Vatican: Angelus din 30 iunie 2013

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (Lc 9,51-62) arată o trecere foarte importantă în viaţa lui Cristos: momentul în care - aşa cum scrie sfântul Luca - Isus "s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim" (9,51). Ierusalimul este ţinta finală, unde Isus, la ultimul său Paşte, trebuie să moară şi să învie, şi astfel să ducă la împlinire misiunea sa de mântuire.

Din acel moment, după acea "hotărâre", Isus se îndreaptă direct spre ţintă şi chiar şi persoanelor pe care le întâlneşte şi care îi cer să-l urmeze le spune clar care sunt condiţiile: să nu aibă locuinţă stabilă; să ştie să se despartă de afectele umane; să nu cedeze în faţa nostalgiei trecutului.

Dar Isus le spune şi discipolilor săi, care au primit misiunea să meargă înaintea lui pe calea spre Ierusalim pentru a vesti trecerea lui, să nu impună nimic: dacă nu vor găsi disponibilitate de a-l primi, să se meargă mai departe, să se meargă înainte. Isus nu impune niciodată, Isus este umil, Isus invită. Dacă tu vrei, vino. Umilinţa lui Isus este astfel: el invită mereu, nu impune.

Toate acestea ne fac să ne gândim. Ne spune, de exemplu, importanţa pe care, şi pentru Isus, a avut-o conştiinţa: ascultarea în inima sa a glasului Tatălui şi a-l urma. Isus, în existenţa sa pământească, nu era, ca să spunem aşa, "telecomandat": era Cuvântul întrupat, Fiul lui Dumnezeu făcut om, şi la un moment dat a luat hotărârea fermă de a urca la Ierusalim pentru ultima dată; o hotărâre luată în conştiinţa sa, dar nu singur: împreună cu Tatăl, în deplină unire cu el! A hotărât în ascultare faţă de Tatăl, în ascultare profundă, intimă a voinţei sale. Şi pentru aceasta hotărârea era fermă, pentru că a fost luată împreună cu Tatăl. Şi Isus găsea în Tatăl forţa şi lumina pentru drumul său. Şi Isus era liber, în hotărârea aceea era liber. Isus ne vrea pe noi creştini liberi asemenea lui, cu acea libertate care vine din acest dialog cu Tatăl, din acest dialog cu Dumnezeu. Isus nu vrea nici creştini egoişti, care urmează propriul eu, nu vorbesc cu Dumnezeu; nici creştini slabi, creştini care nu au voinţă, creştini "telecomandaţi", incapabili de creativitate, care caută mereu să se lege cu voinţa altuia şi nu sunt liberi. Isus ne vrea liberi şi această libertate unde se face? Se face în dialogul cu Dumnezeu în propria conştiinţă. Dacă un creştin nu ştie să vorbească cu Dumnezeu, nu ştie să-l simtă pe Dumnezeu în propria conştiinţă, nu este liber, nu este liber.

Pentru aceasta trebuie să învăţăm să ascultăm mai mult conştiinţa noastră. Dar atenţie! Asta nu înseamnă a urma propriul eu, a face ceea ce mă interesează, ceea ce-mi convine, ceea ce-mi place... Nu este asta! Conştiinţa este spaţiul interior al ascultării adevărului, al binelui, al ascultării lui Dumnezeu; este locul interior al relaţiei mele cu el, care vorbeşte inimii mele şi mă ajută să discern, să înţeleg drumul pe care trebuie să-l parcurg, şi, odată luată hotărârea, să merg înainte, să rămân fidel.

Noi am avut un exemplu minunat al modului în care este acest raport cu Dumnezeu în propria conştiinţă, un exemplu minunat recent. Papa Benedict al XVI-lea ne-a dat acest mare exemplu atunci când Domnul l-a făcut să înţeleagă, în rugăciune, care era pasul pe care trebuia să-l facă. A urmat, cu mare simţ de discernământ şi curaj, conştiinţa sa, adică voinţa lui Dumnezeu care îi vorbea inimii sale. Şi acest exemplu al părintelui nostru a făcut atâta bine nouă tuturor, ca un exemplu care trebuie urmat.

Sfânta Fecioară Maria, cu mare simplitate, asculta şi medita în inima ei cuvântul lui Dumnezeu şi ceea ce i se întâmpla lui Isus. L-a urmat pe Fiul său cu intimă convingere, cu speranţa fermă. Să ne ajute Maria să devenim tot mai mult bărbaţi şi femei ai conştiinţei, liberi în conştiinţă, pentru că în conştiinţă are loc dialogul cu Dumnezeu; bărbaţi şi femei capabili să ascultăm glasul lui Dumnezeu şi să-l urmăm cu hotărâre, capabili să ascultăm glasul lui Dumnezeu şi să-l urmăm cu hotărâre.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.