Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Intentia de rugaciune pentru luna martie -

Sacramentul Reconcilierii

de Ioana Lupeș

Cu toții știm ce este păcatul și care sunt modurile prin care putem păcătui: cu gândul, cuvântul, fapta și omisiunea. Fiecare dintre noi, în sinea noastră, recunoaștem că suntem păcătoși, că păcatele sunt apăsătoare și parcă ne iau din libertate.

Domnul vrea însă ca noi să mergem la el și să-i cerem iertare, vrea să găsească în noi acea autentică părere de rău și dorința de a fi ajutați pentru a scăpa de lanțurile păcatului.

Uneori însă, din cauza rușinii, nu mai avem curajul de a ne mărturisi păcatele. Intervine apoi și teama: ne este teamă că Dumnezeu nu ne va ierta, că ne va mustra, că ne va cere socoteală și chiar ne va pedepsi. Dar Dumnezeu ne este Tată, și un tată adevărat știe care sunt instrumentele cu ajutorul cărora va veni în întâmpinarea copiilor săi. Așa că el intervine cu blândețe și încearcă să pătrundă prin încredere în sufletul nostru.

Între cele șapte sacramente, un loc special în ochii lui Dumnezeu îl ocupă sacramentul Spovezii, pentru că omul alege singur să trăiască misterul iubirii și al iertării necondiționate. El merge acolo, se așază înaintea lui Dumnezeu și spune: "Da, Doamne, am greșit în fața ta, am încălcat cuvântul tău și nu mă consider vrednic de iubirea ta necondiționată..." Și totuși, fie că este vorba despre un păcat pe care îl facem de nenumărate ori, fie că este vorba despre un păcat de moarte, Dumnezeu ne iartă. El nu are nevoie de demonstrații, el vrea ca noi să mergem în fața lui și să ne recunoaștem vina. Să nu uităm că Isus, în ultimele clipe ale vieții sale, i-a spus unui tâlhar, care abia atunci l-a recunoscut și și-a mărturisit vina, că va fi cu el în rai. Altfel spus, Isus l-a iertat în ultima clipă. Iată că Domnul ne așteaptă oricând să mergem la el și să cerem iertare pentru păcatele noastre, cu încredere, căci, odată ce ne propunem aceasta, Domnul ne va ierta.

"Eu ți-am făcut cunoscut păcatul meu, nu ți-am ascuns fărădelegea mea. Am zis: «Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele». Și tu ai iertat vinovăția păcatului meu" (Ps 32).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat