Nerăbdare în vestirea învierii lui Cristos
prelucrare de pr. Felician Tiba
În seara de Paști, așa cum cred că știm cu toții, există obiceiul de a binecuvânta focul și de a aprinde lumânarea pascală, de la care se împarte apoi tuturor participanților lumina, simbol al lui Cristos înviat.
Noi, ca ministranți, ne-am pregătit de fiecare dată temeinic pentru această seară, aprinzând focul, pregătind lumânările și, bineînțeles, însoțindu-l pe părintele pe tot parcursul ritualului binecuvântării focului.
Ceea ce mi-a rămas și astăzi în minte de la acele momente era atenționarea pe care o făcea părintele, ca nu cumva să aprindem noi lumânările de la focul binecuvântat, înainte să se aprindă lumânarea pascală. Doar că noi, și pentru că mai bătea vântul, și era și multă lume, nu mai aveam răbdare și aprindeam lumânările noastre direct de la focul binecuvântat, apoi începeam să dăm la toată lumea din jurul nostru. Doar eram ministranți! În zadar ne amintea părintele și înainte de ceremonie și în timpul ei, noi tot ceea ce voiam făceam.
Într-un an, cu toate atenționările prealabile, am procedat la fel. Nu doar că ne-am aprins noi lumânările, ci am luat-o de unii singuri prin biserică și ne-am apucat de aprins lumânările oamenilor. Nu am așteptat nici măcar să spună părintele "Lumina lui Cristos!" Noi lucram de zor!
La predică, cu mare răbdare și tact, și fără să ne certe pentru zelul nostru, părintele a spus: "După cum ați văzut, ministranții noștri nici nu au mai avut răbdare, au împărțit lumina lui Cristos înainte să intrăm solemn în biserică. Dacă am avea cu toții nerăbdarea lor în a vesti învierea lui Cristos..." și ne-a plăcut!