, doamnă. Aţi spus şi că aceste stigmate au nevoie să fie ascultate, să fie recunoscute. Şi îmi vine în minte când Domnul Isus mergea împreună cu acei doi discipoli trişti. Domnul Isus, la sfârşit, a arătat stigmatele sale şi ei l-au recunoscut. Apoi pâinea, unde El era acolo. Fratele meu Dominic îmi spunea că aici se face adoraţia. Şi acea pâine are nevoie să fie ascultată, pentru că Isus este prezent şi ascuns în spatele simplităţii şi blândeţii unei pâini. Şi aici este Isus ascuns în aceşti tineri, în aceşti copii, în aceste persoane. Pe altar adorăm Trupul lui Isus; în ei găsim stigmatele lui Isus. Isus ascuns în Euharistie şi Isus ascuns în aceste stigmate. Au nevoie să fie ascultate! Poate nu atât în ziare, ca ştiri; aceea este o ascultare care durează una, două, trei zile, apoi vine o alta, o alta... Trebuie să fie ascultate de cei care spun că sunt creştini. Creştinul îl adoră pe Isus, creştinul îl caută pe Isus, creştinul ştie să recunoască stigmatele lui Isus. Şi astăzi, noi toţi, aici, avem necesitatea de a spune: "Aceste stigmate trebuie să fie ascultate!". Dar există un alt lucru care ne dă speranţă. Isus este prezent în Euharistie, aici este Trupul lui Isus; Isus este prezent printre voi, este Trupul lui Isus: sunt stigmatele lui Isus în aceste persoane.

Dar este interesant: Isus, când a înviat era foarte frumos. Nu avea în trupul său vânătăi, răni... nimic! Era mai frumos! A voit să păstreze numai stigmatele şi le-a dus în cer. Stigmatele lui Isus sunt aici şi sunt în cer în faţa Tatălui. Noi îngrijim stigmatele lui Isus aici şi El, din cer, ne arată stigmatele sale şi ne spune nouă tuturor, nouă tuturor: "Te aştept!". Aşa să fie.

Domnul să vă binecuvânteze pe toţi. Iubirea sa să coboare asupra noastră, să meargă cu noi; Isus să ne spună că aceste stigmate sunt ale lui şi să ne ajute să dăm glas, pentru ca noi creştinii să le ascultăm.

* * *

Urmează celelalte cuvinte pe care Papa Francisc le pregătise pentru această ocazie şi pe care le-a încredinţat considerându-le citite:

Iubiţi fraţi şi surori,

Vreau să încep vizita mea la Assisi cu voi, vă salut pe toţi! Astăzi este sărbătoarea sfântului Francisc şi eu am ales, ca Episcop de Roma, să port numele său. Iată pentru ce astăzi sunt aici: vizita mea este mai ales un pelerinaj de iubire, pentru a mă ruga pe mormântul unui om care s-a despuiat de sine însuşi şi s-a îmbrăcat în Cristos şi, după exemplul lui Cristos, i-a iubit pe toţi, în special pe cei mai săraci şi abandonaţi, a iubit cu stupoare şi simplitate creaţia lui Dumnezeu. Ajungând aici la Assisi, la porţile oraşului, se află acest Institut, care se numeşte tocmai "Serafic", un supranume al sfântului Francisc. L-a întemeiat un mare franciscan, fericitul Ludovic de Casoria.

Şi este corect să pornesc de aici. Sfântul Francisc, în testamentul său, spune: "Domnul mi-a dat mie, fratele Francisc, să încep să fac pocăinţă astfel: când eram în păcate mi se părea lucru prea amar să-i văd pe leproşi: şi Domnul însuşi m-a condus printre ei şi am folosit milostivire. Şi îndepărtându-mă de ei, ceea ce mi se părea amar mi-a fost schimbat în dulceaţă a sufletului şi a trupului" (FF, 110).

