Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Faraoani: Sfințirea unei noi case parohiale

Sfințirea noii case parohiale din Faraoani a avut loc luni, 11 iunie 2007. La acest moment de sărbătoare au fost prezenți PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și PS Anton Coșa, alături de ei fiind 26 de preoți și mulți credincioși.

Sărbătoarea hramului bisericii dedicată sf. Anton de Padova celebrată duminică, 10 iunie, a fost succedată de sfințirea noii case parohiale. Începând cu ora 10.30, un număr mare de preoți precum și credincioși adunați împreună cu păstorii comunității au ieșit în întâmpinarea celor trei episcopi, veniți special pentru eveniment.

La ora 11.00 a început sfânta Liturghie pontificală celebrată de PS Petru Gherghel, la care au concelebrat și ceilalți doi episcopi, unindu-se cu ei în rugăciune și mulți preoți, dintre care cei mai mulți au fost fii ai satului.

Cuvintele încurajatoare din omilia PS Aurel Percă ne-au înnobilat sufletele, învățându-ne că "atunci când iubim un sfânt trebuie să-l și imităm. Viața sfântului Anton de Padova, patronul bisericii, se caracterizează prin trei mari lucruri: rugăciunea, citirea Sfintei Scripturi și jertfa. El se oferea să muncească pentru Dumnezeu alegând muncile cele mai grele, iar prin rugăciune și citirea Bibliei realiza o cunoaștere mai profundă din tainele lui Dumnezeu. La fel și noi, dacă vrem să înaintăm în cunoaștere și iubire față de Dumnezeu și de aproapele, trebuie să mergem pe căile pe care a mers sfântul Anton de Padova".

La sfârșitul sfintei Liturghii PS Petru Gherghel l-a felicitat pe pr. paroh Anton Câtea, pe pr. vicar Adrian Chili și pe cei care au contribuit la realizarea noului edificiu și pregătirea acestei sărbători, transmițând și urările de bine tuturor celor care poartă numele de Anton, cu ocazia onomasticii.

După sfânta Liturghie a urmat binecuvântarea casei parohiale de către PS Petru Gherghel. După ce a binecuvântat apa și sarea, episcopul a sfințit atât exteriorul și interiorul parohiei, cât și mulțimea de preoți și credincioși, adunați la sărbătoare. A urmat rugăciunea de binecuvântare a noului edificiu, dar și a celor care vor locui acolo.

Părintele paroh Anton a mulțumit tuturor celor care au contribuit spiritual sau material pentru înălțarea edificiului care a necesitat sudoare, muncă, jertfă, rugăciuni și multe sacrificii. Pe lângă acestea este foarte important de subliniat aportul financiar care a fost primit atât de la credincioșii din comunitate cât și ajutorul substanțial primit din străinătate. Pr. paroh a mai adăugat că "de la început și până la terminarea acestei case a simțit necontenit ajutorul sfintei Fecioare Maria și mai ales al sfântului Anton de Padova, patronul bisericii, al casei parohiale și al comunității noastre".

Proiectul a fost conceput în urmă cu doi ani și a fost concretizat prin încurajările, susținerile și contribuțiile primite de la episcopi, preoți și credincioși.

Anica Cochior

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment sunt disponibile pe situl Parohiei Faraoani: www.parohiafaraoani.ro


 

lecturi: 32.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat