Sfânta Liturghie cu episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi seminariştii prezenţi la Rio pentru ZMT 2013

(Catedrala "Sfântul Sebastian" din Rio de Janeiro, sâmbătă, 27 iulie 2013)

Preaiubiţi fraţi întru Cristos,

Privind această catedrală plină de episcopi, preoţi, seminarişti, călugări şi călugăriţe veniţi din toată lumea, mă gândesc la cuvintele din psalmul de la Liturghia de astăzi: "Să te laude popoarele, Dumnezeule" (Ps 66).

Da, suntem aici pentru a-l lăuda pe Domnul, şi facem asta reafirmând voinţa noastră de a fi instrumentele sale pentru ca nu numai unele popoare să-l laude pe Dumnezeu, ci toate. Cu aceeaşi parresia a lui Paul şi Barnaba vestim Evanghelia tinerilor noştri, pentru ca să-l întâlnească pe Cristos, lumină pentru drum, şi să devină constructorii unei lumi mai fraterne. În acest sens, aş vrea să reflectez cu voi asupra a trei aspecte ale vocaţiei noastre: chemaţi de Dumnezeu; chemaţi să vestim Evanghelia; chemaţi să promovăm cultura întâlnirii.

1. Chemaţi de Dumnezeu. Este important să reînsufleţim în noi această realitate, pe care adesea o considerăm sigură în mijlocul multelor activităţi zilnice: "Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi", ne spune Isus (In 15,16). Înseamnă a merge din nou la izvorul chemării noastre. Pentru aceasta, un episcop, un preot, un consacrat, o consacrată, un seminarist nu poate să fie "uituc": pierde referinţa esenţială la momentul iniţial al drumului său. A cere harul, a-l cere Fecioarei, ea care avea memorie bună; a cere harul de a fi persoane care păstrează amintirea acestei prime chemări. Am fost chemaţi de Dumnezeu şi chemaţi pentru a rămâne cu Isus (cf. Mc 3,14), uniţi cu El. În realitate, această trăire, această rămânere în Cristos marchează tot ceea ce suntem şi facem. Şi această "viaţă în Cristos" este exact ceea ce garantează eficacitatea noastră apostolică, rodnicia slujirii noastre: "V-am constituit ca să mergeţi şi să aduce rod, iar rodul vostru să rămână" (In 15,16). Nu creativitatea pastorală, nu întâlnirile sau planificările asigură roadele, ci faptul de a fi fideli faţă de Isus, care ne spune cu insistenţă: "Rămâneţi în mine şi eu în voi" (In 15,4). Şi noi ştim bine ce anume înseamnă: a-l contempla, a-l adora şi a-l îmbrăţişa, în întâlnirea noastră cotidiană cu El în Euharistie, în viaţa noastră de rugăciune, în momentele noastre de adoraţie; a-l recunoaşte prezent şi a-l îmbrăţişa şi în persoanele mai nevoiaşe. Acel "a rămâne" cu Cristos nu este o izolare, ci este o rămânere pentru a merge la întâlnirea cu alţii. Aici vreau să amintesc câteva cuvinte ale fericitei Maici Tereza de Calcutta. Spune aşa: "Trebuie să fim foarte orgolioase de vocaţia noastră care ne dă oportunitatea de a-l sluji pe Cristos în cei săraci. În «favelas», în «cantegriles», în «villas miseria» trebuie să se meargă pentru a-l căuta şi a-l sluji pe Cristos. Trebuie să mergem la ei aşa cum preotul merge la altar, cu bucurie" (Mother Instructions, I, pag. 80). Isus este Bunul Păstor, este adevărata noastră comoară; vă rog, să nu-l ştergem din viaţa noastră! Să înrădăcinăm tot mai mult în El inima noastră (cf. Lc 12,34).

2. Chemaţi să vestim Evanghelia. Preaiubiţi episcopi şi preoţi, mulţi dintre voi, dacă nu toţi, aţi venit pentru a-i însoţi pe tinerii voştri la Ziua lor Mondială. Şi ei au ascultat cuvintele mandatului lui Isus: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile" (cf. Mt 28,19). Este angajarea noastră de Păstori să-i ajutăm să facă să ardă în inima lor dorinţa de a fi discipoli misionari ai lui Isus. Desigur, în faţa acestei invitaţii mulţi ar putea să se simtă înspăimântaţi, crezând că a fi misionari înseamnă a părăsi în mod necesar ţara, familia şi prietenii. Dumnezeu cere să fim misionari. Unde suntem? Acolo unde El însuşi ne aşează, în patria noastră sau unde ne aşează. Să-i ajutăm pe tineri. Să avem urechea atentă pentru a asculta iluziile lor - au nevoie să fie ascultaţi -, pentru a asculta succesele lor, pentru a asculta dificultăţile lor. Trebuie să ne aşezăm, ascultând poate aceeaşi broşură, dar cu o muzică diferită, cu identităţi diferite. Răbdarea de a asculta! Asta vă cer cu toată inima! În confesional, în direcţiunea spirituală, în însoţire. Să ştim să pierdem timp cu ei. A semăna costă şi oboseşte, oboseşte foarte mult! Şi este mult mai gratificator a se bucura de recoltă! Ce viclenie! Cu toţii ne bucurăm mai mult cu recolta! Însă Isus ne cere ca să semănăm cu seriozitate.

