Vatican: Angelus (21 iulie 2013)
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Și în duminica aceasta continuă lectura din capitolul al zecelea din evanghelistul Luca. Textul de astăzi este cel despre Marta și Maria. Cine sunt aceste femei? Marta și Maria, surori ale lui Lazăr, sunt rude și ucenice fidele ale Domnului, care locuiau în Betania. Sfântul Luca le descrie în acest mod: Maria, la picioarele lui Isus, "asculta cuvântul său", în timp ce Maria era angajată în multe treburi (cf. Lc 10,39-40). Ambele oferă primire Domnului aflat în trecere, dar o fac în mod diferit. Maria stă la picioarele lui Isus, în ascultare, în schimb Maria se lasă absorbită de lucrurile care trebuie pregătite și este așa de ocupată încât se adresează lui Isus spunând: "Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să mă ajute!" (v. 40). Și Isus îi răspunde reproșându-i cu delicatețe: "Marta, Marta, pentru multe te zbați și te frămânți, însă un singur lucru este necesar" (v. 41).
Ce vrea să spună Isus? Care este acest singur lucru de care avem nevoie? Înainte de toate este important să înțelegem că nu este vorba despre contrapoziție între două atitudini: ascultarea cuvântului Domnului, contemplația, și slujirea concretă a aproapelui. Nu sunt două atitudini contrapuse, ci, dimpotrivă, sunt două aspecte ambele esențiale pentru viața noastră creștină; aspecte care nu trebuie separate niciodată, ci trebuie trăite în profundă unitate și armonie. Dar atunci pentru ce Marta primește reproșul, chiar dacă este făcut cu delicatețe? Pentru că a considerat esențial numai ceea ce făcea ea, adică era prea absorbită și preocupată de lucrurile care trebuie "făcute". Într-un creștin, faptele de slujire și de caritate nu sunt niciodată dezlipite de izvorul principal al oricărei acțiuni a noastre: adică ascultarea Cuvântului Domnului, faptul de a sta - ca Maria - la picioarele lui Isus, în atitudinea discipolului. Și pentru aceasta Mariei i se reproșează.
Și în viața noastră creștină, rugăciunea și acțiunea să fie mereu profund unite. O rugăciune care nu duce la acțiunea concretă față de fratele sărac, bolnav, care are nevoie de ajutor, fratele în dificultate, este o rugăciune sterilă și incompletă. Dar, în același mod, când în slujirea eclezială suntem atenți numai la a face, când dăm mai multă importanță lucrurilor, funcțiunilor, structurilor, și uităm de centralitatea lui Cristos, nu rezervăm timp pentru dialogul cu el în rugăciune, riscăm să ne slujim pe noi înșine și nu pe Dumnezeu prezent în fratele nevoiaș. Sfântul Benedict rezuma stilul de viață pe care-l indica monahilor săi în două cuvinte: "ora et labora", roagă-te și muncește. Din contemplație, dintr-un puternic raport de prietenie cu Domnul se naște în noi capacitatea de a trăi și de a duce iubirea lui Dumnezeu, milostivirea sa, duioșia sa spre ceilalți. Și chiar și munca noastră cu fratele nevoiaș, munca noastră de caritate în faptele de milostenie, ne duce la Domnul, pentru că noi îl vedem chiar pe Domnul în fratele și în sora nevoiași.
Să cerem Fecioarei Maria, Mama ascultării și a slujirii, să ne învețe să medităm în inima noastră cuvântul Fiului său, să ne rugăm cu fidelitate, pentru a fi tot mai mult atenți în mod concret la necesitățile fraților.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 10.