Cel mai preţios dar al vieţii mele

Printre laicii care au desfăşurat activităţi misionare în Kenya se numără şi Alina Trifescu. Au trecut 10 ani de la primirea mandatului misionar. Privind retrospectiv, îi este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru multele trăiri umane şi spirituale care i-au îmbogăţit viaţa şi credinţa. Cu această ocazie, a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

- În urmă cu 10 ani ai avut o experienţă misionară în Kenya. Ce a reprezentat pentru tine acest timp?

Da, au trecut mai bine de 10 ani de la începutul acestei aventuri, care a debutat cu primirea mandatului misionar din partea episcopului. În tot acest timp care s-a scurs de la încheierea misiunii din Maikona, am perceput această bogată experienţă ca fiind cel mai preţios dar al vieţii mele de creştin. Această şansă mi-a oferit o imagine mai amplă a creaţiei Domnului, a prezenţei lui în viaţa mea şi a prezenţei lui în minunile care ni se întâmplă zilnic. A reprezentat pentru mine o perioadă de dezvoltare personală, de autocunoaştere, un timp de conectare cu mine, cu semenii şi cu Dumnezeu.

- Ce activităţi ai desfăşurat în misiunea din Maikona?

Principalele activităţi au cuprins sfera medicală, educaţia şi administrarea misiunii. Eu lucram în dispensarul misiunii, care avea un program zilnic de îngrijire, dar funcţiona şi în sistem de urgenţă. Pe lângă aceste activităţi zilnice, mai aveam clinica mobilă, care presupunea să oferim îngrijire medicală oamenilor din tribul gabra, mergând pe urmele lor cel puţin o dată pe lună, ei fiind un popor nomad. În afară de asta, participam zilnic împreună cu preoţii din misiune la rugăciunile de seară din diferitele comunităţi gabra şi organizam împreună activităţi distractive pentru tineri şi copii.

- Care sunt nevoile cele mai mari ale oamenilor de acolo? Ce dificultăţi ai întâmpinat?

Dacă m-aş raporta la ceea ce considerau ei că îi face bogaţi, aş spune că hrana, copiii, pacea şi ploaia sunt cele care le oferă o viaţă decentă. Dacă m-aş raporta la ceea ce am sesizat eu şi ceilalţi colegi voluntari, aş numi, pe lângă nevoile primare enumerate de ei, educaţia, aceasta fiind cea care le-ar oferi nenumărate posibilităţi şi perspective pentru dezvoltare şi prevenire a conflictelor, şi îngrijirea medicală pentru prevenţie şi tratament la timp, aici fiind aria cu cele mai multe victime.

- În ce mod te ajută experienţa pe care ai trăit-o atunci?

Misiunea din Kenya mi-a oferit multe lecţii de viaţă, dintre care aş vrea să împărtăşesc două. Sentimentul fericirii nu depinde de capitalul de bunuri pe care îl ai. În mentalitatea locului nu există un simţ al posesiei individuale şi exclusive a lucrurilor. Cine are o sută de capre ştie că nu sunt numai ale lui; el este conştient că e parte dintr-o comunitate, dintr-o entitate colectivă şi că viaţa funcţionează după principiul împărţirii, al beneficiului comun. Apoi, percepţia timpului este cu totul alta. Dacă se întâlnesc între ei, contează mai puţin dacă ajung la timpul fixat, cât mai mult că îşi dăruiesc timpul, că îşi valorifică relaţiile.

- Ce ţi-a oferit misiunea?

Pleci de acasă pe considerentul că tu eşti cel care oferi sau sacrifici timpul tău oamenilor despre care ştii că sunt defavorizaţi, însă ajungi să experimentezi această dăruire ca fiind un mare câştig personal, o şansă de a trăi viaţa în cel mai intens mod. Aşteptările despre misiune îţi sunt depăşite, oamenii pe care îi subestimai îţi par o sursă de inspiraţie şi îţi oferă zilnic lecţii despre cum să te bucuri de viaţă, lecţii care îţi sunt de folos oriunde ai ajunge să trăieşti ulterior.

A consemnat pr. Cristian Diac