Speranța învierii
de pr. Cristian Chinez
Speranța creștină în înviere este, în cea mai mare măsură, un fel de neliniște permanentă, dotată cu eficacitate, în sensul transformării situației existente. Ea nu se mulțumește să aștepte ca manifestarea divină definitivă - încă ascunsă și neîmplinită - să se realizeze. E adevărat că proiecția spre viitor rămâne mereu actuală, dar nu se reduce la o simplă așteptare a unui eveniment care să nu fie în conexiune cu realitatea noastră de zi cu zi. Căci, după cum învierea lui Cristos rămâne în mod esențial legată de cruce, tot astfel speranța în înviere lucrează în ceea ce pare să fie în opoziție cu ea: experiența plină de durere a morții.
Pe de altă parte, caracterul escatologic al speranței creștine în înviere nu poate fi ignorat. Ea nu este doar ancorată în victoria purtată de Cristos asupra morții. Dinamismul care o definește a fost declanșat odată cu începutul mântuirii, o mântuire creatoare a umanității celei noi.
Iată de ce, atunci când suntem atrași de latura miraculoasă a învierii lui Cristos - în special la Paște -, nu ne putem refugia spre ceva din trecut, printr-un fel de nostalgie suprapusă peste "invidia sfântă" sau substituirea râvnită a celor care au trăit din plin atât descoperirea mormântului gol, cât mai ales întâlnirile cu Cristos înviat. Actualizarea din celebrările noastre comportă dinamism. Și, mai ales, speranță...