Din păcate societatea este poluată de cultura "rebutului", care este opusă culturii primirii. Şi victimele culturii rebutului sunt tocmai persoanele mai slabe, mai fragile. În această casă în schimb văd în acţiune cultura primirii. Desigur, şi aici nu va fi perfect totul, dar se colaborează împreună pentru o viaţă demnă a persoanelor cu dificultăţi grave. Mulţumesc pentru acest semn de iubire pe care ni-l oferiţi: acesta este semnul adevăratei civilizaţii, umane şi creştine! A pune în centrul atenţiei sociale politice persoanele mai dezavantajate! Uneori în schimb familiile sunt singure în a se descurca. Ce este de făcut? Din acest loc în care se vede iubirea concretă, spun tuturor: să înmulţim operele culturii primirii, opere înainte de toate însufleţite de o profundă iubire creştină, iubire faţă de Cristos Răstignit, faţă de trupul lui Cristos, opere în care să se unească profesionalitatea, muncă răsplătită corect şi calificată, cu voluntariatul, o comoară preţioasă.

A sluji cu iubire şi cu duioşie persoanele care au nevoie de atâta ajutor ne face să creştem în umanitate, pentru că ele sunt adevărate resurse de umanitate. Sfântul Francisc era un tânăr bogat, avea idealuri de glorie, însă Isus, în persoana acelui lepros, i-a vorbit în tăcere şi l-a schimbat, l-a făcut să înţeleagă ceea ce are valoare cu adevărat în viaţă: nu bogăţiile, forţa armelor, gloria pământească, ci umilinţa, milostivirea, iertarea.

Aici, iubiţi fraţi şi surori, vreau să vă citesc ceva personal, una dintre cele mai frumoase scrisori pe care le-am primit, un dar de iubire al lui Isus. Mi-a scris-o Nicolás, un tânăr de 16 ani, cu handicap încă de la naştere, care locuieşte la Buenos Aires. V-o citesc: "Dragă Francisc: sunt Nicolás şi am 16 ani; de vreme ce nu pot să-ţi scriu eu (pentru că încă nu vorbesc, nici nu merg), am cerut părinţilor mei să facă asta în locul meu, pentru că ei sunt persoanele care mă cunosc mai mult. Vreau să-ţi povestesc că atunci când aveam 6 ani, în colegiul meu care se numeşte Aedin, părintele Pablo mi-a dat prima Împărtăşanie şi anul acesta, în noiembrie, voi primi Mirul, un lucru care îmi dă multă bucurie. Toate nopţile, de când tu mi-ai cerut asta, eu cer îngerului meu păzitor, care se numeşte Eusebio şi care are multă răbdare, să te păzească şi să te ajute. Fii sigur că face asta foarte bine pentru că are grijă de mine şi mă însoţeşte în toate zilele!! Ah! Şi atunci când nu mi-e somn... vine să se joace cu mine!! Mi-ar plăcea mult să vin să te văd şi să primesc binecuvântarea ta şi un sărut: numai asta!! Îţi trimit multe salutări şi continui să-i cer lui Eusebio ca să aibă grijă de tine şi să-ţi dea putere. Sărutări. NICO".

În această scrisoare, în inima acestui tânăr este frumuseţea, iubirea, poezia lui Dumnezeu. Dumnezeu care se revelează celui care are inima simplă, celor mici, celor umili, celor pe care noi adesea îi considerăm ultimii, chiar şi vouă, dragi prieteni: acel tânăr când nu reuşeşte să adoarmă se joacă împreună cu îngerul său păzitor; Dumnezeu e cel care coboară ca să se joace cu el.

În capela acestui Institut, episcopul a voit să fie adoraţia euharistică permanentă: pe acelaşi Isus pe care îl adorăm în Sacrament, îl întâlnim în fratele mai fragil, de la care învăţăm, fără bariere şi complicaţii, că Dumnezeu ne iubeşte cu simplitatea inimii.

Mulţumesc tuturor pentru această întâlnire. Vă port cu mine, în afecţiune şi în rugăciune. Dar şi voi rugaţi-vă pentru mine! Domnul să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară Maria şi sfântul Francisc să vă ocrotească.

* * *

După ce a părăsit capela, Sfântul Părinte, arătându-se la o fereastră, a adresat următoarele cuvinte persoanelor prezente în afara edificiului:

Bună ziua! Vă salut. Multe mulţumiri pentru toate acestea. Şi rugaţi-vă pentru toţi copiii, tinerii, persoanele care sunt aici, pentru toţi cei care lucrează aici. Pentru ei! Foarte frumos! Domnul să vă binecuvânteze! Rugaţi-vă şi pentru mine! Dar mereu! Rugaţi-vă, vă rog, nu împotrivă! Domnul să vă binecuvânteze.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 25.