Episcopul Mihai Robu (I)

de pr. Petru Ciobanu

Mihai Robu s-a născut la Săbăoani, la 10 aprilie 1884. A urmat cursurile şcolii primare în satul natal, la 10 octombrie 1894 fiind admis în Seminarul din Iaşi. La 19 noiembrie 1906 a fost hirotonit diacon, hirotonirea preoţească primind-o la 7 aprilie 1907, prin impunerea mâinilor episcopului Nicolae Iosif Camilli.

Până la intrarea României în Primul Război Mondial, în anul 1916, a fost profesor şi formator în Seminarul din Iaşi, după care a păstorit parohiile Văleni, Faraoani şi Bacău, revenind la Iaşi în septembrie 1918. Odată cu redeschiderea Seminarului la 18 octombrie 1920, şi-a reluat funcţia de profesor şi formator, fiind totodată şi secretar al episcopului Cisar. În iunie 1922, Mihai Robu a fost numit paroh de Horleşti (jud. Iaşi), îndeplinind şi misiunea de capelan la Mănăstirea "Notre Dame de Sion" şi catehet la Pensionatul din Iaşi, fiind şi unul dintre principalii colaboratori ai revistei Lumina creştinului. La 4 februarie 1924 a devenit camerier secret supranumerar al Papei Pius al XI-lea.

La 7 mai 1925, Mihai Robu a fost numit episcop de Iaşi. Consacrarea a avut loc în capela Institutului "Notre Dame de Sion", episcopii consacratori fiind Alexandru Theodor Cisar, Valeriu Traian Frenţiu şi Alexandru Niculescu. Întreaga sa slujire episcopală a stat sub semnul devizei din stema episcopală: In cruce salus - "În cruce se află mântuirea". Dintre activităţile prin care s-a remarcat amintim: ridicarea multor biserici, grija deosebită pentru Seminarul diecezan, numeroase vizite canonice, susţinerea presei catolice etc.

Episcopul Mihai Robu a păstorit Dieceza de Iaşi până la moartea sa, la 27 septembrie 1944, la Beiuş, în Transilvania, unde se afla refugiat. A fost înmormântat la 29 septembrie 1944 în cimitirul din Beiuş, în anul 1964 osemintele fiindu-I aduse la Iaşi şi reînhumate în catedrala veche.

În întreaga sa perioadă de păstorire s-a dovedit a fi un adevărat păstor şi părinte pentru catolicii din Basarabia, pe care i-a vizitat de mai multe ori. Prima vizită a avut loc în luna mai 1927. Comunităţile vizitate au fost: Chişinău, Balmaz, Emmental, Tighina şi Crasna, numărul persoanelor miruite fiind de 860. Următoarea vizită în Basarabia a avut loc în iunie-iulie 1928, când au fost vizitate comunităţile catolice din Ismail, Cetatea Albă, Bălţi, Soroca, Ocniţa, Secureni şi Briceni.

A treia vizită canonică a episcopului Mihai Robu în Basarabia a avut loc în septembrie-octombrie 1934, fiind primit în comunităţile din Crasna, Chişinău, Cetatea Albă, Orhei, Balmaz, Creţoaia şi Tighina. A patra şi ultima vizită canonică în comunităţile dintre Prut şi Nistru a avut loc în iunie 1943, când au fost vizitate parohiile din Chişinău şi Tighina.

În afară de aceste vizite, episcopul Robu a mai fost în Basarabia şi cu alte ocazii. Astfel, la 7 august 1927, a vizitat, însoţit de arhitectul Octave Bellet, Parohia Emmental, "în vederea continuării lucrărilor pentru biserica din acea localitate". La 19 ianuarie 1932, cu ocazia jubileului de 50 de ani de preoţie ai canonicului Valentin Hartmann, Mihai Robu a fost din nou la Chişinău, alături de jubiliar aflându-se în acele zile nu doar păstorul diecezei, ci şi "mulţi preoţi din întreaga dieceză". La 12 iulie 1937, Mihai Robu l-a însoţit pe nunţiul apostolic Andrea Cassulo în vizita acestuia în Basarabia, "popor mult cu steaguri şi flori" primind "îngenunchiu pe distinsul prelat". În acelaşi an, la sfârşitul lunii august, episcopul Mihai Robu s-a aflat iarăşi la Chişinău, la înmormântarea canonicului Valentin Hartmann, care a avut loc la 30 august.

Ne-am referit aici doar la vizitele episcopului Mihai Robu în Basarabia, însă grija lui pentru catolicii dintre Prut şi Nistru s-a manifestat şi dincolo de acestea. Dar despre aceasta într-un număr viitor.