Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Împreuna pe calea sperantei -

Intenția de rugăciune pentru luna mai

Înțelepciune și slujire în lumea finanțelor

de Celina Romila

Intenția de rugăciune din această lună ne arată că Biserica este interesată și de dimensiunea vremelnică a vieții, nu doar de cea spirituală. Inspirându-se din Sfânta Scriptură și fără a pretinde vreo autoritate în domeniul financiar sau economic, Biserica proclamă slujirea omului prin aceste instrumente, în vederea binelui comun.

Fie că este vorba despre mărfuri, tranzacții imobiliare, salarii, taxe, impozite etc., avem de-a face cu bani. Uneori, chiar și alegerea unei profesii are la bază criteriul profitabilității financiare. Banul este atât de prezent în viețile noastre, încât devine foarte dorit, indispensabil. Cum să ne raportăm, totuși, la ban? Înțelepciunea populară ne îndeamnă chiar să ne ferim de el. Prin ceea ce este, adică un instrument de schimb, o unitate de măsură valorică, banul nu este nici bun, nici rău. Însă, este de preferat să rămână un mijloc, să nu ajungă scop în sine, întrucât poate deveni un idol și un obiect de dependență, iar "iubirea de bani este începutul tuturor relelor" (1Tim 6,10).

Pentru siguranța zilei de mâine sau anumite necesități, băncile sau agențiile de asigurări au oferte variate pentru depozite de economii sau împrumuturi. Dacă acestea nu au la bază binele omului, pot deveni păguboase pentru necunoscătorii mecanismelor financiare. Ne amintim că între anii 1992 și 1994 un sistem piramidal de împrumuturi a păgubit câteva milioane de români.

Deși bunăstarea economică globală a crescut considerabil în a doua jumătate a secolului al XX-lea, inegalitățile între diferite țări și în interiorul acestora sunt tot mai accentuate: numărul persoanelor care trăiesc în condiții de sărăcie extremă este foarte mare. De aceea, este necesar ca responsabilii care formează un guvern să colaboreze pentru realizarea unei funcționări echilibrate între aparatele statului, astfel încât fiecare om să se bucure de o dezvoltare armonioasă și integrală a vieții pe tot parcursul acesteia.

În această lună, atunci când ne rugăm mai ales Maicii Domnului, care ne este și nouă mamă și ocrotitoare, să adăugăm și intenția "ca aceia cu responsabilități în domeniul financiar să colaboreze cu guvernele pentru a reglementa sfera financiară și pentru a proteja cetățenii de pericolele acesteia".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat