Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Citind Scriptura -

De la criza robiei, la speranța eliberării

de pr. Iulian Faraoanu

Cartea Exodului descrie experiența fiilor lui Israel care ies din țara sclaviei grație intervenției salvatoare a lui Dumnezeu. În centrul atenției se află marele gest eliberator înfăptuit de Domnul.

Evreii sunt invitați să abandoneze casa robiei, acolo unde viața devenise imposibilă, și să se îndrepte către țara ideală, spre o nouă realitate. În ce măsură experiența lui Israel se poate aplica pentru timpurile noastre caracterizate de criză, dar animate de o profundă speranță?

Primele capitole din Exod prezintă ieșirea triburilor israelite din țara sclaviei. Fiii lui Israel, împlinind binecuvântarea inițială din cartea Genezei (cf. Gen 1), au fost rodnici, s-au înmulțit, au crescut în număr și s-a umplut de ei țara Egiptului (cf. Ex 1,7). Această dezvoltare puternică a națiunii stârnește invidia și teama autorităților. Israel putea să devină un rival. Faraonul Ramses al II-lea (1290-1224 î.Cr.), cel care nu-l cunoștea pe Iosif, ajunge să afirme în Ex 1,9: "Iată că poporul fiilor lui Israel este mai numeros și mai puternic decât noi!" Reacția egiptenilor constă în aplicarea unui anumit tip de înțelepciune omenească ("să fim mai înțelepți decât evreii!", Ex 1,10) și în manifestarea fricii, un sentiment ce crește proporțional cu înmulțirea poporului. Constatarea prezenței unui număr crescând de evrei este văzută ca amenințare și provoacă o reacție ce duce la asuprire și robie. Drept consecință, au fost lansate măsuri represive. Prima inițiativă a fost oprimarea și silirea la munci forțate. Cea de-a doua inițiativă s-a concretizat într-o politică de exterminare a întâilor născuți evrei de parte bărbătească. Moașele evreilor însă nu se supun poruncii faraonului și caută un subterfugiu. Gestul lor asigură supraviețuirea poporului și e semn că adesea rezistența împotriva oprimării vine din partea celor slabi, în cazul de față niște femei, subevaluate de societatea timpului. Aceste femei "s-au temut de Dumnezeu", notează textul sacru (Ex 1,17). Frica de Dumnezeu este în contrast cu teama faraonului care plănuise moartea.

Situația devenise din ce în ce mai critică. În acest context de criză gravă în care viața devenise imposibilă, singura soluție pentru ca poporul să supraviețuiască era intervenția divină. Dar Domnul tăcea. Este curios faptul că numele lui Dumnezeu nu este menționat în aceste texte.

După mai mulți ani, Dumnezeu se hotărăște să intervină pentru a reconstitui dreptatea. În Ex 3,7 se precizează: "Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am coborât ca să îl scot din mâna egiptenilor și să îl fac să urce din țara aceea într-o țară bună și întinsă, într-o țară unde curge lapte și miere". În urma strigătului celui neputincios, Domnul decide să restabilească dreptatea. Sunt patru acțiuni importante. Mai întâi, Dumnezeu ascultă plângerea, strigătul celor aflați în necaz (cf. Ps 34,7). A doua acțiune constă în a-și aminti, verb care se referă la revitalizarea alianței. În al treilea rând, YHWH vede și cunoaște situația, fiind vorba aici de cunoașterea biblică, la nivel personal. În sfârșit, Dumnezeu intervine cu braț puternic și mână tare pentru a elibera, pentru a oferi libertatea și viața. "Dumnezeu ne-a făcut să ieșim din Egipt" rămâne mărturisirea de credință primară și originară a lui Israel (cf. Dt 26,5-9; Ios 24,1-13; Ps 136).

Relatarea din cartea Exodului ne transmite că Domnul nu este indiferent în privința răului. Există în multe pagini biblice o referință la mânia divină, reacție justă față de rele și nedreptăți. Prin mânia sa, Domnul arată că nu este pasiv față de rău, că răul provoacă reacția sa. O asemenea atitudine de intoleranță în fața nedreptăților, a nelegiuirilor ar putea fi adoptată și de lumea noastră. Prea adesea, contemporanii noștri rămân impasibili în fața spectacolului nedreptății și al suferinței. Dincolo de toate acestea, trebuie reamintite încrederea și speranța în intervenția milostivă a lui Dumnezeu, singurul care poate oferi libertatea adevărată și viața.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat