Merg pentru a trăi cu ei speranţa pe care o am în Cristos

de pr. Florin-Petru Sescu

Suntem în primele zile ale noului an calendaristic şi păşim cu speranţă în 2021. O dorinţă aproape firească şi justificată se strecoară în cugetul nostru, aceea de a şterge amintirile anului pe care tocmai l-am traversat. Este o dorinţă cumva firească. Dar este bine? Este corect să ştergem totul?

Realistic vorbind, 2020 a fost un an greu din toate punctele de vedere: am fost izolaţi în case, a trebuit să păstrăm distanţarea socială, am fost uneori paralizaţi de frică, alteori am fost revoltaţi sau am trăit cu dubiile noastre. Activitatea misionară nu a scăpat nici ea de criză. Susţinerea din ce în ce mai grea a misiunilor şi a misionarilor, dificultatea de a-i aduce acasă pe seminariştii plecaţi în experienţa misionară din Kenya şi Coasta de Fildeş şi mai ales sentimentul de neputinţă de a interveni şi a-i ajuta pe misionari în caz de repatriere au fost provocări greu de digerat.

Cu toate acestea, aş vrea să cred că am învăţat anumite lucruri în acest an: am învăţat mai mult, deşi ştiam lucrul acesta, că ziua de azi este un dar de la Dumnezeu şi trebuie să o preţuim aşa cum este; am început să înţelegem mai mult fragilitatea noastră şi că viitorul nu depinde doar de puterile noastre; am învăţat că trebuie să fim mai responsabili unii cu alţii dacă dorim să ne fie mai bine; am învăţat să preţuim mai mult munca misionară şi disponibilitatea acestor oameni.

Primul articol al acestui an, aşadar, vrea să fie o invitaţie la a păstra ceea ce am învăţat şi la a ne schimba în bine, pentru că este singurul lucru care depinde de noi. A fi mai atenţi unii faţă de alţii, a preţui mai mult munca pe care o împlinim unii în folosul altora, a ne pune toate forţele în a ne ajuta unii pe alţii sunt lucruri pe care le putem face cu adevărat. Asemenea misionarului italian Giuseppe Arnoldi, să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu şi să ducem tuturor speranţa pe care o avem în Cristos. Iată scrisoarea adresată prietenilor săi înainte de a pleca în misiune:

"Dragi prieteni, plec cu bucurie! Plec cu bucuria de a fi un necunoscut, având posibilitatea de a învăţa mai mult. Plec pe propriile picioare, lăsând deoparte orice siguranţă şi căutând ceea ce este valoros. Plec pentru că am înţeles că nu pot aştepta să fiu răsplătit dacă-i ajut doar pe cei care sunt tari în credinţă. Trebuie să merg acolo unde este mai puţină «viaţă».

Merg pentru a-l duce pe Cristos! Am înţeles că acolo unde ajunge Cristos, ajunge «viaţa», iar el nu va permite nimănui să-şi piardă speranţa.

Ce voi face în misiune? Merg să mă identific cu suferinţa şi durerea oamenilor, pentru că o luptă grea i-a îmbătrânit prea devreme. Merg pentru a trăi cu ei, pentru a trăi altfel credinţa mea şi speranţa pe care o am în Cristos; merg pentru a fi cu cei săraci, pentru a împărtăşi cu ei riscurile şi speranţa acestui ceas al renaşterii.

Rugaţi-vă pentru mine!"

Păşim în noul an cu mai multă încredere dacă, după ce am învăţat atâtea, ne punem toată speranţa în Cristos şi îi vom ajuta şi pe alţii să şi-o însuşească. Să începem noul an sub semnul speranţei!