Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul episcopului -

Cu Mama de mână

Am intitulat acest articol "Cu Mama de mână", deoarece, din mila lui Dumnezeu și cu ajutorul lui, am început un an nou civil (2021), iar drumul fiind lung și pericolele multe, avem nevoie de cineva care să ne susțină, să ne ocrotească, să ne încurajeze. Cine poate face acest lucru mai bine decât mama?

Este Mama lui Isus și Mama noastră cerească, Preasfânta Fecioară Maria, pe care Biserica o sărbătorește chiar în prima zi a anului civil, la data de 1 ianuarie, cu titlul de Născătoare de Dumnezeu (theotokos). Acest titlu explică toate privilegiile și toate darurile pe care le-a primit ea de la Dumnezeu. Fiind creștini, nimic nu este mai frumos decât să pornim la drum cu Mama de mână.

Alături de Maria se află mereu soțul ei feciorelnic, omul muncitor și tăcut, Sfântul Iosif, pe care Papa Francisc ni-l propune ca model în noul an bisericesc. Iar noi, în Dieceza de Iași, am dedicat noul an bisericesc speranței creștine: "Împreună pe calea speranței".

Iată două modele strălucite, Maria și Iosif, de la care noi putem învăța să ne punem toată speranța în Dumnezeu, mai ales în situațiile de grea încercare, cum sunt cele pe care le trăim acum din cauza pandemiei.

Tot în prima zi a anului civil, Biserica ne întâmpină cu o binecuvântare luată din Biblie: "Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața spre tine și să-ți dăruiască pacea!" (Num 6,24-26).

Am început, așadar, un nou an civil. Dumnezeu ne dă aici pe pământ timpul, care se măsoară în zile și ani, pentru ca noi să nu-l irosim cu lucruri nefolositoare. Timpul, odată pierdut, nu se mai întoarce. Poetul latin Virgiliu spunea: "Fugit irreparabile tempus" ("Timpul fuge fără să se mai întoarcă"), iar Sfântul Ioan Maria Vianney zicea: "Dacă toți cei din iad ar primi de la Dumnezeu doar o jumătate de oră, iadul s-ar goli numaidecât".

O legendă veche persană spune că un om nechibzuit și-a descris astfel viața sa: "Mergeam pe timp de noapte de-a lungul unui râu. La un moment dat m-am împiedicat de un săculeț plin cu pietre pe care l-am ridicat. Ca să mă distrez, am luat din când în când câte o pietricică și o aruncam în râu. Îmi făcea plăcere să aud zgomotul pe care îl făceau pietricelele căzând în apă. Când am ajuns acasă mai aveam în săculeț o singură pietricică; atunci mi-am dat seama că săculețul fusese plin cu diamante, cu pietre prețioase, că Dumnezeu mă făcuse bogat, iar eu am refuzat darul lui."

Toate zilele vieții noastre sunt ca niște pietre prețioase, însă mulți dintre noi le risipim în mod nechibzuit. Evanghelistul Luca ne vorbește despre administratorul care a trebuit să dea cont stăpânului său de bunurile încredințate (cf. Lc 16,2). Tot astfel, fiecare dintre noi va trebui să-i dea cont lui Dumnezeu de fiecare zi și de fiecare har primit în viața sa. De aceea, să luăm în serios viața; să ne prindem bine de mâna Mamei noastre cerești; să-l simțim alături și pe Sfântul Iosif, soțul ei feciorelnic și muncitor, și, cu binecuvântarea dată de Biserică, să pornim încrezători la drum în noul an, folosind bine timpul pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră veșnică.

+ Iosif Păuleț, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat