Audienţă acordată participanţilor la adunarea plenară
a Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale
(21 septembrie 2013)

Sâmbătă, 21 septembrie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe participanţii la adunarea plenară a Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale, care are loc de la 19 la 21 septembrie 2013, cu tema "Reţeaua şi Biserica". Publicăm în continuare discursul pe care papa l-a adresat celor prezenţi:

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă salut pe toţi şi vă mulţumesc pentru slujirea pe care o desfăşuraţi într-un sector important, cel al comunicaţiei, dar după ce l-am auzit pe monseniorul Celli trebuie să şterg "sector"... o "dimensiune existenţială" importantă... Îi mulţumesc Monseniorului Claudio Maria Celli pentru salutul pe care mi l-a adresat şi în numele vostru. Aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva gânduri.

1. Primul: importanţa comunicării pentru Biserică. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la aprobarea decretului conciliar Inter mirifica. Nu e vorba numai de o amintire; acel document exprimă atenţia Bisericii faţă de comunicare şi faţă de instrumentele sale, importante şi într-o dimensiune evanghelizatoare. Însă faţă de instrumentele comunicării; comunicarea nu este un instrument! Este un alt lucru... În ultimele decenii mijloacele de comunicare au evoluat mult, însă această grijă rămâne, asumând noi sensibilităţi şi forme. Panorama comunicativă a devenit puţin câte puţin pentru mulţi un "ambient de viaţă", o reţea în care persoanele comunică, dilată graniţele propriilor cunoştinţe şi ale propriilor relaţii (cf. Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2013). Subliniez mai ales aceste aspecte pozitive, cu toate că suntem conştienţi cu toţii de limitele şi de factorii nocivi care există.

2. În acest context - şi iată al doilea gând - trebuie să ne întrebăm: Ce rol trebuie să aibă Biserica prin realităţile sale operative şi comunicative? În orice situaţie, dincolo de tehnologii, cred că obiectivul este acela de a şti să ne inserăm în dialogul cu bărbaţii şi femeile de astăzi. A şti să ne inserăm în dialogul cu bărbaţii şi femeile de astăzi, pentru a le înţelege aşteptările, îndoielile, speranţele. Sunt bărbaţi şi femei uneori un pic dezamăgiţi de un creştinism care lor li se pare steril, în dificultate chiar în comunicarea în mod incisiv a sensului profund pe care-l dăruieşte credinţa. De fapt, noi asistăm, chiar astăzi, în era globalizării, la o creştere a dezorientării, a singurătăţii; vedem răspândindu-se rătăcirea cu privire la sensul vieţii, incapacitatea de a face referinţă la o "casă", truda de a stabili legături profunde. Aşadar, este important a şti să dialogăm, intrând, cu discernământ, şi în locurile create de noile tehnologii, în reţelele sociale, pentru a face să apară o prezenţă, o prezenţă care ascultă, dialoghează, încurajează. Nu vă fie teamă să fiţi această prezenţă, ducând identitatea voastră creştină când deveniţi cetăţeni ai acestui ambient. O Biserică ce însoţeşte drumul, ştie să pornească la drum cu toţi! Şi există şi vechea regulă a pelerinilor, pe care sfântul Ignaţiu o asumă, pentru aceasta eu o cunosc! Într-una dintre regulile sale spune că ceea ce însoţeşte un pelerin şi ceea ce merge cu pelerinul, trebuie să meargă în pasul pelerinului, nu mai înainte şi să nu întârzie. Şi asta e ceea ce vreau să spun: o Biserică ce însoţeşte drumul şi care să ştie să pornească la drum, aşa cum merge astăzi. Această regulă a pelerinului ne va ajuta să inspirăm lucrurile.

