Crăciunul acestui an
de Sara Budău Roșu
Acest Crăciun a fost diferit, dar totuși tradițiile și oamenii de lângă mine m-au ajutat să-l simt special. Împreună cu tinerii din Acțiunea Catolică și cu preoții din parohie am mers la bătrânii bolnavi din sat și le-am oferit câte un cadou, iar pentru a le aduce spiritul sărbătorilor în casă le-am cântat ,,O, ce veste minunată", colind care pe unii dintre ei i-a făcut să plângă. Ne-am emoționat când îi vedeam că încep să cânte cu noi! Nici în acest an n-au lipsit pentru mine repetițiile la cor.
Liturghiile de Crăciun nu ar fi la fel fără frumoasele piese cântate în cinstea Pruncului Isus. O altă activitate care mi-a transmis venirea Crăciunului a fost împodobirea bradului acasă, cu familia, și împodobirea bisericii. Mi-a plăcut foarte mult să îmi petrec timpul cu familia și prietenii. Crăciunul ne-a adus iar împreună pentru a povesti și a ne simți bine! Un alt moment important a fost spovada împreună cu celelalte momente de rugăciune!
Dorința mea de Crăciun este să ne întoarcem la momentele în care putem fi liberi să ne exprimăm prieteniile și credința în Dumnezeu împreună. Rugăciunea este mult mai frumoasă atunci când o spunem împreună!