Vatican: Angelus (25 august 2013)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de astăzi ne invită să reflectăm asupra temei mântuirii. Isus urcă din Galileea spre cetatea Ierusalimului şi de-a lungul drumului cineva - relatează evanghelistul Luca - se apropie de el şi îl întreabă: "Doamne, sunt puţini cei care să mântuiesc?" (13,23). Isus nu răspunde direct la întrebare: nu este important de a şti câţi se mântuiesc, ci este important mai degrabă de a şti care este drumul mântuirii. Şi iată atunci că la întrebare Isus răspunde spunând: "Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea" (v. 24). Ce anume vrea să spună Isus? Care este poarta prin care trebuie să intrăm? Şi pentru ce vorbeşte Isus despre o poartă strâmtă?

Imaginea porţii revine de mai multe ori în evanghelie şi aminteşte de imaginea casei, a sălaşului familial, unde găsim siguranţă, iubire, căldură. Isus ne spune că există o poartă care ne face să intrăm în familia lui Dumnezeu, în căldura casei lui Dumnezeu, a comuniunii cu el. Această poartă este Isus însuşi (cf. In 10,9). El este poarta. El este pasajul pentru mântuire. El ne conduce la Tatăl. Şi poarta care este Isus nu este niciodată închisă, această poartă nu este niciodată închisă, este deschisă mereu şi tuturor, fără deosebire, fără excluderi, fără privilegii. Pentru că, ştiţi, Isus nu exclude pe nimeni. Cineva dintre voi poate ar putea să-mi spună: "Dar, părinte, cu siguranţă eu sunt exclus, pentru că sunt un mare păcătos: am făcut lucruri urâte, am făcut multe rele în viaţă". Nu, nu eşti exclus! Tocmai pentru aceasta eşti cel preferat, pentru că Isus îl preferă pe păcătos, mereu, pentru a-l ierta, pentru a-l iubi. Isus te aşteaptă pentru a te îmbrăţişa, pentru a te ierta. Nu-ţi fie frică: El te aşteaptă! Hai, fă-ţi curaj pentru a intra prin poarta sa. Toţi sunt invitaţi să treacă prin poarta credinţei, să intre în viaţa sa şi să-l lase să intre în viaţa noastră, pentru ca el s-o transforme, s-o reînnoiască, să-i dăruiască bucurie deplină şi durabilă.

În zilele de astăzi trecem prin faţa atâtor porţi care ne invită să intrăm promiţându-ne o fericire care apoi noi ne dăm seama că durează doar o clipă, care se epuizează în ea însăşi şi nu are viitor. Dar eu vă întreb: noi pe care poartă vrem să intrăm? Şi pe cine vrem să lăsăm să intre prin poarta vieţii noastre? Aş vrea să spun cu putere: să nu ne fie frică să trecem pragul porţii credinţei în Isus, să-l lăsăm să intre tot mai mult în viaţa noastră, să ieşim din egoismele noastre, din închiderile noastre, din indiferenţele noastre faţă de alţii. Pentru că Isus luminează viaţa noastră cu o lumină care nu se mai stinge. Nu este un foc de artificii, nu este un flash! Nu, este o lumină liniştită care durează mereu şi ne dă pace. Aşa este lumina pe care o întâlnim dacă intrăm prin poarta lui Isus.

Desigur, poarta lui Isus este o poartă strâmtă, nu pentru că este o sală de tortură. Nu, nu pentru aia! Ci pentru că ne cere să deschidem inima noastră lui, să ne recunoaştem păcătoşi, care au nevoie de mântuirea sa, de iertarea sa, de iubirea sa, să avem umilinţa de a primi milostivirea sa şi a ne lăsa reînnoiţi de el. Isus ne spune în evanghelie că a fi creştini nu înseamnă a avea o "etichetă"! Eu vă întreb pe voi: Voi sunteţi creştini de etichetă sau de adevăr? Şi fiecare să răspundă înlăuntrul său! Nu creştini, niciodată creştini de etichetă! Creştini de adevăr, de inimă. A fi creştini înseamnă a trăi şi a mărturisi credinţa în rugăciune, în faptele de caritate, în promovarea dreptăţii, în înfăptuirea binelui. Prin poarta cea strâmtă care este Cristos trebuie să treacă toată viaţa noastră.

Fecioarei Maria, Poarta cerului, să-i cerem ca să ne ajute să trecem pragul porţii credinţei, să lăsăm ca Fiul său să transforme existenţa noastră aşa cum a transformat existenţa sa pentru a duce tuturor bucuria evangheliei.

* * *

APEL

Cu mare suferinţă şi îngrijorare continui să urmăresc situaţia din Siria. Creşterea violenţei într-un război între fraţi, cu înmulţirea măcelurilor şi actelor sângeroase, pe care cu toţii am putut să le vedem şi în imaginile teribile din aceste zile, mă determină încă o dată să ridic glasul pentru ca să se oprească zgomotul armelor. Nu ciocnirea oferă perspective de speranţă pentru a rezolva problemele, ci capacitatea de întâlnire şi de dialog.

Din adâncul inimii mele aş vrea să manifest apropierea mea cu rugăciunea şi solidaritatea faţă de toate victimele acestui conflict, faţă de toţi cei care suferă, în special copiii, şi să invit să se ţină mereu aprinsă speranţa de pace. Fac apel la comunitatea internaţională pentru ca să se arate mai sensibilă faţă de această situaţie tragică şi să pună toată angajarea sa pentru a ajuta iubita naţiune siriană ca să găsească o soluţie la un război care seamănă distrugere şi moarte. Cu toţii împreună să ne rugăm, cu toţii împreună să o rugăm pe sfânta Fecioară Maria, regina păcii: Marie, regina păcii, roagă-te pentru noi! Cu toţii: Marie, regina păcii, roagă-te pentru noi!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.