3. Al treilea: este o provocare aceea pe care noi toţi o înfruntăm împreună, în acest context comunicativ, şi problematica nu este îndeosebi tehnologică. Trebuie să ne întrebăm: Suntem capabili, şi în acest domeniu, să-l ducem pe Cristos sau, mai bine zis, să ducem la întâlnirea lui Cristos? Să mergem cu pelerinul existenţial, dar aşa cum mergea Isus cu aceia din Emaus, încălzind inima, făcându-i să-l găsească pe Domnul? Suntem capabili să comunicăm faţa unei Biserici care să fie "casa" pentru toţi? Noi vorbim despre Biserică ce are uşile închise. Dar aceasta este mai mult decât o Biserică ce are uşile deschise, este mai mult! A găsi împreună, a face "casă", a face Biserică, a face "casă". Biserică ce are uşile închise, Biserică ce are uşile deschise. Asta este: în drum a face Biserică. O provocare! A face să se redescopere, şi prin intermediul mijloacelor de comunicare socială, nu numai în întâlnirea personală, frumuseţea a tot ceea ce este la baza drumului nostru şi a vieţii noastre, frumuseţea credinţei, frumuseţea întâlnirii cu Cristos. Şi în contextul comunicării este nevoie de o Biserică aptă să reuşească să poarte căldură, să aprindă inima. Prezenţa noastră, iniţiativele noastre ştiu să răspundă la această exigenţă sau rămânem tehnici? Avem o comoară preţioasă de transmis, o comoară care aduce lumină şi speranţă. Este atâta nevoie de ea! Dar toate acestea cer o formare atentă şi calificată, a preoţilor, a călugărilor, a călugăriţelor, a laicilor, şi în acest sector. Marele continent digital nu este pur şi simplu tehnologie, ci este format din bărbaţi şi femei reali care poartă cu ei ceea ce au înăuntru, propriile speranţe, propriile suferinţe, propriile nelinişti, căutarea adevărului, a frumosului şi a binelui. Este nevoie să ştim să-l indicăm şi să-l ducem pe Cristos, împărtăşind aceste bucurii şi speranţe, ca Maria care l-a dus pe Cristos la inima omului; este nevoie să ştim să intrăm în ceaţa indiferenţei fără a ne pierde; este nevoie să coborâm chiar şi în noaptea cea mai întunecată fără a fi invadaţi de întuneric şi a ne rătăci; este nevoie să ascultăm iluziile atâtora, fără a ne lăsa seduşi; este nevoie să primim dezamăgirile, fără a cădea în amărăciune; să atingem dezintegrarea altuia, fără a ne lăsa dizolvaţi şi descompuşi în propria identitate (cf. Discurs adresat Episcopatului din Brazilia, 27 iulie 2013, 4). Acesta este drumul. Aceasta este provocarea.

Este importantă, dragi prieteni, atenţia şi prezenţa Bisericii în lumea comunicaţiei, pentru a dialoga cu omul de astăzi şi a-l duce la întâlnirea cu Cristos, însă întâlnirea cu Cristos este o întâlnire personală. Nu se poate manipula. În acest timp noi avem o mare tentaţie în Biserică, anume "acoso" [molestarea] spirituală: manipularea conştiinţelor; o spălare de creier teologală, care la sfârşit te duce la o întâlnire cu Cristos pur nominalistă, nu cu persoana lui Cristos Viu. În întâlnirea unei persoane cu Cristos, este Cristos şi persoana! Nu ceea ce vrea să manipuleze inginerul spiritual. Aceasta este provocarea. A-l duce la întâlnirea cu Cristos, însă având conştiinţa că noi suntem mijloace şi că problema de fond nu este obţinerea de tehnologii sofisticate, chiar dacă sunt necesare pentru o prezenţă actuală şi valabilă. Să fie mereu foarte clar în noi că Dumnezeul în care credem, un Dumnezeu pasionat faţă de om, vrea să se manifeste prin mijloacele noastre, chiar dacă sunt sărace, pentru că el e cel care acţionează, el e cel care transformă, el e cel care mântuieşte viaţa omului.

Este rugăciunea noastră, a tuturor, pentru ca Domnul să încălzească inima noastră şi să ne susţină în misiunea fascinantă de a-l duce lumii. Mă recomand rugăciunilor voastre, pentru că şi eu am această misiune, şi cu drag vă dau binecuvântarea mea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.