Să nu precupeţim eforturile noastre în formarea tinerilor! Sfântul Paul foloseşte o expresie frumoasă, pe care a făcut-o să devină realitate în viaţa sa, adresându-se creştinilor săi: "Copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii până când Cristos se va forma în voi" (Gal 4,19). Şi noi s-o facem să devină realitate în slujirea noastră! Să-i ajutăm pe tineri să redescopere curajul şi bucuria credinţei, bucuria că sunt iubiţi personal de Dumnezeu, acest lucru este foarte dificil, însă atunci când un tânăr înţelege asta, când un tânăr simte asta cu ungerea pe care i-o dăruieşte Duhul Sfânt, acest "a fi iubit personal de Dumnezeu" îl însoţeşte apoi toată viaţa; să redescopere bucuria că Dumnezeu l-a dat pe Fiul său Isus pentru mântuirea noastră. Să-i educăm la misiune, să iasă, să meargă, să fie "callejeros de la fe" [pribegii credinţei]. Isus a făcut aşa cu discipolii săi: nu i-a ţinut alipiţi de sine ca o cloşcă şi puişorii săi; i-a trimis! Nu putem rămâne închişi în parohie, în comunităţile noastre, în instituţia noastră parohială sau în instituţia noastră diecezană, când atâtea persoane sunt în aşteptarea Evangheliei! A ieşi trimişi. Nu înseamnă pur şi simplu a deschide uşa pentru ca să vină, pentru a primi, ci înseamnă a ieşi prin uşă pentru a căuta şi a întâlni! Să-i determinăm pe tineri pentru ca să iasă. Desigur că vor face bazaconii. Să nu ne fie frică! Apostolii le-au făcut înaintea noastră. Să-i determinăm să iasă. Cu curaj să ne gândim la pastoraţie pornind de la periferie, pornind de la cei care sunt mai departe, de la cei care de obicei nu frecventează parohia. Ei sunt invitaţii VIP. A merge pentru a-i căuta la răscrucile drumurilor.

3. A fi chemaţi de Isus, a fi chemaţi pentru a evangheliza şi al treilea: a fi chemaţi pentru a promova cultura întâlnirii. În multe locuri, şi în general în acest umanism economicist care ne-a fost impus în lume, s-a impus o cultură a excluderii, o "cultură a rebutului". Nu există loc nici pentru bătrân, nici pentru copilul nedorit; nu există timp pentru a ne opri cu acel sărac pe marginea drumului. Uneori pare că pentru unii raporturile umane sunt reglementate de două "dogme" moderne: eficienţa şi pragmatismul. Dragi episcopi, preoţi, călugări şi chiar voi, seminarişti care vă pregătiţi pentru slujire, să aveţi curajul de a merge împotriva curentului la această cultură. Să aveţi curajul! Amintiţi-vă un lucru, mie mi-a făcut foarte bine şi îl meditez frecvent: luaţi Prima Carte a Macabeilor, vă amintiţi când mulţi [nu macabei] au voit să se adapteze la cultura epocii: "Nu...! Să lăsăm, nu...! Să mâncăm de toate, ca toată lumea...Bine, Legea da, dar nici chiar aşa...". Şi au ajuns să părăsească credinţa pentru a intra în curentul acestei culturi. Să aveţi curajul de a merge împotriva curentului la această cultură eficientistă, la această cultură a rebutului. Întâlnirea şi primirea tuturor, solidaritatea - un cuvânt care se ascunde în această cultură, ca şi cum ar fi un cuvânt rău -, solidaritatea şi fraternitatea, sunt elementele care fac într-adevăr umană civilizaţia noastră.

A fi slujitori ai comuniunii şi ai culturii întâlnirii! Aş vrea să fiţi aproape obsesivi în acest sens. Şi să faceţi asta fără a fi îngâmfaţi, impunând "adevărurile noastre", ci conduşi de certitudinea umilă şi fericită a celui care a fost găsit, atins şi transformat de Adevărul care este Cristos şi nu poate să nu-l vestească (cf. Lc 24,13-35).

Iubiţi fraţi şi surori, suntem chemaţi de Dumnezeu, cu nume şi prenume, fiecare dintre noi, chemaţi să vestim Evanghelia şi să promovăm cu curaj cultura întâlnirii. Fecioara Maria să fie modelul nostru. În viaţa sa a dat "exemplu al acelei iubiri materne de care trebuie să fie însufleţiţi toţi aceia care, în misiunea apostolică a Bisericii, conlucrează la regenerarea oamenilor" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia dogmatică Lumen gentium, 65). Să-i cerem să ne înveţe să ne întâlnim în fiecare zi cu Isus. Şi atunci când ne prefacem că nu-i nimic, pentru că avem multe lucruri de făcut şi tabernacolul rămâne abandonat, să ne ia de mână. Să-i cerem asta! Priveşte, Mamă, când sunt dezorientat, condu-mă de mână. Să ne determine să ieşim în întâmpinarea atâtor fraţi şi surori care sunt în periferie, cărora le este sete de Dumnezeu şi nu au cine li-l vestească. Să nu ne arunce afară din casă, ci să ne determine să ieşim din casă. În felul acesta suntem discipoli ai Domnului. Fie ca Ea să ne acorde tuturor acest har!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.