Sfânta Scriptură

Ce a făcut profetul Iona timp de trei zile şi trei nopţi cât a stat în pântecele balenei?

Iona este unul dintre cele mai uimitoare personaje scripturistice, iar itinerarul său subacvatic, în burta unei peşte, provoacă stupoare. Să ne reamintim pe scurt istoria sa. Iona primeşte de la Dumnezeu misiunea de a merge la Ninive, pentru a cere locuitorilor oraşului să se convertească (1,2). Ce face Iona? În loc să meargă spre Ninive, după cuvântul Domnului, Iona ia o corabie spre Tarşiş, adică în direcţia total opusă (1,3). Dar Domnul decide să-i reconfigureze traseul. Mai întâi face să se işte o furtună înspăimântătoare pe mare, aşa încât corabia risca să se sfărâme. Marinarii trag la sorţi, iar sorţii îl indică drept vinovat pe fugarul Iona. La propria sa propunere, Iona este aruncat în mare, iar marea se potoleşte. Ajuns în mijlocul valurilor, Iona este la dispoziţia vietăţilor din apă, dar Domnul trimite un peşte mare ca să-l înghită. Trebuie să observăm că nu se spune nicăieri că este vorba de o "balenă", ci simplu: "un peşte mare" (2,1). Ce a făcut Iona în pântecele peştelui "trei zile şi trei nopţi"? Cartea ne spune că Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peştelui (2,2). Rugăciunea sa prinde forma unui psalm deosebit de frumos (cap. 2). Nu este de mirare: a lucrat "trei zile şi trei nopţi" la această capodoperă. Aruncat în adâncurile mării, Iona se simte azvârlit în şeol, adică în împărăţia morţii. Îşi deplânge soarta, dar la un moment dat înţelege că Domnul vrea să-l salveze, iar rugăciunea sa devine o cântare de mulţumire. Conform tradiţiei islamice, Iona, aflat în pântecele peştelui, s-a căit pentru faptul că nu a urmat porunca divină, iar pentru căinţa sa Dumnezeu a acceptat ca el să fie vărsat de peşte pe uscat. Mai spune tradiţia islamică: "Dacă Iona nu ar fi fost unul dintre aceia care îl glorifică pe Dumnezeu, ar fi rămas în pântecele peştelui până la ziua învierii". Episodul cu Iona este evocat şi în Noul Testament. Generaţiei rele şi adultere care îi cere un semn, Isus nu-i promite alt semn decât cel al lui Iona: "Aşa cum Iona a fost trei zile şi trei nopţi în burta peştelui, tot aşa Fiul Omului va fi trei zile şi trei nopţi în inima pământului" (Mt 12,40). Semnul lui Iona devine o imagine perfectă a morţii şi învierii lui Isus. De fapt, "a treia zi" este spaţiul de timp dincolo de care moartea este definitivă şi ireversibilă, este momentul intervenţiei lui Dumnezeu în favoarea celui credincios (Os 6,1-2). Dumnezeu nu ne va abandona nici pe noi, cei care, asemenea lui Iona, ne simţim adesea aruncaţi în valurile mării şi înghiţiţi de griji şi spaime.

Pr. Iosif Antili