

Comunitatea bisericească
Orice comunitate eclezială, constituită ca atare, nu reprezintă un fragment sau o porțiune dintr-un întreg. În ea subzistă întreaga Biserică. Aici nu se pune problema a "doi sau trei adunați în numele" lui Cristos pentru a cere ceva în rugăciune. Pentru Sfântul Paul, substratul comunității, fundamentul ei, cel care constituie noutatea ei, forța și puterea ei este Duhul Sfânt. Desigur, Duhul Sfânt, fiind indisolubil legat de Cristos, lucrează în cadrul "trupului lui Cristos". Iar trupul nu poate fi fragmentat. De aici, din comunitate, Duhul Sfânt răspândește darurile sale, aici apar carismele care provin de la Duhul Celui Înviat. Aici se manifestă forța carismelor în toată bogăția lor, pluralitatea și "funcționalitatea lor de slujire" în favoarea celorlalți și, în același timp, în interiorul întregii omeniri. Unitatea însăși provine din faptul că fiecare are capacitatea proprie, darul său, atât ca diferit de cel al altora, cât și ca îndreptat spre completare și îmbogățire reciprocă. Iar dacă lipsește legătura (din comunitate) cu Duhul Sfânt, se poate vorbi doar de dotări personale, dar nu de carisme.
Iată de ce apartenența la o comunitate, ca și exercitarea capacității proprii în interiorul acesteia este de o importanță covârșitoare. Creștinul nu apelează la "serviciile" unei comunități la alegere sau la nimereală. Situațiile excepționale nu reprezintă regula. Ceea ce Dumnezeu a unit în și prin Biserica sa, omul să nu despartă!
Pr. Cristian Chinez